An de an Ziua Mondială a Sănătății Orale capătă o tot mai mare amploare și importanță.

 Asta pentru ca Asociația Medicilor Stomatologi cu Practică Privată din România, în parteneriat cu Colgate- Palmolive, își ia în serios misiunea de a transmite tinerei generații bune deprinderi în ceea ce privește profilaxia  bolilor aparatului dento-maxilar. Circa 3600 de elevi din opt județe și municipiul București au fost  angrenați în marcare acestui eveniment.

  Luni 20 martie, în județul Covasna un număr de 11 medici stomatologi și  un psiholog au ținut lecții de profilaxie și educație stomatologică în grădinițe, școli și licee,  la un număr  de 1950 de elevi. Colegii noștri și-au părăsit cabinetele și au venit în mijlocul copiilor unde au socializat la modul informal, într-o atmosferă relaxată și destinsă. Cu mijloace de comunicare și persuasiune diferite, fiecare lector a căutat să explice copiilor cât mai amănunțit tematica abordată, precum și să răspundă avalanșei de întrebări. Și nu au fost puține. Cele mai dese au fost: cât de des schimbăm periuța și care e cea mai bună pastă.

Aș vrea să nominalizez colegii care au avut disponibilitatea și elanul de a fi parte a acestei manifestari: Dr Finna Iringo,  Dr Thiesz Aniko- la Covasna, Dr Oana Lungu-la Întorsura Buzăului, Dr Badiu Despina-la Barcani, Dr Santa Eva, Dr Buciu Gabriela, Dr Balogh Melinda, Psiholog Dr Antalka Agota, Dr Vornehm Noemi- la Sfantu Gheorghe, Dr Papară Pamfil-la Sita Buzaului, Dr Szabo Zoltan-la Tg.Secuiesc și Dr Tozlovanu Mihai la Covasna și Păpăuți.

În final vreau să mulțumesc conducerilor unităților de învățământ care au facilitat accesul nostru   precum și cadrelor didactice care au participat activ la manifestarea  noastră.

  Dr Mihai Tozlovanu

 

                           Ziua Mondială a sănătății orale sărbătorită și la Păpăuți

În școala Gimnazială ,,Mikes Kelemen” din com. Zagon, sat Păpăuți, s-a organizat în data de 20 martie 2017, cu ocazia Zilei Mondiale a Sănătății Orale, activități educaționale de promovare a sănătății orale.

Ca reprezentant al Asociației Medicilor Stomatologi cu Practică Privată din România, dr. Mihai Tozlovanu a explicat elevilor și preșcolarilor din satul Păpăuți importanța și necesitatea periajului dentar zilnic, a controlului stomatologic profilactic, terapiei dentare și, folosind un mulaj dentar didactic, a demonstrat tehnica unui periaj dentar corect.

În prezența cadrelor didactice din școală, s-a creat o atmosferă de dialog favorabilă, dându-se răspunsuri  la numeroasele întrebări pe tema sănătății orale.

Fiecare participant la această activitate a primit un pachet ,,Programul școlar Colgate-Super eroii dinților sănătoși”, în care, pe lângă o periuță și o pastă de dinți, erau și niște broșuri informative și un calendar pe care poate fi monitorizată spălarea pe dinți.

Copiii au fost entuziasmați de ideea unui concurs de bune practici de igienă orală ce urmează să se desfășoare în săptămâna ,,Școala altfel”.

Prof. Larisa Moisoiu

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail