Consiliul Naţional al Federaţiei Sanitas constată că există din ce în ce mai multe premise care conduc la posibilitatea declanşării conflictului de muncă la nivelul sectoarelor Sănătate şi Asistenţă socială şi solicită public noii echipe guvernamentale să găsească soluţii viabile pentru ca salariile tuturor categoriilor profesionale din cele două domenii de activitate să înregistreze creşteri de la 1 martie 2018, în concordanţă cu promisiunile exprimate de guvernanţi pe parcursul anului 2017.
Potrivit unui comunicat al Sanitas remis miercuri AGERPRES, membrii Consiliului Naţional al federaţiei au decis să solicite premierului Viorica Dăncilă şi preşedintelui Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, organizarea unei întâlniri în perioada imediat următoare, în care să se evalueze stadiul îndeplinirii modificărilor la Legea privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, modificări pe care guvernanţii şi le-au asumat în faţa reprezentanţilor Sanitas în octombrie 2017.

„Astăzi, 31 ianuarie 2018, membrii Consiliului Naţional al Federaţiei Sanitas din România s-au reunit în şedinţă aniversară, cu prilejul împlinirii a 28 de ani de la înfiinţarea organizaţiei. În urma discuţiilor, cei prezenţi au decis să solicite noului premier, precum şi preşedintelui Camerei Deputaţilor, organizarea unei întâlniri în perioada imediat următoare, în care să se evalueze stadiul îndeplinirii modificărilor la Legea – cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, modificări pe care guvernanţii şi le-au asumat în faţa reprezentanţilor Sanitas, în şedinţa din luna octombrie 2017″, se arată în comunicat.

În cadrul discuţiilor de miercuri, cei prezenţi la şedinţa Consiliului Naţional au semnalat faptul că există deja o serie de declaraţii politice publice în care se recunoaşte faptul că unele categorii de salariaţi vor avea salarii scăzute odată cu intrarea în vigoare a noii legi a salarizării bugetare, că este sfârşitul lunii ianuarie şi nu există niciun draft al Regulamentului de sporuri, pe care partenerii sociali să-şi exprime puncte de vedere, deşi el ar trebui să fie finalizat până la 1 martie 2018, iar negocierile privind noul contract colectiv de muncă pe sectorul de activitate ‘Sănătate. Activităţi sanitar-veterinare’ au fost întrerupte încă din luna octombrie 2017.

„Membrii Sanitas din mai multe judeţe ne aduc la cunoştinţă din ce în ce mai multe probleme cu care se confruntă Sănătatea şi Asistenţa Socială, atât în ceea ce priveşte salarizarea şi resursele de finanţare, cât şi asigurarea condiţiilor normale de desfăşurare a activităţii. În aceste condiţii, membrii Consiliului Naţional Sanitas constată că există din ce în ce mai multe premise care conduc către posibilitatea declanşării conflictului de muncă la nivelul celor două sectoare de activitate – Sănătate şi Asistenţă socială. Federaţia Sanitas îşi exprimă toată disponibilitatea pentru ca dialogul cu noul premier, doamna Viorica Dăncilă, şi echipa sa guvernamentală să fie reluat cât mai curând, în scopul găsirii unor soluţii corecte şi echitabile la problemele pe care organizaţia noastră le semnalează, în beneficiul salariaţilor pe care îi reprezentăm”, se precizează în documentul citat.

AGERPRES

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail