Toate reprezentanțele Registrului Auto Român (RAR) vor lucra cu publicul în zilele de sâmbătă, până la sfârșitul anului 2017, ca urmare a gradului ridicat de solicitări din partea clienților, a anunțat, miercuri, RAR.
„Măsura a fost luată de conducerea RAR ca urmare a gradului ridicat de solicitări din partea clienților, care se programează să obțină actele necesare în vederea primei înmatriculări în România a vehiculelor second-hand. Astfel, în toate reprezentanțele RAR se va lucra în fiecare zi de sâmbătă, începând cu data de 04.11.2017, de la ora 8:00 la ora 14:00. Excepție fac zilele de 2, 23 și 30 decembrie 2017″, se menționează într-un comunicat remis AGERPRES.
Decizia a fost luată de către directorul general al RAR, George-Adrian Dincă, pentru a scurta timpul de așteptare la activitățile Registrului Auto Român.
Potrivit sursei citate, sistemul call center național le permite posesorilor de autovehicule să obțină programare în oricare dintre reprezentanțele RAR. Numărul unic 021/ 9672 le stă la dispoziție în acest sens. Există, de asemenea, opțiunea programării online pe site-ul instituției www.rarom.ro.
AGERPRES/