Acasă Arhive pentru 2016-07-29
„Eu nu sunt primar pentru 700 de locuitori care m-au votat, sunt primar pentru 3200 de locuitori” De la Poliție la Primărie: Interviu cu Ilie Nicolae, noul primar al comunei Boroșneu Mare
De o lună de zile, Ilie Nicolae, fost comisar-șef în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Covasna, ocupă scaunul de primar al comunei Boroșneu Mare, comună unde, de altfel, și-a și petrecut prima parte a carierei, chiar în incinta Primăriei pe care acum a ajuns să o conducă. Om ambițios, acesta a început deja să aducă […]
29 iulie- ZIUA IMNULUI NAŢIONAL AL ROMÂNIEI
ISTORIA CELOR ŞASE IMNURI. ÎN 29 IULIE, ZIUA IMNULUI NAŢIONAL
Adunarea Generală a ASTREI de la Sf. Gheorghe din 13-14 septembrie 1931
Proiect de inventariere a obiectelor cu valoare istorică păstrate în 9 biserici săseşti din jurul Făgăraşului
Fundaţia Conservation Carpathia Braşov: Afacerile verzi, soluţia pentru o dezvoltare durabilă în Munţii Făgăraş
Artizanii Transilvaniei-târg de obiecte tradiţionale, demonstraţii şi ateliere meşteşugăreşti, la Casa Junilor
Concert SoNoRo la Casa de oaspeţi a prinţului Charles de Wales din Valea Zălanului
Proiectele interesante ale societăţii civile ar putea fi introduse în strategia de dezvoltare a municipiului Sfântu Gheorghe
Locuinţe de serviciu pentru angajaţii Primăriei Sfântu Gheorghe
COMUNICAT
ANAF nu va mai cere agenților economici numărul de card al clienților care au plătit electronic
Cercetări pentru identificarea unor persoane care au sustras 40 de tone de rapiţă
Informare meteo de caniculă, disconfort termic și instabilitate atmosferică, la nivelul întregii țări, în intervalul 28 – 31 iulie
Publicaţii ale ASTREI: „ REVISTA ROMÂNĂ”- publicație de ținută academică
Sfinții zilei
Reclame
https://www.bursa.ro/
Curs valutar
Calendar
Arhive