66 de posturi didactice din totalul celor 2.661 existente în județul Covasna sunt ocupate de către personal necalificat, numărul fiind mai mic față de anii anteriori.

Datele prezentate de către inspectorul școlar general al ISJ Covasna, prof. Kiss Imre, ieri, în cadrul unei conferințe de presă, arată că din cele 2.661 posturi didactice existente în județ,  66 (adică aproximativ 2,4%) sunt ocupate de către personal fără studii corespunzătoare.

„Avem 2661 de posturi didactice, în total, dintre care sunt ocupate de către titulari 2130, ceea ce înseamnă 80%, de către suplinitori calificați – 363 de posturi (…), de cadre didactice pensionare (calificate, bineînțeles) și de către asociați (cei mai mulți sunt din rândul celor care predau discipline tehnice), 100 la număr. Fără studii corespunzătoare avem 66 de posturi ocupate (2,48%). ”- a declarat inspectorul școlar general.

Potrivit acestuia, din totalul celor 66 de posturi ocupate de persoane fără studii corespunzătoare, 35,4 sunt ocupate de persoane cu studii superioare, dar într-un  alt domeniu, 7, de către studenți în curs de calificare și, 23,6 posturi – de persoane cu studii medii (cu bacalaureat.

Printre posturile ocupate de necalificați se numără  6 posturi de educator – secția română, 6 posturi de învățător – secția română, 3 posturi de profesor de limba și literatura română, 4,66 de posturi de profesor de limba maghiară, 3,44 de posturi de profesor de limba engleză, 3,25 de posturi de profesor de matematică, 1,1 posturi de profesor de limba franceză, 1,75 posturi de limba germană și nu numai.

„Situația nu diferă de la an la an. Oricum, avem mai puține posturi ocupate de persoane cu studii necorespunzătoare! Nu există an în care toate posturile să fie ocupate doar de către persoane cu studii corespunzătoare (…).” – a spus inspectorul școlar general, prof. Kiss Imre.

Informațiile de acum arată că numărul mare de cadre didactice care vor ieşi la pensie în următorii ani, ar putea duce la deficitul de personal, mai ales în ceea ce privește disciplinele matematică, chimie, biologie, fizică.

„Avem niște calcule care arată că în următorii 3 ani s-ar putea să avem deficit mare în ceea ce privește profesorii de matematică, biologie, chimie și fizică. (…) Nici învățământul nu este exceptat de tendința din alte domenii (…). Lipsa personalului, așa cum se reflectă în construcții sau în orice alt domeniu – pentru că toți angajatorii caută personal calificat, la fel se resimte și aici… și învățământul caută în continuare personal calificat și cu vocație (…), dar nici tinerii nu vin… (…).” – a spus inspectorul Kiss Imre.

Ana Ciorici Costache

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail