După cum e rânduit din moși-strămoși Ajunul Crăciunului şi ziua Naşterii Domnului Iisus Hristos reprezintă evenimente de mare însemnătate pentru credincioși, de fapt, pentru întreaga suflare a neamului nostru, fiind prăznuite cu mare bucurie. Acum se aud colíndele, care fac parte din magia inefabilă a Sărbătorilor de Iarnă. Cântecele specifice și urările ce le însoțesc au menirea de a aduce sănătate şi fericire în casele oamenilor, noroc şi bunăstare pentru anul care urmează.
Acum se încheie şi perioada aspră a Postului, pe care creştinii l-au respectat fiecare după convingeri şi putinţă, fiind la final mai curaţi trupeşte şi sufleteşte, gata să se bucure din nou de plăcerile vieţii de zi cu zi.
Colinde, colinde…
Practic sunt două etape ce marchează importantul eveniment, Ajunul şi Crăciunul propriu-zis. Există în popor o sumedenie de obiceiuri legate de cele două momente, fiecare cu specificul său. Se detaşează în mod spectaculos însă colindele, minunatele cântări religioase ce se aud înaintea sosirii fericitei clipe a Naşterii Domnului.
În Transilvania există mai multe feluri de asemenea cântări, textele lor diferind de la o zonă la alta, de la sat la oraş. Cele mai interesante au rămas colindele interpretate în grup de mai multe persoane (copii, tineri sau bărbaţi în toată firea), ca şi urăturile strigate la sfârşit. Apoi flacăii sunt invitaţi de gazde în casă, fiind omeniţi cu un pahar de vin, o bucată de cozonac, un colăcuţ, nuci, mere, bani.
Obicei arhaic
Colindatul sau uratul este un obicei arhaic, ce își are sorgintea în perioada precreştină. În aceste cântecele se face referire la Naşterea Domnului, la bucuria Crăciunului, adresându-se urări de noroc şi prosperitate gospodarilor care deschid uşa şi apoi îi cinstesc pe urători, cu bani şi dulciuri.
Majoritatea colindelor evocă momente celebre legate de venirea pe lume a micului Iisus, cum ar fi „Închinarea Magilor” (amintindu-se de Viflaim sau Vicleim – cum se pronunţă greşit prin unele zone rurale, făcându-se referire la vechiul oraş Bethleem) sau sunt cântecele de Stea ( ex.„Steaua sus răsare“). Există, de asemenea, numeroase obiceiuri populare, dansuri rituale ca „Irozii”, „Capra”, „Brezaia”, „Ţurca”, „Mersul cu ursul”, practicate mai ales de copii şi tineri, ce se deplaseză în cete pitoreşti, costumaţi adecvat. 
O separare necesară
În vechime, Crăciun reprezenta un personaj simbolic solar specific teritoriilor locuite de geto-daci, identificat cu zeul roman Saturn și cu zeul iranian Mithra. Mai mult de un mileniu, creștinii au sărbătorit împreună Crăciunul și Anul Nou pe data de 25 decembrie, la scurt interval după Solstițiului de Iarnă, zi care marchează intrarea efectiv în sezonul hibernal și din punct de vedere astronomic. Această dublă sărbătoare s-a perpetuat la Roma până în secolul al XIII-lea, în Franta până în anul 1564, în Rusia până în vremea țarului Petru cel Mare, iar în Țarile Române până la finele secolului XIX.
Datini frumoase
În unele localități din județ încă se mai păstrează o superstiţie amuzantă, potrivit căreia gospodarii adună de la rude, cunoştinţe, vecini, tot ce au dat cu împrumut, ca să-i prindă mare Sărbătorea a Naşterii Domnului cu bunurile la locul lor. Pentru ca în anul care vine să fie frumoase şi bogate, femeile pun un bănuț sau o nucă în apa în care se spală.
Masa se aşează neaparat în „odaia mare” şi trebuie să rămână întinsă toată noaptea, iar cine are cămin lasă focul aprins.
O superstiţie interesantă întâlnită la Araci se referea la faptul că, pentru a-şi proteja de farmece copiii şi bărbatul, gospodina aşeza simbolic în cele patru colţuri ale mesei câte un căţel de usturoi !
Odinioară, fetele mari faceau tot felul de vrăji ca să-şi afle ursitul, postind toată ziua. În seara de Ajun prima îmbucătură luată în gură trebuiau să o pună în brâu…
Bunătăţi de tot felul
Cu ani în urmă am aflat de la o locuitoare din Dobârlău detalii despre rânduielile străbune de prin partea locului. În copilărie mama sa prepara în dimineaţa Ajunului mai multe feluri de bucate, toate de Post. Nu le mai ţin minte denumirile la toate care mi le-a spus, reţinând parcă sarmale din crupe, grâu pisat şi fiert, fasole fiartă şi „sleită”, ciuperci tocate cu usturoi. După ce trecea spre seară preotul cu icoana, fiecare membru al familiei sale îşi spunea rugăciunea şi apoi se aşezau la masă.
Trebuiau să fie douăspr
ezece feluri de mâncare, câte unul pentru fiecare lună a anului. Fireşte, nu puteau fi consumate în acea seară, aşa că ce rămânea se păstra până la Bobotează, unele resturi fiind puse la fereastră ca să se…„îndestuleze şi morţii”!
Pe parcursul nopţii grupuri de colindători mergeau din casă în casă pentru a vesti Naşterea Domnului.
Erau situaţii când într-o casă se afla câte o tânără care urma să se mărite, fiind colindată în mod special chiar de alesul inimii.
Apoi, în primele două zile de Crăciun se mâncă tot felul de bunătăţi preparate din porcul tăiat de Igant: jumări, tobă, cârnaţi, răcituri, sarmale. Toate stropite cu vin bun, iar la final nu lipsesc cozonacii și plăcintele. Tradiţia impune ca membrii familiei să se adune la un loc, copiii să meargă la părinţi, finii la naşi, petrecerile şi voia bună fiind nelipsite.
Datina străbună grăieşte că dacă în seara de Ajun cerul va fi senin, chit că e ger, urmează un an cu o recoltă bună.
***
…Vă urmăm din tot sufletul, dragii noștri cititori, Sărbători Fericite cu sănătate, bucurii şi împliniri!
Horia C. Deliu
