Doi tineri din Sfântu Gheorghe au dorit ca în cea mai frumoasă zi din viața lor să aducă un strop de bucurie și altor oameni, pentru care zâmbetele poate că sunt expresii aproape uitate. Astfel, în ziua nunții lor, Mădălina Constantin și Csongor Botos și-au întâmpinat invitații nu cu obișnuitele cadouri – mărturii ale uniunii celor două suflete, ci cu o donație și un îndemn la o faptă bună.

Mădălina și Csongi au preferat să doneze banii destinați cadourilor pentru invitați unei asociații care are ca scop ajutarea tinerilor cu care viața a fost mai puțin darnică. Deși, spun cei doi tineri căsătoriți, suma nu a fost foarte mare, chiar și aceasta face diferența acolo unde fiecare mână de ajutor contează:

„Tot căutam idei de cadouri, de mărturii pentru invitați; ne-am tot gândit la mărturii de tipul pozelor instant sau borcănașe de gem și la o grămadă de alte lucruri. Nu ni s-a părut încântătoare niciuna dintre acele idei și nu ni s-a părut de folos. Mărturiile pe care le căutam noi, am dorit să aibă un scop. Am dorit ca să le folosească oamenilor la ceva, să  nu fie doar o decorațiune pe care să o pună în sertar. Când ne-am dat seama că nu prea există nicio mărturie care să aibă un folos pentru toată lumea (…), ne-am gândit să facem o donație. Asta a fost ideea: să existe un scop nobil, practic, util și cu mult sens, și atunci  ne-am gândit să facem o acțiune de caritate, după care eu imediat m-am îndreptat către o prietenă de-a mea, stabilită în București, care se ocupă, (printr-o asociație), de acțiuni caritabile în mai multe domenii și în mai multe sensuri, și atunci, n-am căutat un caz special, pentru că nici suma nu este una foarte mare, dar decât să primească fiecare invitat câte o mărturie de câțiva lei, am decis că mai bine transformăm suma totală alocată pentru mărturii – 1000 de lei – în donație către asociația prietenei mele, care a îndreptat banii către niște tineri orfani din Covasna. Asociația se numește <<The Social Incubator>> și se adresează mai multor orașe din țară și mai multor campanii de caritate etc., dar noi am zis că dacă suntem de aici din zonă, să ne îndreptăm către cineva din Covasna.”- ne-a spus Mădălina.

Ea și Csongi au sperat ca prin gestul lor, nu doar să dea un exemplu altor cupluri, dar și să arate invitaților la eveniment că faptele bune pot fi făcute cu orice ocazie și în orice context, iar când acestea sunt însoțite și de voie bună, pot înflori în ajutoare minunate:

„Prin această inițiativă ne-am dori să îi inspirăm și pe alții ca să facă acțiuni de genul acesta. Ne-am dorit ca cineva chiar să se bucure de mărturiile acestea, să se bucure cu adevărat (…). Ne-am dori ca cineva să se bucure mai mult, real, de cadourile acestea și să îi inspirăm și pe alții!”- ne-au spus Mădălina și Csongi.

Cei doi s-au căsătorit sâmbătă, 21 aprilie, iar inițiativa de a transforma mărturiile într-o donație, le-a fost prezentată invitaților, alături de date prin care cei care doresc pe viitor să susțină activitatea Asociației, să poată face acest lucru.

Inițiativa de a dona „mărturiile” – o premieră

Inițiativa celor doi tineri covăsneni i-a bucurat pe reprezentanții Asociației „The Social Incubator” și pe beneficiarii acesteia:

„Cu siguranță am avut noroc, în cei patru ani de activitate, să fim susținuți de foarte mulți oameni. Însă inițiativa de a include cauza noastră într-un eveniment atât de special cum este o nuntă reprezintă o noutate – și o mare bucurie – pentru noi. Am mai avut susținători care și-au donat zilele de naștere sau care s-au implicat în alte feluri creative, însă aceasta este o surpriză inedită și foarte frumoasă!

Fondurile strânse au fost direcționate către tineri pe care îi susținem în județul Covasna. Asociația noastră este activă în multe județe, însă Covasna este un loc special pentru noi, fiind unul dintre primele în care am început să lucrăm. Și, pentru că mirii sunt ei înșiși covăsneni, ne-am dorit cu atât mai mult ca fondurile să-i ajute pe tinerii de acolo!” – ne-a spus Alina Cruceru, manager strângere de fonduri și departament de comunicare (Fundraising & Communications Manager), în cadrul Asociației „The Social Incubator”.

Potrivit aceleiași surse,„ Asociația <<The Social Incubator>>  a fost înființată în aprilie 2014 de un grup de 5 prieteni, profesioniști în domenii diferite, care, după ce s-au implicat împreună în multiple activități de voluntariat luând forma unui sprijin punctual și pe termen scurt pentru tinerii instituționalizați, au realizat că nevoile acestor tineri sunt mult mai complexe și că, pentru a determina o schimbare reală și sustenabilă în viețile lor, e necesar ca ei să fie sprijiniți în mod individual, pe termen lung. În mai 2014 a fost lansat programul principal al organizației, al cărui scop este de a-i susține pe tinerii care au părăsit  sau urmează să părăsească  sistemul de protecție a copilului, cu vârste cuprinse între 16 și 26 de ani, să facă tranziția (în alte condiții foarte dificilă și împânzită cu riscuri) către viața adultă într-o manieră care să le pună în valoare aptitudinile și să le asigure independența pe termen lung.” Detalii despre Asociație pot fi aflate și accesând site-ul acesteia, https://www.asociatiasocialincubator.org/.

Ana Ciorici Costache

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail