Sesiunea a doua a examenului de Bacalaureat se apropie de final. Proba de evaluare a competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională (proba C), ultima din cadrul acestei sesiuni a început ieri și se va finaliza astăzi.

Sesiunea august- septembrie a examenului de Bacalaureat a început cu probele scrise, în data de 20 august, acestea derulându-se fără incidente în județ. Examenul a continuat cu probele de evaluare a competențelor lingvistice de comunicare orală și cu evaluarea competențelor digitale, iar mâine, 1 septembrie (până la ora 12.00), este programată afișarea primelor rezultate.

1 septembrie, data depunerii contestațiilor

Conform calendarului, tot sâmbătă, 1 septembrie (a.c.), este programată și depunerea eventualelor contestații, în intervalul orar 12.00-16.00, urmând ca soluționarea acestora să se realizeze în perioada 2-5 septembrie.

În 6 septembrie vor fi afișate rezultatele finale.

Pentru a fi declarat promovat, un absolvent de liceu trebuie să îndeplinească următoarele condiţii, cumulativ: susţinerea tuturor probelor de evaluare a competenţelor lingvistice şi digitale; susţinerea tuturor probele scrise şi obținerea notei 5 la fiecare dintre acestea; obţinerea mediei 6 cel puţin, la probele scrise.

Ana Ciorici Costache

 

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail