Personalitatea poetului național Mihai Eminescu se regăsește în izvoarele istorice, edite și inedite, aflate în păstrarea instituțiilor de cultură din județul Covasna, în mod deosebit în arhive și biblioteci publice.
Astfel, Biblioteca Centrului Ecleziastic de Documentare „Mitropolit Nicolae Colan” din Sfântu Gheorghe, al cărei fond constând într-un număr important de cărți s-a îmbogățit prin numeroase donații și schimburi cu alte biblioteci din țară, inclusiv din Basarabia, adăpostește publicații care cuprind aspecte din viața și opera marelui poet. Amintim volumele referitoare la personalitatea patriarhului Elie Miron Cristea, primul patriarh al României Întregite, născut la Toplița Română, în 1868, autorul primei teze de doctorat dedicate lui Mihai Eminescu. Absolvent al Facultății de Litere şi Filozofie a Universităţii Regale din Budapesta – unde fusese trimis cu o bursă de Mitropolia Sibiului, tânărul teolog şi-a ales pentru teza de doctorat un subiect inedit: „Mihai Eminescu: viaţa şi opera – studiu asupra unor creaţii mai noi din literatura română”. Lucrarea a avut un ecou deosebit în țară, fiind primită cu admirație, întrucât era primul studiu laborios asupra unei opere ce se bucura deja de un răsunet amplificat în întreaga țară, prima micromonografie dedicată personalității lui Mihai Eminescu realizată la finele secolului al XlX-lea. Mai mult, a fost percepută ca un act patriotic săvârșit de un transilvănean cu o înaltă conștiință națională, erudiție și o vie admirație pentru poetul care a iubit ca nimeni altul trecutul și prezentul, frumusețile gliei strămoșești. Ea stă la începuturile notorietății postume a poetului național, anticipând exegezele ce urmau a i se consacra în cultura românească. (Prof. dr. Catinca Agache, în studiul „Elie Miron Cristea și prima teză de doctorat Eminescu”, comunicare prezentată la Sesiunea Națională de Comunicări „Românii din sud-estul Transilvaniei. Istorie, cultură şi civilizaţie”, Izvoru Mureșului, 2-3 oct. 2015).
Mitropolitul-cărturar Antonie Plămădeală al Ardealului susține valoarea de primă abordare monografică a lui Eminescu („Tânărului Elie Cristea trebuie deci să i se recunoască meritul celei dintâi exegeze adevărate a operei eminesciene”), ce deschide drumul eminescianismului, oferind subiecte viabile exegeților ce vor urma. De remarcat că Elie Miron Cristea este cel care a lansat sintagma cu valoare de efigie Luceafărul poeziei românești, preluată ulterior de toată critica literară românească și devenită celebră.
Respectând rigorile unei lucrări academice, Elie Miron Cristea își structurează volumul pe două capitole mari – unul consacrat vieții, universului biografic; celălalt tratând opera, universul creației -, încheind cu Naționalismul lui Eminescu. Cuprinde și o bibliografie succintă în care sunt inserate izvoarele vremii. Cercetătorul nu se cantonează la a discuta numai despre poezie, ci abordează succint și proza eminesciană, susținând complexitatea operei eminesciene, diversitatea ei. El este printre primii cercetători, în același timp, care apreciază valoarea publicisticii lui Eminescu, afirmând, spre exemplu, că articolele din Timpul sunt „cele mai frumoase dintre toate cîte au apărut vreodată în coloanele acestui ziar”, ilustrând cu un fragment edificator privind ideea lui Eminescu despre patriotism și naționalism: „…nu devine cineva scriitor naţional prin aceea că repetă cuvintele patrie, glorie, naţiune, în fiecare şir al scrierilor sale, precum, pe de altă parte, poate cineva să nu pomenească de loc vorbele de mai sus şi să fie cu toate acestea un scriitor naţional” (Timpul, 6-7 mai 1880, apud prof. dr. Catinca Agache, op. cit.).
Paginile manualelor școlare după care au învățat copiii românilor din județul Covasna, la sfârșitul secolului al XIX-lea și în veacul al XX-lea, cuprind cele mai reprezentative și cunoscute poezii ale lui Mihai Eminescu, versuri, de altfel, nelipsite din programul serbărilor școlare și al manifestărilor organizate de Asociațiunea ASTRA.
În presa locală de limbă română din perioada interbelică în fostul județ Treiscaune, respectiv în publicațiile La noi, în Treiscaune, Oituzul, Neamul nostru, Buletinul ASTRA al Despărțământului Treiscaune, Revista Era Nouă, editată de Asociația Învățătorilor din Treiscaune, se regăsesc poezii, comentarii, articole, recenzii referitoare la opera eminesciană. Spre exemplu, în 1939, Buletinul Asociațiunii ASTRA – Despărțământul Central Treiscaune, Anul III, nr. 3,4,5, publică articolul „Comemorarea marelui Eminescu cu prilejul semicentenarului morții sale”, în care se reliefează „permanenta receptare a operei eminesciene și în această parte de țară”.
În fondurile arhivistice deținute de Centrul Ecleziastic de Documentare „Mitropolit Nicolae Colan” din Sfântu Gheorghe (Protopopiatul Ortodox Treiscaune, Protopopiatul Ortodox Sfântu Gheorghe, Colecția de documente, ASTRA- Despărțământul Treiscaune) există documente privind cinstirea memoriei poetului în localități din actualul județ Covasna și în întreg spațiul transilvan.
La Editura Eurocarpatica a Centrului European de Studii Covasna-Harghita au apărut volume cuprinzând contribuția la studierea vieții și operei eminesciene a autorilor din zonă, precum prof. dr. Luminița Cornea, prof. dr. Catinca Agache, prof. Rodica Pârvan, prof. Mona Maria Stoica, prof. Ligia Dalila Ghinea, prof. Mihai Trifoi, pr. Ioan Tămaș Delavâlcele ș.a. Menționăm și studiile și articolele referitoare la viața și opera poetului Mihai Eminescu apărute în Angustia, anuarul Muzeului Naţional al Carpaţilor Răsăriteni şi al Centrului Ecleziastic de Documentare „Mitropolit Nicolae Colan” și Acta Carpatica, anuarul românilor din sud-estul Transilvaniei, editat de cele două Centre de cultură românească din Sf. Gheorghe, împreună cu Asociația Ștefadina din București.
Răsfoind paginile volumului Viața publică din Sfântu Gheorghe – Covasna (1919-1989). Cronologie, aflat în curs de apariție la Editura Eurocarpatica, sub semnătura arhivistului dr. Ioan Lăcătușu, am selectat câteva informații referitoare la poetul național Mihai Eminescu, așa cum sunt ele menționate în sursele arhivistice păstrate la Arhivele Naționale Covasna.
Astfel, în Fondul Prefectura Treiscaune, se păstrează adresa Ministerului Cultelor şi Artelor transmisă Prefecturii județului Treiscaune, în anul 1921, referitoare la colecta publică iniţiată pentru strângerea fondurilor necesare ridicării statuii lui Mihai Eminescu, din Bucureşti, în care se menţionează: „Domnule Prefect, Ministerul Cultelor şi al Artelor a luat hotărârea să ridice în centrul capitalei, un monument nemuritorului Mihai Eminescu. Cum un asemenea monument în împrejurările actuale nu se poate face fără cheltuieli mari, e datoria tuturor bunilor români să-şi dea obolul, pentru ca monumentul să aibă un caracter naţional şi să fie o unanimă manifestare de admiraţie, faţă de acela a cărui operă înfăţişează o valoare literară permanentă în viaţa şi educaţia noastră naţională şi artistică.
De aceea, Domnule Prefect, apelăm la bunele D-vostră sentimente, rugându-vă călduros ca în cercul activităţii D-voastră, să binevoiţi a răspândi cât mai mult ideea că este o datorie ca românii de pretutindeni să contribuie şi să lucreze ca, adunându-se sume suficiente, acest monument să se ridice în cele mai bune condiţiuni artistice, spre a fi astfel o dovadă că ţara noastră ştie să-şi manifeste recunoştinţă faţă de acei care au binemeritat de la neamul românesc. În acest scop, vă alăturăm şi lista de subscripţie cu nr. 66. Primiţi, Domnule Prefect, mulţumirile noastre şi asigurarea consideraţiunei ce vă păstrăm. Pentru Ministru, Virgil Cioflec”. (ANC, Fond Prefectura Treiscaune, dos. 445/1921)
Printre numeroasele reprezentații teatrale susținute în Sfântu Gheorghe, de către majoritatea trupelor de teatru din România, în perioada interbelică, s-a aflat și Asociaţia dramatică „Eminescu” din Bucureşti, care, în vara anului 1922, a susținut pe scena „sălii de teatru” din Sfântu Gheorghe, spectacole cu piesele Adevăr, dar cu măsură de Suchianu şi Extemporalul de I. Sturm. (Ioan Lăcătușu, Vasile Lechințan, Violeta Pătrunjel, Românii din Covasna şi Harghita…, Miercurea Ciuc, 2003, p. 109)
În colecția ziarului Cuvântul Nou, aflată la Arhivele Naționale Covasna, găsim numeroase știri referitoare la omagierea poetului nepereche, precum: în pagina dedicată poetului național Mihai Eminescu, în Cuvântul Nou, academicianul Perpessicius publică articolul „Un fir pierdut, al Ariadnei” (Cuvântul Nou din 14 iunie 1969); cu prilejul împlinirii a opt decenii de la trecerea în eternitate a poetului Mihai Eminescu, la Teatrul maghiar de stat din Sf. Gheorghe a avut loc o seară comemorativă „Eminescu” (Cuvântul Nou din 21 iunie 1969); cenaclul literar de la Liceul nr.1 din Sf. Gheorghe, condus de profesorul Ioan Mitroi (alias poetul Ioan Rusu Barian), a organizat o seară literară închinată împlinirii a 120 de ani de la nașterea poetului Mihai Eminescu (Cuvântul Nou din 7 februarie 1970); școala profesională textilă din Sf. Gheorghe a organizat seara literară Eminescu-Petofi (Cuvântul Nou din 3 decembrie 1971).
Din articolul „Mihai Eminescu și Covasna” apărut în cotidianul Cuvântul Nou din 15 iunie 1989 aflăm că, în anul 1864, în drum spre Brașov, împreună cu trupa de teatru condusă de Fanny Tardini, Mihai Eminescu a trecut prin Crasna, Zăbrătău, Sita Buzăului și Întorsura Buzăului. În popasul său la Brașov din 1868, însoţind trupa de teatru a lui Mihai Pascali, Eminescu a devenit prieten cu mai mulți tineri din diferite părți ale Transilvaniei aflați la studii în acest oraș. Printre aceștia se afla și un tânăr din Covasna pe nume Octavian Sorescu. Mărturiile despre acest episod din biografia poetului au rămas în arhiva familiei, fiind comunicate peste mulți ani de un profesor de la Brașov, dar rămase mai apoi uitate și necunoscute biografilor lui Eminescu. Octavian Sorescu s-a născut la Covasna, la 30 iulie 1843 și a urmat cursurile liceului „Andrei Șaguna”din Brașov. Absolvind apoi cursurile Academiei de Drept de la Sibiu, Octavian Sorescu a revenit la Brașov. Eminescu i-a conturat un portret temperamental: „Ești ca cremenea care varsă scântei, fără să se macine și ca stânca de granit care înfruntă toate relele fără să se clatine”. Prin întreaga sa activitate, avocatul Octavian Sorescu a confirmat pe deplin caracterizarea făcută de Eminescu. În casa sa s-au ținut o parte din conferințele salonului literar al femeilor. Tot aici au avut loc întâlniri ale fruntașilor vieții politice românești în perioada mișcării memorandiste. (Cuvântul Nou din 15 iunie 1989)
Cercetările viitoare, privind trecerea Eminului prin zona Buzăului Ardelean sau cele referitoare la familia Sorescu din Voineștii Covasnei, cu siguranță vor pune în evidență noi informații referitoare la prezența marelui poet pe meleagurile noastre și la legăturile acestuia cu personalități născute în această parte de țară. Un viitor volum poate să cuprindă manifestările organizate în județul Covasna, după decembrie 1989, carte care va rămâne mărturie peste veacuri, despre „nevoia de Eminescu”, pentru păstrarea și afirmarea identității naționale, în această binecuvântată parte de țară.
Florentina TEACĂ, Ioan LĂCĂTUȘU
