Acasă Arhive pentru 2016-08-25
Oaspeți din Statele Unite ale Americii, la ADMR din Vâlcele
La sfârșit de săptămână, Asociaţia Distroficilor Muscular din România (ADMR) așteaptă, la sediul din Vâlcele, oaspeți din Statele Unite ale Americii. Reprezentanții Bisericii Penticostale – Misiunea R.A.Ministry, din Statele Unite vor vizita, sâmbătă, sediul din Vâlcele al Asociației Distroficilor Muscular din România (ADMR). Cu sprijinul acestora, în urmă cu doi ani, Asociația a intrat în […]
98% dintre unităţile şcolare vor avea autorizaţii sanitare de funcţionare
Ziua Familiilor, ediţia a III-a – colectarea selectivă a deșeurilor şi căţărare pe perete de escaladă
Militarii Batalionului 22 Vânători de Munte marchează centenarul Primului Război Mondial
Conacele, apele minerale, băile tradiţionale şi muzeele etnografice, prezentate la Zilele turismului
Festivalul Naţional de muzică uşoară pentru copii şi adolescenţi „Junior Music Fest”, la o doua ediţie
Precizări MENCȘ: Cursurile noului an școlar încep pe 12 septembrie cu festivitatea de deschidere
Hub în domeniul textilelor, la Sfântu Gheorghe
Amplasarea radarelor la data de 25 august 2016
Concert de trombon în noua Piaţă Centrală din Sfântu Gheorghe
Guvernul a aprobat înființarea Institutului Național de Administrație
Ecouri de la Universitatea de vară de la Izvorul Mureşului Vocea românilor din arcul Carpaţilor răsăriteni, respectiv judeţele Covasna, Harghita şi Mureş
Cronica cărţilor: „Istoricul Episcopiei Armatei” de preot dr. Petru Pinca
Depistată cu ţigări netimbrate şi fără a avea documente legale, o femeie a fost sancţionată contravenţional
Bărbatul care a atacat un poliţist cu briceagul la Sânzieni, trimis în judecată
Sfinții zilei
Reclame
https://www.bursa.ro/
Curs valutar
Calendar
Arhive