Cât  de frumos spunea Emil Cioran că „ noi nu locuim într-o ţară, ci într-o limbă”, importanţa acestei sărbători arată interesul tot mai mare al europenilor atât pentru limba proprie cât şi al celorlalte limbi europene; interes care se concretizează prin învăţarea cât mai multor limbi precum şi efortul comun de a înţelege şi a respecta aceste valori culturale.

Aşa cum este un adevăr că europenii trăiesc intr-un stat multinaţional, tot la fel este de adevărat că europenii au început să trăiască într-un stat plurilingvistic; limbile vorbite în Europa fiind limbi oficiale ale Uniunii Europene iar europeanul ca individ foloseşte şi recurge la ajutorul din ce în ce mai mare al culturilor europene care sunt reprezentate de aceste limbi.

Se conturează, din ce în ce mai mult, în conştiinţa europeană, nevoia de a serba această zi prin care se vrea a se sublinia hotărârea colectivă a europenilor de a apela la forţa lingvistică prin care omul arată clar că limba este cel mai puternic mijloc care facilitează înţelegerea între locuitorii Europei atât la nivel individual cât şi la nivel de naţiune.

Sărbătorirea acestei zile arată cum noi ca europeni începem să preţuim şi să îngrijim valori culturale şi lingvistice comune.

În acelaşi timp trebuie să arăt că hotărârea de a sărbători  Ziua Europeană a  Limbilor a fost luată de Consiliul Europei în 2001 având ca scop stimularea studierii limbilor străine, favorizarea plurilingvismului european, cooperarea interculturală, promovarea  diversităţii lingvistice  şi culturale a Europei.

În şcoala noastră, Colegiul Naţional „Mihai Viteazul”, şcoală de prestigiu în învăţământul preuniversitar românesc, se dă o importanţă însemnată acestui eveniment, elevii noştri aşteptând cu bucurie să-şi manifeste talentele artistice şi lingvistice, fiind din ce în ce mai inventivi şi dornici de afirmare. De data aceasta am ales să realizăm o expoziţie de desene şi colaje cu costume populare din toate ţările Europei, să ne salutăm în cât mai multe limbi europene, ateliere de teatru cu text cunoscut sau la primă vedere, recitaluri în limbile moderne studiate, artă culinară europeană şi prezentată într-o limbă străină, citirea şi dramatizarea  unor basme europene cunoscute sau mai puţin cunoscute, audiţii muzicale, prezentare de filme documentare ş.a.

 

Câteva motive pentru învăţarea limbilor străine:

Poţi avea o o călătorie mai reuşită   În primul rând, vă veți descurca cu ușurință în multe destinații din străinătate. Veți înțelege mai bine o destinație, deoarece veți avea acces la mai multe informații. Sunt zeci de locuri unde nu sunt audio-ghiduri în limba română.Vă veți face mult mai ușor noi prieteni. Mulți prieteni.Veți avea multe oportunități diverse, unele surprinzătoare. În general, toată experiența de călătorie va fi mai frumoasă;  –Te ajută în carieră;      –Îți îmbunătățești capacitea de memorare şi altele

Învăţând o limbă străină ai posibilitatea să deschizi uşa de intrare în cultura unei naţiuni, intrând în cultura unei naţiuni, devii mai bogat în informaţii de tot felul, dar şi îţi îmbunătăţeşti şi îţi rafinezi punctul de vedere prin care înţelegi mai bine umanismul, înţelegi mai bine condiţia de a fi şi de a te bucura împreună cu alţii de bucuriile lor, de succesele lor, de ceea ce, în general, noi numim solidaritate umană şi construirea unei altfel de lumi fără de prejudecăţi sau stereotipe  şi cu speranţa ca împreună cu alţii se va găsi drumul spre o altă lume mult evoluată şi cu mari perspective la un viitor după care lumea a visat de-a lungul întregii sale evoluţii.

 

Prof. Nina Stanoescu

 

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail