Nouă producători din județul Covasna s-au numărat anul trecut printre beneficiarii programului de susținere a producției de usturoi.

Potrivit datelor Direcției pentru Agricultură a județului Covasna,  în luna decembrie a anului 2023 s-au efectuat plățile către beneficiarii schemei „Ajutor de minimis pentru aplicarea Programului de susținere a producției de usturoi”, aprobată prin Hotărârea de Guvern nr. 393 din 4 mai 2023. Este vorba despre 9 beneficiari din județul Covasna, suma totală aprobată fiind de 110.313,21 lei.

Numărul este în ușoară creștere față de anul 2022, când de program au beneficiat 7 producători covăsneni.

Programul pentru susținerea producției de usturoi a demarat la nivel național, în anul 2019. Beneficiarii pot fi producători agricoli persoane fizice, producători agricoli persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale și întreprinderi familiale, producători agricoli persoane juridice.

Pentru a obține sprijinul financiar, cei înscriși în programul din 2023 au avut de respectat, ca și până atunci, o serie de condiții. Una dintre acestea a constat în faptul că suprafața utilizată cultivată cu usturoi a trebuit să fie de minim 3.000 mp. O altă condiție a fost aceea de a obține o producție de minim 3 kg usturoi/10 mp. Cuantumul maxim al ajutorului oferit prin program este de 3.000 euro/ha și se acordă proporțional cu suprafața efectiv cultivată.

M.D.C

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail