Câteva sute de persoane din Sfântu Gheorghe au participat, duminică seară, la ceremonia de aprindere a primei lumânări de Advent, precum şi a ghirlandelor luminoase care vor împodobi străzile din municipiu în perioada sărbătorilor de iarnă.

Pentru catolici şi protestanţi, Adventul are aceeaşi semnificaţie cu postului Crăciunului pentru creştinii ortodocşi, iar, conform tradiţiei, municipalitatea a amplasat în centrul oraşului o uriaşă coroană de brad, cu patru lumânări, ce vor fi aprinse succesiv în cele patru duminici rămase până la Crăciun.

Prima dintre acestea a fost aprinsă duminică seara, cu o torţă, de către viceprimarul Toth Birtan Csaba.

Coroana de Advent din acest an, realizată după conceptul designerului local Bagoly Zsuzsa, a fost îmbrăcată în alb şi argintiu şi a fost decorată cu căsuţe în miniatură, iluminate în interior, creatoarea dorind să reconstituie atmosfera unui orăşel de basm.

Acesta este al şaptelea an în care comunitatea locală a marcat, în comun, intrarea în perioada Adventului, respectiv a celor trei săptămâni rămase până la Crăciun.

Ghirlandele care împodobesc municipiul Sfântu Gheorghe sunt aceleaşi din anii trecuţi, conducerea Primăriei preferând să nu le schimbe şi să cumpere şi alte instalaţii luminoase pentru a extinde zonele decorate de sărbători.

Autorităţile locale au anunţat că tradiţionalul târg de Crăciun de la Sfântu Gheorghe va avea loc în perioada 15-24 decembrie, iar artizanii, producătorii şi comercianţii se pot înscrie până la data de 6 decembrie.

Oana Mălina Negrea/AGERPRES

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail