Direcţia Sanitară Veterinară Şi Pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Covasna derulează, în această perioadă, o amplă acțiune de control tematic, a anunțat conducerea instituției. Acțiunile sunt legate de Zilele Sfântu Gheorghe, dar și de minivacanța de 1 mai.
„Începând din data de 25 aprilie a.c., inspectorii DSVSA Covasna vor demara ample acțiuni de control tematici legate de organizarea zilei municipiului Sfântu Gheorghe, dar și perioada minivacanței din perioada 27 aprilie – 1 mai. Acțiunea vizează intensificarea controalelor oficiale și a măsurilor ce trebuie să fie aplicate pentru prevenirea toxiinfecțiilor alimentare. Scopul acţiunii este protejarea sănătăţii consumatorilor, în contextul unei afluenţe mari de turişti şi a creşterii rulajului de marfă pentru unităţile din industria alimentară din zonele de agrement şi localităţile de interes turistic.”- a declarat ieri directorul executiv al DSVSA Covasna, Dr. Sikó-Barabási Sándor.
Potrivit acestuia, între 27 aprilie și 1 mai va fi asigurată permanenţa, va fi afişat programul de lucru, numele medicului veterinar responsabil şi numărul de telefon la care consumatorii pot sesiza orice aspect privind nerespectarea normelor sanitare veterinare.
„Controalele urmăresc respectarea condiţiilor de igienă în unităţile supuse controlului sanitar -veterinar şi pentru siguranţa alimentelor, situate în special în zonele de agrement/ localităţile de interes turistic, în care se organizează anumite evenimente ( târguri de vară, pelerinaje la aşezămintele de cult cu ocazia unor sărbători religioase, hramuri bisericeşti etc).”- a transmis Dr. Sikó-Barabási Sándor.
Acțiuni de control la nivelul crescătorilor de animale, după 1 mai
Conform conducerii instituției, în perioada 02-15 mai 2018 inspectorii DSVSA Covasna vor efectua ample acțiuni de control la nivelul tuturor crescătorilor de animale.
„Acțiunea vizează în principal nivelul de realizare a acțiunilor de supraveghere a sănătății animalelor înaite de ieșire la pășune. Astfel, se vor verifica dacă la efectivele de bovine, ovine, porci și câini au fost realizate în totalitate acțiunile de tuberculinare, recoltările de sânge și vaccinările profilactice, după caz. Animalele la care nu au fost realizate aceste acțiuni de depistare, respectiv de vaccinare, vor fi interzise să iasă la pășune. De asemenea se vor verifica și aspectele legate de identificarea animalelor, în special aceea a porcinelor din gospodăriile populației, precum și de vaccinarea antipseudopestoasă a păsărilor, de vaccinare antirabică a câinilor și pisicilor. Pe lângă măsurile de restricție în circulația animalelor se vor aplica și sancțiuni contravenționale. Ceea mai mica sancțiune aplicabilă este de 600 lei.”- a transmis directorul executiv al DSVSA Covasna, Dr. Sikó-Barabási Sándor.
Oana – Mihaela Costache