La 16 noiembrie este sărbătorită Ziua Patrimoniului Mondial UNESCO din România.
Stabilirea acestei date aminteşte de sesiunea Conferinţei generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură (17 oct. – 21 nov 1972), desfăşurată la Paris, la care statele membre ale UNESCO au adoptat, în data de 16 noiembrie 1972, Convenţia privind Protecţia Patrimoniului Mondial Cultural şi Natural, menţionează www.cultura.ro. Prin decretul nr. 187 din 30 martie 1990 au fost acceptaţi termenii Convenţiei privind protecţia patrimoniului mondial, cultural şi natural, adoptată de Conferinţa generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură, conform https://patrimoniu.ro/. A fost publicat în Monitorul Oficial nr. 46 din 31 martie 1990, indică https://patrimoniu.ro/.
Potrivit expunerii de motive pentru iniţierea acestui proiect legislativ de către cei 12 parlamentari, în cadrul celei de-a 34-a sesiuni a Comisiei pentru Patrimoniu Mondial (2010), s-a stabilit sărbătorirea datei de 16 noiembrie drept Ziua Patrimoniului Mondial. Prin declararea la nivel naţional a Zilei Patrimoniului Mondial se urmăreşte promovarea elementelor de patrimoniu mondial ale României pentru o mai bună cunoaştere a acestora, precum şi locul pe care îl ocupă cultura română în ansamblul valorilor culturale internaţionale, conform www.cdep.ro. Este evidenţiată necesitatea protejării şi conservării acestora, precum şi promovarea pe plan internaţional.
Propunerea legislativă privind instituirea acestei zile a fost adoptată de Senat la 21 mai 2012 şi de Camera Deputaţilor la 23 aprilie 2013. Ziua Patrimoniului Mondial UNESCO din România a fost instituită prin Legea nr. 160/2013. Cu prilejul Zilei Patrimoniului Mondial UNESCO din România sunt organizate activităţi culturale, sociale şi artistice şi sunt difuzate, prin mijloacele de informare în masă, materiale care vizează promovarea şi protejarea patrimoniului mondial UNESCO din România.
România are înscrise, în Lista Reprezentativă a Patrimoniului Mondial UNESCO, nouă elemente: biserici cu pictură murală din nordul Moldovei din prima jumătate a secolului al XVI-lea (1993); Mănăstirea Hurezi (1993); sate cu biserici fortificate din Transilvania (1993, 1999); cetăţile dacice din Munţii Orăştiei (1999); centrul istoric Sighişoara (1999); ansamblul bisericilor de lemn din Maramureş (1999); situl natural Rezervaţia Biosferei Delta Dunării (1991) şi pădurile de fag antice şi primitive din Carpaţi şi alte regiuni ale Europei (2017, pădurile vizate din România fiind cele de la Izvoarele Nerei, Cheile Nerei-Beuşniţa, Domogled-Valea Cernei, judeţul Caraş Severin; Masivul Cozia, Lotrişor, judeţul Vâlcea; Codrul secular Şinca, judeţul Braşov; Codrul secular Slătioara, judeţul Suceava; Groşii Ţibleşului şi Strâmbu Băiuţ, judeţul Maramureş), peisajul minier de la Roşia montană (2021), conform https://whc.unesco.org/.
În plus, România are înscrise şi şapte elemente pe Lista Reprezentativă a Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanităţii, respectiv ritualul căluşului (2008); doina (2009); ceramica de Horezu (2012); colindatul de ceată – dosar comun cu Republica Moldova (2013); dansul fecioresc din Ardeal (2015); meşteşugul ţeserii covoarelor de perete din România şi Republica Moldova (2016) şi practicile culturale asociate zilei de 1 Martie (Mărţişorul) – dosar comun cu Bulgaria, Republica Macedonia, Republica Moldova (2017).
AGERPRES
