„Închideţi ştirile care sunt negative, închideţi tot ce influenţează negativ sistemul nervos, deschideţi muzica pe toate canalele şi veţi fi fericiţi’ – este îndemnul neurochirurgului Alexandru Vlad Ciurea, care spune că muzica ne influenţează total, face parte din fiinţa noastră.

Declaraţia medicului vine în contextul Zilei internaţionale a muzicii, sărbătorită la data de 1 octombrie.

„Muzica ne influenţează total. Muzica nu face parte din neuroştiinţe, adică din neurochirurgie sau neurologie. Muzica face parte din cu totul altceva, face parte din fiinţa noastră. Datorită acestei muzici impactul pe care îl primim prin sistemul auditiv se difuzează în întreg creierul şi are loc o emulaţie, o infuziune a tuturor centrilor nervoşi. Staţi undeva sub o cupolă de muzică, poate să fie la o filarmonică, într-un amfiteatru deosebit, într-o biserică, uitaţi-vă în sus, uitaţi-vă în jos, şi, în cadrul muzicii care se percepe, vă transformă într-o mişcare cerebrală cu totul deosebită şi începeţi să plutiţi, intraţi într-o transă. De ce se produce această transă? Pentru că muzica deschide foarte mulţi centri nervoşi. Centrii nervoşi, ca nişte luminiţe, încep să se conecteze între ei şi dintr-odată se produce o deschidere a unor căi pe care noi nu le avem percepute în faţa noastră şi încep să se deschidă treptat, treptat”, a declarat pentru AGERPRES prof. univ. dr. Alexandru Vlad Ciurea, membru onorific al Academiei Române.

Ce fel de muzică să ascultăm? Renumitul medic neurochirurg vine cu o serie de recomandări.

„Rămâneţi pe muzică, muzică frumoasă, cea care vă place. S-a constatat că muzica lui Mozart deschide foarte mulţi centri nervoşi, element esenţial care s-a dovedit pe bază de RMN funcţional. De ce Mozart şi de ce nu Beethoven sau Bach, nu ştiu să explic exact. Dar muzica lui Mozart este frumoasă, te face să pluteşti”, ne spune medicul.

Profesorul Vlad Ciurea vorbeşte despre rolul major pe care muzica îl joacă în evoluţia unei persoane încă din perioada intrauterină, dar şi în timpul copilăriei.

„S-a dovedit că muzica este un element esenţial pentru copilaşul ăla care se află în burtica mamei şi aşteaptă să-l aducă barza în această frumoasă lume şi în această frumoasă ţară numită România. Această burtică în care este – copilaşul se plimbă, se dă peste cap, se joacă, are o anumită viaţă. Noi îi spunem viaţă intrauterină. Daţi-i să asculte muzică. Daţi-i pentru că îi dezvoltă centrii nervoşi încă din burtica mamei şi atunci când vine barza va fi un copil deştept şi frumos în această lume frumoasă care este România. La şcoală daţi muzică copiilor!”, este sfatul neurochirurgului.

Potrivit acestuia, bolnavii se recuperează mult mai bine cu ajutorul muzicii.

„De aceea le pun şi căşti”, ne dezvăluie medicul. „Am făcut şi anumite experimente, pe care le-am şi publicat, în care pacienţilor în comă le-am pus şi muzică, muzica ce le place lor. Am avut pacienţi preoţi aflaţi în stare de comă din cauza diferitelor afecţiuni. Le-am pus căştile, psalmi şi cântece bisericeşti. Îi înviorează. Se vede pe faţa lor că dintr-odată se produce un fenomen de fericire. Muzica face această ridicare a funcţiilor cerebrale”, a afirmat acesta.

În ceea ce priveşte preferinţele sale muzicale, el recunoaşte că este un fan al muzicii latino şi îi place Julio Iglesias.

„Este o muzică melodioasă. Când încep să cânte artiştii din America Latină parcă pluteşti, parcă vezi numai lucruri frumoase, numai peisaje, căderi de apă, întinderi de ocean, şi, de ce să nu recunoaştem, atunci toată viaţa devine mai plăcută”, a spus prof. dr. Alexandru Vlad Ciurea.

Sfatul său este să se renunţe la tot ce poate influenţa negativ sistemul nervos şi să se caute calea spre fericire prin intermediul muzicii.

„Închideţi breaking news-urile, închideţi ştirile care sunt negative, închideţi tot ce influenţează negativ sistemul nervos, deschideţi muzica pe toate canalele şi veţi fi fericiţi”, ne recomandă renumitul medic.

***
Ziua internaţională a muzicii (International Music Day) sau Ziua mondială a muzicii (World Music Day) este sărbătorită, în fiecare an, la data de 1 octombrie. Ea a fost iniţiată, în 1975, de lord Yehudi Menuhin.

AGERPRES

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail