Ziua internațională a persoanelor cu deficiențe de auz (International Day of the Deaf) este marcată, în 2025, la 28 septembrie, având ca obiective informarea populației cu privire la problemele persoanelor fără auz și promovarea drepturilor acestora.

Aceasta este o inițiativă a Federației Internaționale a Surzilor și a fost lansată pentru prima dată în 1958, la Roma, în Italia. De la sărbătorirea pe parcursul unei zile, evenimentele devenind tot mai numeroase, s-a decis celebrarea pe durata unei săptămâni și a fost aleasă ultima săptămâna a lunii septembrie, pentru a marca și primul congres de constituire a organizației, care a avut loc în 1951, potrivit wfdeaf.org.

Sărbătorită în fiecare an în ultima duminică a lunii septembrie, această zi încheie o săptămână de evenimente dedicate persoanelor cu deficiențe de auz, prin care se urmărește implicarea autorităților, politicienilor și a publicului larg în vederea contribuirii la creșterea și îmbunătățirea condițiilor de viață ale persoanelor cu dizabilități, prin informarea corectă despre problemele cu care se confruntă aceste persoane pentru a putea fi rezolvate. De asemenea, în cadrul manifestărilor sunt prezentate și realizările persoanelor fără auz sau cu deficiențe de auz.

Prin Ziua internațională a persoanelor cu deficiențe de auz se sărbătorește și bogata moștenire culturală a comunităților de surzi. Cultura surzilor implică comportamente, tradiții, credințe, valori, istorie, umor, artă. De-a lungul anilor, evenimentele organizate pentru marcarea acestei zile au căpătat amploare și au inclus o serie de conferințe, expoziții de artă, festivaluri de film, evenimente sportive și distractive. Aceste acțiuni impun participarea și implicarea diverselor părți interesate, inclusiv familii, colegi, organisme guvernamentale, interpreți profesioniști ai limbajului de semne, potrivit wfdeaf.org.

Federația Mondială a Surzilor încurajează asociațiile naționale să-și contacteze liderii pentru a-i invita să se alăture acestei provocări și recomandă asociațiilor să-și sprijine liderii în acțiunile lor pentru a crea un impuls la nivel național în conștientizarea folosirii limbajului semnelor. Cu prilejul acestei zile, Federația Mondială a Surzilor invită ca reperele publice și clădirile oficiale, casele prezidențiale, primăriile, stadioanele și alte obiective să fie evidențiate printr-o lumină albastră.

Federația Mondială a Surzilor (World Federation of the Deaf – WFD) este una dintre cele mai vechi organizații internaționale ale persoanelor cu dizabilități din lume, înființată la Roma, la 23 septembrie 1951. La primul Congres Mondial au participat doar delegați din 25 de asociații naționale ale surzilor. În prezent, împreună cu membrii săi, care reprezintă 135 de țări, de pe cinci continente, lucrează pentru a asigura drepturi egale pentru 70 de milioane de surzi din întreaga lume. Federația colaborează cu Națiunile Unite și agențiile sale de la sfârșitul anilor ’50, arată wfdeaf.org.

AGERPRES

*** Explicaţie foto din deschidere: Conferinţa de deschidere a proiectului educaţional „Cuvinte care se văd, gesturi care se aud”, ce are ca scop facilitarea accesului la cultură pentru persoanele cu deficienţe de auz prin intermediul spectacolului teatral.

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail