În cursul anului 2012, Biroul Teritorial Braşov al instituţiei Avocatul Poporului, de care aparţine şi judeţul Covasna, a acordat 1009 audienţe, a înregistrat 216 de petiţii, respectiv 288 de apeluri telefonice primite de la petenţi. De asemenea, au fost soluţionate 101 de dosare având ca obiect posibila încălcare a unor drepturi şi libertăţi cetăţeneşti constituţionale de către autorităţi ale administaţiei publice locale sau centrale.

Cele mai multe petiţii au avut ca obiect dreptul la informaţie prevăzut de art. 31 din Constituţia României. Astfel, în 80 de petiţii, cetăţenii au semnalat necesitatea obţinerii unor informaţii de natură juridică pentru soluţionarea problemelor cu care se confruntau. De asemenea, 53 de petiţii au semnalat încălcarea dreptului de petiţionare, prevăzut de art.51 din Cosntituţia României, prin faptul că diverse autorităţi nu au respectat termenul legal de comunicare a unui răspuns sau situaţia unei posibile încălcări a art. 52 privind vătămarea unui drept de către o autoritate publică, prin comunicarea de către autorităţi a unor răspunsuri incomplete faţă de cele solicitate de către petenţi.

Numărul dosarelor soluţionate de Biroul Teritorial Braşov a fost cu 25% mai mare în anul 2012 faţă de anul 2011. În ceea ce priveşte aceste dosare, majoritatea au avut ca obiect dreptul de petiţionare, dreptul de proprietate privată, dar şi dreptul la protecţie a copiilor şi a tinerilor, accesul liber la justiţie, dreptul la pensie sau alte indemnizaţii, respectiv dreptul la muncă.

Faţă de anii precedenţi, pe fondul dificultăţilor de natură economică, s-a remarcat o recrudescenţă a numărului petiţiilor referitoare la dreptul la informaţie, prevăzut de art. 31 din Constituţia României, respectiv a dreptului la muncă şi la protecţie socială, prevăzut de art. 41 din Constituţia României.

În scopul acordării de audienţe, Biroul Teritorial Braşov al instituţiei Avocatul Poporului a efectuat deplasări lunare în teritoriu, în municipiul Sfântu-Gheorghe şi în municipiul Făgăraş, judeţul Braşov.

De asemenea, la nivelul Biroului Teritorial Braşov, constatându-se încălcarea unor drepturi constituţionale, Avocatul Poporului a emis 4 recomandări adresate următoarelor autorităţi: Primăria Comunei Mereni, judeţul Covasna, Primăria Municipiului Codlea, judeţul Braşov, Primăria Comunei Poiana Mărului, judeţul Braşov, respectiv Primăria Comunei Mândra, judeţul Braşov.

Reamintim că Biroul Teritorial Braşov al instituţiei Avocatul Poporului contribuie la soluţionarea conflictelor dintre persoanele fizice şi autorităţile administraţiei publice, respectiv dintre persoanle fizice şi societăţile comerciale aflate sub autoritatea autorităţilor administraţiei publice, pe cale amiabilă, prin mediere şi dialog, în scopul soluţionării problemelor cetăţenilor.

În acest sens, persoanele fizice se pot adresa Biroului Teritorial Braşov al instituţiei Avocatul Poporului la sediul său din Municipiul Braşov, Piaţa Enescu nr.3, ocazie cu care beneficiază în mod gratuit de audienţă din partea experţilor biroului teritorial, în fiecare zi lucrătoare a săptămânii – Luni – Joi, orele 9-16, Vineri – orele 9-12. De asemenea, persoanele fizice interesate au posibilitatea de a se adresa în scris Biroului Teritorial Braşov al instituţiei Avocatul Poporului, printr-o cerere care poate fi expediată prin poştă sau adusă personal. Persoanele fizice ni se pot adresa şi telefonic la nr. 0268/471100 sau pe adresa de e-mail [email protected].

Orice demers al instituţiei Avocatul Poporului, aşadar şi al birourilor teritoriale ale acesteia, este scutit de orice fel de taxă conform art. 16 din Legea nr. 35/1997 privind organizarea şi funcţionarea instituţiei Avocatul Poporului, republicată.

Expert Cătălina Matei

Coordonator Biroul Teritorial Braşov al instituţiei Avocatul Poporului

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail