Timp de două zile, luni şi marţi, la Colegiul Naţional „Mihai Viteazul” a avut loc  prima ediţie a ,,Zilelor CNMV Junior” organizată de reprezentanţii Biroului  de Conducere al Consiliului Elevilor – Dandu Sorin (preşedinte), Sălăgean Krista şi Moisii Adina (vice-preşedinţi) şi Rofel Carla (secretar), care,  împreună cu 15 voluntari au pus la cale noua formă a acestui eveniment numit astăzi „Zilele CNMV Junior”, inovând astfel activitatea cunoscută  sub numele  de „Zilele Şcolii CNMV”.

Tinerii organizatori au dorit ca evenimentul din acest an să-i aibă în prim-plan pe elevii claselor primare, din dorinţa de a creea o atmosferă plăcută pentru juniorii care tocmai s-au reîntors la şcoală după o săptămână de vacanţă, ca mai apoi, pe termen lung să se dezvolte o oarecare plăcere pentru aceşti elevi de a participa la activităţile organizate la  Colegiul Naţional „Mihai Viteazul”.

În prima zi a evenimentului, luni, atenţia participanţilor a fost concentrată asupra concursului „Spelling”, activitate care a constat în ortografierea cuvintelor atât în limba română, cât şi în limba engleză. Datorită numărului mare de participanţi, ce-au provenit din 9 clase, aceştia au fost împărţiţi după anul de studiu şi limba în care au ales să ortografieze. Astfel,  după 3 ore de ortografiere, cei mai talentaţi elevi s-au dovedit a fi Bucnar Daria – clasa a II-a C, Costea Gabriel-clasa a III-a A şi Negoiţă Mara – clasa a IV-a C. În acest an, membrii Consiliului Elevilor au observat faptul că juniorii şcolii au devenit din ce în ce mai buni la acest tip de concurs, iar entuziasmul lor a crescut considerabil faţă de anii trecuţi. „Am fost foarte surprinsă de evoluţia lor dar şi de numărul mare de participanţi. Totodată, mă bucur foarte mult că există un interes atât de ridicat pentru ortografiere”, ne-a spus  Sălăgean Krista.

[slideshow id=53]

Pe parcursul zilei de ieri, timp de o oră, actriţa Duţa Guruianu i-a încântat pe cei mici cu poveşti nemuritoare. Juniorii au fost foarte încântaţi de această activitate, şi-au interacţionat cu entuziasm, la cererea actriţei. La finalul zilei,  cei mici au avut prilejul de a participa la  o video-proiectare a unei animaţii cu scop educativ. „Sunt fericit că încercarea noastră de a aduce o schimbare acestui proiect a avut  reacţii pozitive atât din partea elevilor, cât şi din parte cadrelor didactice”, a declarat Sorin  Dandu, preşedintele Consiliului Elevilor. (M.D.C.)

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail