Duminică, zi frumoasă dintr-un octombrie al anului 2017 care a fost aleasă, providențial,  ca zi de întâlnire a românilor din localitățile județului Covasna (Brețcu, Mărtănuș, Ojdula, Tg.Secuiesc, Zăbala, Zagon, Covasna, Baraolt, Vâlcele, Sf. Gheorghe), dar și din Tulgheș, Iași, Brașov, Deva, București,  cu cei  câțiva români care mai trăiesc în inima țării, la Vârghiș, precum și cu istoria dureroasă a acestor meleaguri.

Adunați în jurul unui suflet de român adevărat, cel al dr. Mihai Tîrnoveanu, președinte al Asociației Calea Neamului din Brașov, căruia i s-au alăturat în acțiune și Fundația „ Mihai Viteazul”, Despărțământul Covasna-Harghita al Astrei și Asociaţia GRIT din Covasna- peste  200 de persoane- copii, tineri și adulți  am  pornit împreună, așa cum o facem  de ceva timp, de data asta către Doboșeni și Vârghiș, ducând cu noi  odoare sfinte: peste 100 de icoane primite în dar de la români din toată țara, o Sfântă Cruce de Altar făurită de sculptorul  Ștefan Csukat din Huși, jud Vaslui,  o Sfântă troiță făcută de Ioan Ilie din Slănic Prahova, multe steaguri tricolor și un costum popular pentru singurul copil din sat, o fată cu păr blond.

În jurul orei 14.00, coloana de mașini și cele două autocare cu care  ne-am deplasat au virat spre drumul către Doboșeni, ridicând în urma lor nori de praf. Am intrat în sat, și, de pe la porți sau de după garduri localnicii priveau, probabil nedumeriți, mulțimea de oameni îmbrăcați în costume populare românești care, cu steaguri roșu-galben-albastru în mâini și cu icoane strânse la piept,  se îndreptau spre Biserica Ortodoxă martirizată din localitate,  în care… nu se mai închină niciun enoriaș, de mult prea mult timp, deoarece în sat nu mai trăiește niciun român ortodox. Ne-au  așteptat cu bucurie și cu vădită emoție preotul Vasile Bobeică, împreună cu cel care  de peste 35 de ani are grijă de Sfânta Biserică din Doboșeni, epitropul Vasarhelyi Bela (ortodox)  în vârstă de 91 de ani. Fiecare dintre noi am  intrat în întunericul din Sfântul lăcaș cu câte o lumânare aprinsă în mâini, pășind pe pământul proaspăt desțelenit, iar ochii ne-au rămas pironiți în ochiurile de geam din care, printre scândurile bătute în cuie, intra difuz lumina. Durere  în suflete, lacrimi în ochi, și întrebări fără răspuns: DE CE, DOAMNE???

„Așa arată o biserică dintr-un loc în care este pustiu etnic românesc”

„Iată că mai ard lumânările în biserica din Doboșeni. Vedem cât este de trecătoare viața, dar știm cât este de încărcată speranța în mântuire. Ne trec  sentimente puternice, cu greu ne oprim lacrimile, să nu plângă cerul…” a spus preotul Sebastian Pârvu,  înainte ca toți cei prezenți să luăm parte la o slujbă de pomenire a   morților noștri, ținută de preotul paroh Vasile Bobeică alături  preoți din Sf. Gheorghe, Vâlcele și Brașov, din locul în care, cândva, a fost Sfântul Altar. Și pentru că Biserica să  nu mai fie goală, de-a stânga și de-a dreapta Altarului au fost lăsate   icoane  cu Maica Domnului și cu Sfinții Apostoli Petru și Pavel (hramul bisericii din Doboșeni).

Nevenindu-i să creadă că BISERICA SA este plină, preotul paroh Vasile Bobeică s-a adresat fraților dragi spunând: „ Iubiți credincioși și credincioase, bine ați venit în zona Baraoltului! Iată, suntem acum în Biserica Ortodoxă din Doboșeni, aici unde, așa cum știm cu toții, nu mai sunt români. Cu voia lui Dumnezeu sunt aici de 12 ani, preot paroh la Baraolt și administrator al bisericilor Doboșeni, Vârghiș. Herculian, Căpeni, Bodoș, iată am un număr de 7 biserici și 12 sate, aici unde sunt puțini români ortodocși. Mă bucur că astăzi un număr mare de credincioși ați venit la Doboșeni unde, cândva,  era o parohie viabilă, o parohie cu credincioși. Îmi aduc aminte, citind în istorie, că înainte de anul 1940, când biserică era pregătită de sfințire, tocmai a venit acel Diktat de la Viena și biserica a fost dărâmată. În anul 1998, Înalt Prea Sfințitul Părinte Ioan, atunci episcopul Covasnei și Harghitei, a venit și a găsit aici ruinele bisericii- și aici stă mărturie Sfântul Altar, veți vedea acolo rădăcina copacului de care Înalt Prea Sfinția  sa vorbea de multe ori că aici la Doboșeni a găsit copaci crescuți în altar- și a lucrat și Prea Sfinția sa împreună cu cei care au venit și au acoperit și au tencuit biserica, și este o mărturie că aici au fost români ortodocși. Nu este ușor să fii român aici în zonă. Aici în zonă trebuie să fii cu credință puternică în Dumnezeu, cu multă nădejde la Dumnezeu, multă misiune și jertfă,  precum  părinții noștri de dinainte, care au slujit. (…) Vă mulțumesc că ați venit astăzi în mijlocul nostru, Dumnezeu să ne ajute, să ne binecuvânteze.”

Cu sufletul împăcat (cred eu) că a ajuns și la acest „popas” din lungul drum pe care a pornit de ceva timp, aducând cu el lumină,  bucurie și nădejdea că poate nu totul este pierdut, președintele Asociației Calea Neamului din Brașov, Mihai Tîrnoveanu, a spus: „Doamne ajută, iubiți frați români! Așa arată o biserică dintr-un loc în care este pustiu etnic românesc. Când vă întoarceți la casele voastre, să mângâiați și să sărutați fiecare colțișor din zidurile bisericilor voastre, să mângâiați fiecare copil care vorbește în limba română, fiecare bătrân care și-a păstrat credința ortodoxă și care a transmis mai departe continuitatea românească. Rugați-vă Lui Dumnezeu să nu se ajungă și în alte locuri ca la Doboșeni sau ca la Vârghiș. Doamne ajută!”

Rând pe rând, în liniște, cu lacrimi în suflete am ieșit din Biserică Ortodoxă din Doboșeni în care nu se mai închină niciun român, pentru că-n acest sat din inima României nu  mai trăiește niciun creștin  ortodox.

„… Să învățăm din istorie (…) că asemenea evenimente să nu se mai întâmple”

Ne-am îndreptat, apoi, către Vârghiș,  și ne-am plecat cu toții  frunțile și am depus coroane și flori albe la crucea ridicată de Înalt Prea Sfințitul Ioan, în anul  2001, care marchează locul din care a fost dărâmată Biserica Ortodoxă în 1940, biserică sfințită de Mitropolitul Nicolae Bălan,  în noiembrie 1937.

Vorbindu-ne despre cei ce și-au adus contribuția la ridicarea acestei cruci,  Dr Ioan Lăcătușu a menționat, printre altele: „Crucea de pe locul Bisericii Ortodoxe din Vârghiș a fost ridicată în anul 2001. Inițiativa ridicării acestei troițe pe locul bisericii dărâmate după septembrie 1940 a aparținut Ligii Cultural – Creștine Andrei Șaguna, înainte de a se înființa Episcopia, cu binecuvântarea vrednicului de pomenire Mitropolit Antonie al Ardealului. Președintele Ligii era avocatul  Ioan Solomon, și, deși troița e ridicată în 2001,  demersurile le-am  început mai demult. Un rol deosebit l-au avut românii din diaspora (…) și aici vreau să îl pomenesc pe dr. Gheorghe Olteanu din Baden Baden, locuitor al Covasnei, care a făcut multe demersuri pe lângă președintele Emil Constantinescu. De asemenea, trebuie menționată contribuția fostului prefect al județului Covasna, dr. Gheorghe Tatu, și bineînțeles că ajungem la Înaltul Ioan și la oamenii care au făcut ceva concret. (…) Cu aceeași emoție trebuie să îl îmbrățișăm în rugăciuni pe Bela Bâcsi, epitrop de 35 de ani, în vârstă de 91 de  ani, cel care timp de 60 de ani a păstrat, ascunsă,  catapeteasma bisericii dărâmate. Catapeteasma este astăzi în biserica din Zăbala. (…) La sfințire (a crucii- n.red) a fost aici o sărbătoare extraordinară. Erau în costume naționale întorsurenii din Întorsura Buzăului, erau Zilele Andrei Șaguna, a fost primarul, preotul unitarian și au fost niște discursuri emoționate cu privire la ceea ce înseamnă să învățăm din istorie, dar să privim înainte și să învățăm că asemenea evenimente să nu se mai întâmple. De aceea, mulțumim localnicilor din Vârghiș pentru că, iată, au reușit să treacă peste niște sentimente și prejudecăți și să respecte însemnul crucii menținut aici  de atâția ani de zile, în ordine și rânduială.

Procesiune…cu Cruce de Altar, Sfântă troițe și icoane

În dangătul clopotului de la Biserica Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil, construită în anul 1807, cei peste 200 de români din țară, veniți la cei câțiva frați  români care mai trăiesc în Vârghiș, am pornit în procesiune purtând  în brațe  Sfânta Cruce de Altar, Sfânta Troiță, Sfinte icoane, steaguri tricolor și flori albe în mâini.  Mi s-a părut  că ulița ce duce spre bisericuța veche din sat este „ Drumul Golgotei” românilor din acest colț de țară. Sub soarele mult prea cald al mijlocului de toamnă, Biserica Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil din Vârghiș ne-a primit „la sânul său” cu bucuria unei mame care își aștepta copiii pribegi,  plecați de prea multă vreme de lângă ea. Însă, pentru iertare de păcate, „copiii pribegi”  au venit cu sufletele curate și cu daruri neprețuite: Sfânta Cruce de Altar și icoanele care și-au găsit locul în Sfânta Biserică,  precum și Sfânta troiță care a fost așezată în soclul pregătit,  din timp,  de tineri  din Frăția Ortodoxă Sfântul Mare Mucenic Gheorghe Purtătorul de Biruință, condusă de Dan Ciprian Grăjdeanu.

În curtea bisericii a răsunat, din toate piepturile de români, Imnul „Deșteaptă-te Române!”, s-a spus „Tatăl nostru”, a fost sfințită troița, ne-am rugat, cu toții „ pentru cei adormiți în limba și credința Neamului” și am acoperit mormintele cimitirului cu 100 de trandafiri albi. Înălțătoare momente, unice trăiri.

„Lacrimile românilor din Vârghiș sunt șterse  de pe obrazul lor, de acești minunați copii înveșmântați în haine naționale și de voi toți care ați venit aici cu troița românilor, cu crucea de altar, cu icoane în mâini și flori albe. Florile albe le vom  lăsa la sfârșit pe mormintele celor adormiți în credința ortodoxă din dreapta bisericii. Sunt  baricade pe care demult am pierdut bătălii, sunt milioane de morminte, sunt biserici ce strigă după lumină, dar aceste sfinte ruine nu sunt un sfârșit, sunt lespedea pe care genunchii noștri se așează spre rugăciune înainte de a porni spre o nouă luptă. Din zidurile bisericii de la Vârghiș, din urletul clopotului de la Herculian, din ruinele de la Doboșeni ne vom înălța și vom sta drepți, de neclintiți în istorie, ca români, că suntem din același loc binecuvântat de Apostolul Andrei, iar când un frate plânge, un altul vine să îl mângâie, iar  când un frate nu mai poate să își facă cruce,  un altul vine să îi ridice mâna pe frunte.”- a spus, cu forță în glas,  Mihai Tîrnoveanu.
Aproape că s-a-nserat când am pornit spre casa parohială unde, prin grija primăriei din localitate au fost întinse mese la care, toți cei prezenți am  mâncat  din bucăţele  aduse de vrednicele românce din Brețcu, Mărtănuș și Brașov, am închinat câte un pahar de vin pentru bucuria întâlnirii,  și am urmărit spectacolul folcloric prezentat de  Ansamblurile „Crăișorii Iancului” din Covasna, „Florile Zagonului” din Zagon, Corul „Voievozii Munților”  din Vâlcele  precum și de preoții Costin Butnar din Brașov și Ioan Marin din Sf.Gheorghe care, așa cum spunea dr. Mihai Tîrnoveanu, „ne-au povestit prin cântec despre România, despre eroii și voievozii ei.”

BUCURIE: AU VENIT ROMÂNII!

Nu încape în cuvinte bucuria  trăită de  puținii localnici români care mai viețuiesc  în Vârghiș:  Tanti Elena Iacob, de 72 de ani, care trăiește singură după ce i-a murit bărbatul  și unul dintre băieți, iar ceilalți 4 copii sunt la casele lor;  Nenea Suciu Ignaț, de 79 de ani, cu care a trebuit să schimb câteva vorbe în lb. maghiară deoarece, după cum mi-a spus, deși e ortodox și a umblat la școală românească, „de-atât de mult timp nu am mai vorbit românește, că aproape că am uitat să vorbesc”; Bela Bâcsi (epitropul Vasarhelyi Bela) care mi-a spus, la plecare: „ Sunt mulțumit  că au  venit atât de mulți români la noi în sat;  de  mult nu a mai fost o așa sărbătoare cum a fost acuma”; Gheorghe, clopotarul, care cu greu și-a găsit cuvintele, dar a dat glas întregilor trăiri din acea zi prin glasul  clopotului  de care, așa cum mi-a mărturisit, nu se va despărți… decât la Marele Final.

După o așa întâlnire, eu trebuie să zic: Doamne, ocrotește-i pe români!

Maria Crețu-Graur

 

 

 

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail