Bucuria românilor din județ precum și a oaspeților din toată țara care ni se alăturau, an de an, pentru a participa la activitățile desfășurate cu ocazia Zilei Naționale a României, este „furată” de restricțiile impuse în starea de alertă prelungită din cauza pandemiei de coronavirus.
La ceremonia militară care va fi organizată marți, 1 decembrie 2020, la Grupul Statuar „ Mihai Viteazul” din Sfântu Gheorghe, vor participa maxim 100 de persoane-reprezentanți ai Prefecturii Covasna, Consiliului Județean, Primăriei Sfântu Gheorghe și ai structurilor Ministerului Apărării Naționale și Ministerului Administrației și Internelor.
Vorbindu-ne despre modul de desfășurare a programului dedicat Zilei Naționale a României ce cuprinde intâmpinarea subprefectului județului Covasna, prezentarea onorului militar de către garda de onoare, trecerea în revistă a gărzii de onoare și salutul drapelelor de luptă, intonarea imnului național, oficierea serviciului religios, rostirea de alocuțiuni și depunerea coroanelor de flori, comandantul Garnizoanei Sfântu Gheorghe, locotenent colonelul Dorin Neagu, a menționat:
„Deosebirea față de anii anteriori este că ceremonialul dedicat Zilei Naționale a României se va desfășura fără public, fără tehnică și fără defilare, date fiind condițiile epidemiologice. Noi suntem condiționați de prezența și participarea unui anumit număr de persoane, respectiv maxim 100, motiv pentru care am scăzut numărul efectivelor. Totodată, va trebui să limităm și numărul de coroane depuse, de asta l-am rugat și pe domnul subprefect să insiste și la instituțiile deconcentrate și partidele politice să nu vină cu depuneri de coroane (în cadrul ceremoniei oficiale- n. red). Vor fi coroane numai din partea Prefecturii, a Consiliului Județean Covasna, a Primăriei Sf. Gheorghe și a unităților MAI și MApN- maxim 5 coroane. Cei care vor să depună coroane o pot face după finalizarea ceremonialului organizat de Prefectura Covasna și Garnizoana Sfântu Gheorghe.”
Potrivit acestuia, persoanele care doresc să se uite la activitate o pot face, dar nu vor fi lăsate să intre în perimetrul de desfășurare a ceremonialului, care va fi delimitat de militari cu drapele tricolore și formația care va fi pe stradă.
Maria Crețu-Graur