Fiecare popor are ceva specific, ceva care-i aparține și îl definește deosebindu-l de altele. Printre elementele care-l definesc aducem în discuție folclorul și etnografia.
Desigur, pentru o mai bună înțelegere a conținutului prezentării noastre, se cuvine o succintă clarificare a termenilor.
În enciclopedia liberă Wikipedia, pentru folclor găsim următoarea definiție: „totalitatea creațiilor artistice ale unei culturi spirituale populare asociate unei etnii sau unui grup de etnii”. Aceeași sursă precizează că „Deși interesul pentru cultura poporului exista dintotdeauna, orânduirea informațiilor într-un sistem de convenții, clasificarea lor și studierea în mod științific nu s-au produs mai devreme de a doua jumătate a secolului al XIX-lea”, iar prin aprofundarea cercetărilor ulterioare s-au pus bazele unei adevărate științe: folcloristica. Astfel cercetătorii, respectiv folcloriștii au clasificat creațiile folclorice în mai multe ramuri: folclorul literar, folclorul muzical, folclorul coregrafic și teatrul popular. Dar pentru că, poate mai mult decât la alte popoare, în cazul poporului nostru, multitudinea de obiceiuri, tradiții și datini care toate la un loc „relevă identitatea românilor, existența lor străveche” cerea un volum uriaș de muncă de cercetare, a fost necesară o sistematizare pe zone folclorice, enumerate fiind: Crișana, Banat, Țara Moților, Țara Oașului, Dobrogea, Moldova, Bucovina, Oltenia, Argeș, Ținutul Mehedinți, zona Harghitei, noi urmând să facem referire la cea din urmă..
Cât privește termenul etnografie, în sensul general, enciclopedia amintită îl definește ca fiind „o știință care clasifică popoarele lumii, studiază compoziția, originea și răspândirea lor, urmărește evoluția culturii lor materiale și spirituale, moravurile și particularitățile, felul lor de viață, legăturile cultural-istorice reciproce etc.”
În sens restrâns, cu referire la etnografia românească, se afirmă că deși s-au făcut multe cercetări, încă există suficiente necunoscute ca să ajungă și pentru generațiile viitoare de etnografi, această preocupare având caracter permanent, așa cum se va vedea în lucrarea în discuție. Dar înainte de aceasta, pentru a evita o confuzie a termenilor, dorim să facem câteva precizări legate de o altă noțiune: etnologia.
Precum reiese din articolul „Folclorul românesc” (sursa: Wikipedia), „etnologia cuprinde ca demers preliminar etnografia și constituie prelungirea acesteia.” Termenul etnologie începe să fie utilizat abia din anul 1893, când apare în titlul Societății Etnologice din Paris. Luate împreună, „etnografia, etnologia și folclorul sunt de permanentă actualitate și ele se circumscriu unei vaste familii a științelor etnologice.” De fapt, după afirmația antropologului francez Claude Lévi-Strauss, teoretician al structuralismului etnologic, antropologia (ca și cunoaștere globală a omului), etnologia și etnografia nu pot fi considerate ca științe independente propriu-zise, ci ca „trei etape, trei momente ale aceleiași cercetări”. Celor interesați de mai multe detalii, le recomandăm Cursul de Etnografie și Folclor pentru Învățământ la Distanță al conf. univ. dr. Claudia Costin de la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, deci o sursă de informații în domeniu, ușor de găsit pe Internet, precum și alte lucrări de specialitate.
Acum, depășind partea introductivă de prezentare a temei și oprindu-ne atenția la zona folclorică ținutul Harghitei, putem trece la subiectul propriu-zis al prezentării noastre referitoare la frumoasele rezultate ale muncii de cercetare a doi neobosiți cărturari din zona noastră: dr. Nicolae Bucur și dr. Constantin Catrina, adunate într-o carte deosebit de valoroasă cu titlul Tezaur de etnografie și folclor în județele Covasna și Harghita. Apărută în anul 2012 la Editura Eurocarpatica din Sf. Gheorghe, ea constituie o valoroasă contribuție la cercetarea etnografică românească, fapt remarcat de personalitățile timpului, printre care am aminti pe Î.P.S. Părinte Arhiepiscop Ioan Selejan, ale cărui cuvinte „Mărturie spre dăinuire” vin să confirme cele afirmate mai sus: „Prin această lucrare, am putea etapiza studiile de etnografie și folclor din zonă, de la începuturi și până la apariția acestei lucrări, după care s-ar putea vorbi despre un nou început de cercetare științifică a etnografiei și folclorului din Harghita și Covasna.” O altă apreciere de marcă o găsim în Prefața cărții, semnată de Iordan Datcu, doctor în filologie, cercetător științific principal al Institutului de Istorie și Teorie Literară „George Călinescu”, autor al Dicționarului etnologilor români și al altor lucrări de specialitate, care apreciază noua apariție editorială astfel: „Lucrarea de acum, „Tezaur de etnografie și folclor în județele Covasna și Harghita”, cu temeinice studii în prima parte, iar în cea de a doua cu o bibliografie generală selectivă însumând 2080 de poziții, este o mărturie a unei vechi și originale culturi. Volumul este opera a doi emeriți cercetători, doctorii Nicolae Bucur și Constantin Catrina, prezenți în lexiconul meu. Bibliografia, bogată și sistematică, atrage atenția asupra unor străvechi valori românești, care trebuie să fie cunoscute, promovate și apărate.”
Acest prim volum al lucrării este structurat în două părți, prima parte, sub titlul Perenitate etnofolclorică cuprinde o serie de studii și articole ale celor doi cercetători, iar a doua parte, Bibliografie Generală Selectivă, care cuprinde 2080 de titluri însemnând referințe, adnotări, indice de nume și de localități, se raportează la o perioadă de 155 de ani, între 1855 și 2010 și este rezultatul unui uriaș volum de cercetare, așa cum mărturisesc chiar autorii în Argument.
Titlurile studiilor și articolelor din prima parte a cărții sunt sugestive pentru conținutul lor și pentru scopul cercetărilor întreprinse de către cei doi autori, respectiv Nicolae Bucur: Considerații pe marginea unor variante de balade populare; Aspecte privind folclorul păstoresc din Harghita și Voinești-Covasna; Flora în folclorul românesc din zona Harghitei; Imagini și simboluri în folclorul păstoresc harghitean; Simbolistica apei. Apa generatoare de viață, apa generatoare de moarte; Arta decorării ouălor etc., și Constantin Catrina: Probleme de etnografie și artă populară în dezbaterea revistei „Transilvania”; Folcloriștii și folclorul muzical din județul Covasna; Privire istorică; Însemnări pe marginea unor culegeri de folclor muzical din județul Covasna; Un nume de referință în folcloristica românească: Alexandru Bogdan; Un folclorist de pe Târnave: Horea Teculescu; George Barițiu despre problemele creației artistice în Transilvania sec. al XIX-lea; Valorificare și conservare etc.
Tot acest conținut de o inestimabilă valoare este însoțit de hărți, copii după documente și ilustrații sugestive menite a trezi interesul cititorului pentru actul culturii. Deși cartea se adresează în primul rând cercetătorilor etnografi și folcloriști, bibliografilor, studenților de la facultăților de etnologie și turism sau elevilor din liceele de specialitate, ea merită să se găsească în biblioteca personală a fiecărui iubitor de neam și țară.
Această lucrare își are rostul ei, așa cum afirmă chiar autorii: „În speranța că străduințele noastre vor dovedi interes printre cei preocupați de acest domeniu, dar și în rândul altor cititori, oferim cartea de față cu încredințarea că, prin valoarea ei documentară, va reprezenta un important instrument de lucru pentru etnografi, folcloriști, sociologi, creatori din domeniul artelor tradiționale.”
Ar mai fi de menționat afirmația pertinentă a autorilor, exprimată în finalul textului Argument și care se referă la interferențele culturale interetnice și conviețuirea pașnică cu alte neamuri în acest areal: „N-am exclus din activitate principiul științific, conform căruia în cercetarea tezaurului etnografic și folcloric al unui popor, al unei comunități, devine o necesitate stringentă consemnarea relațiilor dintre națiuni. De-a lungul timpului istoria ne-a demonstrat că legăturile în acest domeniu au existat, influențele fiind prezente în atâtea și atâtea fenomene etnografice și creații folclorice, în domeniul artei plastice populare, al obiceiurilor, credințelor, tradițiilor. În cele două județe Covasna și Harghita, alături de noi, românii, și-au perpetuat tradiția, moștenirea ce există în cântec, dans, obiceiuri și maghiarii, secuii ori ceangăii. Astfel am încercat să ne apropiem și de „comorile” existente în „cămara” celuilalt, evidențiind interferențele sau elementele etnografice împrumutate unii de la alții.”
În încheiere, revenim la cuvintele de apreciere ale unui mare sprijinitor al culturii și iubirii de neam și țară, Î.P.S. Arhiepiscopul Ioan Selejan, care în cuvântul introductiv al cărții, Mărturie spre dăinuire, spune următoarele: „Această lucrare, credem că va constitui o verigă importantă în lungul șir al cercetărilor care vor urma după apariția ei.
Prin conținutul ei, va rămâne pentru istoria culturii din această zonă ca un valoros dicționar și un instrument de lucru pentru cei care vor dori să continue opera de cercetare a culturii și civilizației poporului român”, căci așa cum concluzionează tot Înalt Preasfinția Sa: „Viitorul unui popor nu poate fi conceput fără a fi ancorat în cultura înaintașilor.”
Recomandându-vă cu căldură această lucrare de referință a distinșilor autori Nicolae Bucur și Constantin Catrina, așteptăm cu interes apariția celui de-al doilea volum al cărții, Dicționar zonal cu etnológii din județele Covasna și Harghita…
Mihai Trifoi
