Acasă Arhive pentru 2016-01-26
S-a dat startul campaniei „NU agresați cadrele medicale!”
Comisia de Sănătate şi Familie din cadrul Camerei Deputaţilor s-a întrunit, ieri, pentru lansarea campaniei demarate de Federaţia SANITAS, împotriva agresiunii cadrelor medicale. Cadrele medicale din România vor fi protejate de legi stricte, datorită unui proiect demarat de Federația SANITAS, care prevede ca agresiunile la adresa personalului medical să fie pedepsite. Ieri, 25 ianuarie (a.c.) […]
Horia Grama: „Mi se pare o aberație să afirmi că vrem noi să-l schimbăm pe Sebastian Cucu, adică pe prefectul susținut de PSD”
De ziua Unirii, Primăria Sfântu Gheorghe… a fost în doliu, la două zile după înmormântarea decedatului
Gheorghe Marin, primar în Barcani din 1990, candidează pentru un nou mandat
PSD îşi propune să câştige primăriile în toate localităţile locuite preponderent de români
„Club Cafe” – întâlnire cu întreprinzătorii, organizată de ASIMCOV
Curs de barista la Școala Populară de Artă și Meserii
Calendarul Evaluărilor Naţionale la finalul claselor a II-a, a IV-a şi a VI-a
Sub semnul Unirii
S-a deschis sesiunea de raportare 2016 în vederea realizării inventarelor de emisii pentru anul 2015
Premiera spectacolului „Tartuffe”, la Teatrul „Andrei Mureşanu”
Au început înscrierile la Concursul Internațional de Muzică Ușoară – „George Grigoriu”
TEGA organizează pentru al treilea an consecutiv Târgul Producătorilor și Meșteșugarilor Locali
Întâlnire metodică a bibliotecarilor publici din judeţul Covasna
Elisabeta Lipă: Eu nu mi-aș permite să interzic intonarea Imnului Național, am fost înțeleasă greșit
MAI lansează în dezbatere publică ordinul privind recalcularea pensiilor militare
Dragonii Transilvani, în Afganistan ÎMBARCAȚI ȘI … ASALT!
Reclame
https://www.bursa.ro/
Curs valutar
Calendar
Arhive