Conducerea Forumului Civic al Românilor (FCR) din judeţele Covasna, Harghita şi Mureş a adus la cunoştinţa Avocatului Poporului, care a fost prezent vineri la Sfântu Gheorghe, mai multe cazuri de discriminare a comunităţii româneşti de către autorităţile locale.

Dr. Ioan Lăcătuşu

Reprezentantul Forumului, dr. Ioan Lăcătuşu a arătat, printre altele, că există 15 hotărâri ale Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării care nu sunt respectate, un exemplu fiind condiţionarea cunoaşterii limbii maghiare pentru ocuparea unor posturi de funcţionari publici, altele decât cele prevăzute de lege. De asemenea, s-a referit la faptul că autorităţile locale organizează din fonduri publice manifestări culturale pe criterii etnice, popularizarea acţiunilor făcându-se exclusiv în limba maghiară, precum şi faptul că la acestea este admisă prezenţa unor persoane şi mesaje extremiste. Nu în ultimul rând a arătat că există o discrepanţă între finanţarea pe care asociaţiile româneşti şi cele maghiare o primesc din partea autorităţilor locale pentru diverse proiecte ori acţiuni, cele româneşti fiind dezavantajate.

Lăcătuşu a mai spus şi că autorităţile locale dau dovadă de ‘un dispreţ total’ faţă de limba română, nerespectându-se legea în ce priveşte inscripţionarea bilingvă, că nu s-au retrocedat drepturile cuvenite parohiilor ortodoxe din judeţele Covasna şi Harghita, dar şi că noua Lege a educaţiei nu se respectă în ce priveşte finanţarea claselor cu predare în limba română, aşa cum se face la secţia maghiară.

Prefectul judeţului Covasna, Gyorgy Ervin a ţinut să menţioneze că ‘întotdeauna există şi o altă faţă a monedei’ şi că unele situaţii sesizate nu sunt întocmai aşa cum au fost prezentate, iar viceprimarul municipiului Sfântu Gheorghe, Sztakics Eva a infirmat faptul că banii pentru proiecte sunt alocaţi pe criterii etnice. De asemenea, a arătat că Legea educaţiei prevede finanţare suplimentară pentru clasele minorităţilor deoarece acestea au ore în plus de limba maternă.

Prof. univ. dr. Gheorghe Iancu

Avocatul Poporului, prof. univ. dr. Gheorghe Iancu a cerut reprezentanţilor Forumului să depună în scris toate aceste sesizări pentru a le putea verifica.

De asemenea, a făcut un apel la toleranţă şi înţelegere interetnică, dând câteva exemple de bună convieţuire din Europa.

Gheorghe Iancu a mai spus că Biroul Avocatului Poporului îşi va relua activitatea în judeţul Covasna începând cu luna martie, acesta fiind suspendată din anul 2010, menţionând că etnicilor maghiari care nu cunosc limba română li se va asigura translator gratuit.

Instituţia Avocatului Poporului este o autoritate publică autonomă şi independentă faţă de orice altă autoritate a statului şi are drept scop apărarea drepturilor şi libertăţilor persoanelor fizice.

Oana Mălina Negrea/AGERPRES

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail