Cinema Arta din Sfântu Gheorghe a avut un an mai bun în 2021, în comparație cu anul precedent, în ciuda restricțiilor provocate de pandemie.
Au fost organizate zile ale filmului maghiar, românesc, danez, francez și polonez, Ziua Filmului de Artă European, dar tot anul trecut a avut loc, în premieră națională, EVA Filmmakers Fest – un festival de film dedicat artei regizorale feminine – unde cinefilii s-au putut întâlni și participa la mai multe ateliere. În lunile iulie și august, spectatorii au fost invitați săptămânal la câte o proiecție în aer liber în Parcul Memorial ’56. De asemenea, au avut loc proiecții speciale pentru copiii de grădiniță, elevi, grupuri organizate, sportivi de performanță și sărbătoriți, astfel numărul total al spectatorilor pentru asemenea ocazii s-a ridicat la peste 2.000.
Deși numărul de spectatori a fost decimat nu numai de numărul limitat de locuri disponibile (50% sau 30% din capacitatea totală a cinematografului), de pauza forțată de aproape o lună și jumătate și de introducerea certificatului verde, la cele 1.626 de proiecții au participat în total 20.880 de spectatori. Dintre cele 202 filme proiectate, cele mai populare în ceea ce privește audiența au fost “Lassie se întoarce acasă” (1.270 de spectatori), “Furios și iute 9” (1.243) și “Un tataie de coșmar” (924). Dintre filmele de animație, “Luca” (1.211 spectatori), “Suflet” (831) și “Trolls World Tour” (788) au fost favoritele anului trecut.
Anul 2022 promite să fie la fel de divers și bogat, personalul Cinema Arta planificând deja trei evenimente majore pentru prima lună din acest an. Zilele Filmului Românesc vor avea loc în perioada 14-16 ianuarie, urmate de Zilele Filmului Maghiar în perioada 21-27 ianuarie. Între 28 și 30 ianuarie, Cinema Arta va sărbători cea de-a cincea aniversare a sa cu un program tematic pentru a celebra așa cum se cuvine acest moment.
www.sfantugheorgheinfo.ro