67 de saci de deșeuri au fost colectați de pe malul Oltului, în urma acțiunii de ecologizare organizată de Fundația Comunitară (HKA) Covasna.
Acțiunea a avut loc în 9 martie, având 52 de participanți.
În afară de organizatori, au participat elevi din clasa a IX-a, a X -a Liceului de Arte „Plugor Sándor”, voluntari individuali și echipa „Kaufland”, au transmis reprezentanții Fundației Comunitare Covasna.
„Este extrem de plăcut, o satisfacție totală când o parte a naturii se eliberează de deșeuri și florile de primăvară ies la suprafață în mediul lor natural. Mulțumim frumos!”- au transmis organizatorii, la finalul evenimentului.
Acțiunea a fost derulată în cadrul programului „Cu Apele Curate”, iniţiat în 2019 de Asociaţia „Mai Mult Verde” şi Lidl România și este cuprinsă în Evenimentul este cuprins în calendarul „Săptămâna apelor – de la soluție, la rezoluție”.
Scopul concret și cel mai ușor măsurabil al programului este diminuarea cantităților de plastic din Dunăre, principalul fluviu al României. Pe lângă tonele de plastic colectate, mai ușor cuantificabile, programul își mai propune: educația celor care trăiesc în orașele riverane, dar nu numai, precum și mobilizarea civică și responsabilizarea oamenilor care se lovesc primii de problema deșeurilor”- se arată pe www.cuapelecurate.ro.
În anul 2021, în contextul extinderii acestui program, Fundația Comunitară Covasna a lansat proiectul-pilot „Oltul cu apele curate”.
În acel an, în cadrul acțiunilor de ecologizare organizate în cadrul proiectului s-au strâns 300 de saci cu deșeuri, iar în 2022, 60 de saci.
Ana CIORICI COSTACHE
Foto: Facebook: Fundația Comunitară Covasna