Un curs de cameristă și două de lucrător în comerț sunt programate să se desfășoare în luna septembrie, în organizarea Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Covasna.

Cursurile sunt gratuite și sunt dedicate șomerilor aflați în evidența Agenției. Cel de cameristă va reuni un total de 21 de persoane, iar cele de lucrător în comerț, un total de 50 de persoane.

În plus, înscrieri se fac și pentru programele de ucenicie și chiar și pentru certificarea competențelor, a informat recent, directorul executiv al AJOFM Covasna.

Într-un comunicat emis de Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM) se arată că la nivel național sunt programate să se desfășoare în luna septembrie 199 de cursuri, pentru un total de 3293 persoane.

Programele de formare profesională cu cele mai multe locuri disponibile vizează calificări precum: lucrător în comerț (334), inspector (referent) resurse umane (195), contabil (163), ospătar (chelner) vânzător în unitați de alimentație (162), competențe cheie – comunicare în limba romană (140), bucătar (134), operator introducere validare și prelucrare date (130), frizer, coafor, manichiură, pedichiură (129), agent de securitate (121), instalator instalații tehnico-sanitare și de gaze (93), au transmis reprezentanții ANOFM.

Pentru detalii, cei interesaţi se pot adresa agenţiei teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă în a cărei rază au domicliul sau reşedinţa (http://www.anofm.ro/contacteaza-ne) sau pot vizualiza oferta de cursuri pe www.anofm.ro la secţiunea Formare profesională.

Conform ultimelor date oferite de AJOFM Covasna, rata șomajului din județ a ajuns, la finele lunii iulie,  la 3,63%, fiind în foarte ușoară creștere față de cea înregistrată în luna iunie și aproape de nivelul ratei naționale, în evidența instituției fiind 3137 de persoane înregistrate ca fiind în căutarea unui loc de muncă.

Ana Ciorici Costache

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail