Au trecut mai bine de 3000 de ani de când orașele au început să se înconjoare de ziduri groase și înalte, pentru a se apăra de nenumărații invadatori. Și lumea, trecând prin veacuri de existență, a continuat să ridice tot mai multe ziduri de apărare nu numai în jurul localităților, ci și la granițele țărilor, căci oamenii simțeau nevoia imperioasă de a se apăra de semenii lor cu intenții războinice de cucerire și subjugare.
Foto: Silviu Ipătioaei- M.d.C
Așa au apărut zidurile Ierusalimului, zidurile Romei și a nenumăratelor cetăți, castele și fortificații, în ciuda faptului că preoții propovăduiau în toate locurile despre iubirea față de semeni.
Dacă acest lucru era de înțeles în veacurile întunecate ale Evului Mediu, azi el devine anacronic, sfidând civilizația modernă și tot progresul științei și tehnicii actuale. Din nefericire, viața ne demonstrează că omenirea mai are nevoie încă de sute sau mii de ani de evoluție pentru a renunța la acest obicei medieval și a desființa zidurile care separă popoarele și oamenii.
Un timp credeam că oamenii vor găsi calea păcii și înțelegerii, însă noile realități ivite în ultimii ani au demonstrat contrariul și lumea a intrat din nou într-un con de umbră, omul revenind iar la vechile obiceiuri barbare de atac și apărare. Dinspre Orient și continentul african au pornit spre Europa, mai liniștită și mai prosperă, valuri de refugiați de război și emigranți, încât pentru a face față invaziei, unele țări abordate în mod direct au trebuit să ridice la granițe ziduri înalte de sârmă ghimpată, însă chiar și așa situația nu s-a calmat. Dimpotrivă, noua modă a trecut oceanul și din SUA au răzbătut zvonuri despre construirea unui zid megalomanic la granița cu Mexicul. Nu știm dacă acest proiect se va realiza sau nu, dar aflăm în schimb că, mai aproape de noi, ”Turcia a încheiat un proiect gigant”, după cum ne informează titlul unui articol apărut în cotidianul brașovean „Transilvania Expres” din 13 aprilie 2017. Așa suntem informați că această țară din apropierea noastră a încheiat construcția unui zid „pe o distanță de 556 de kilometri de-a lungul frontierei sale cu Siria”. Cu o înălțime de trei metri și realizat din blocuri de beton acoperite de sârmă ghimpată, din loc în loc existând și turnuri de pază, această construcție a început în 2014, având menirea de a combate migrația și contrabanda.
S-ar putea crede că există o motivație, căci, după cum reiese din articolul citat, „Aproximativ trei milioane de sirieni au reușit să pătrundă în Turcia, de la începutul războiului din Siria”. Dar în ritmul acesta și cu o tendință ascendentă de escaladare a războiului în diverse zone ale globului, vom sfârși prin a înconjura toate popoarele cu ziduri de netrecut, numai că toate acestea reprezintă o simplă amăgire, deoarece un război purtat cu tehnologia modernă n-ar mai ține cont de niciun zid oricât de înalt ar fi el.
Adevărul pe care-l trăim cu toții este trist, și el dovedește că omul, deși are capacitatea tehnică de a se înălța spre stele, încă n-a depășit „zona întunericului”, fiind în continuare dominat de instinctul animalic de ucidere, fapt ce-l îndepărtează de îndemnul divin de a-și iubi semenul ca pe sine însuși. Și se întâmplă toate acestea pentru că oamenii, deși au ajuns în era științei și tehnologiei avansate, aflându-se pe trepte de evoluție diferite, fiecare se manifestă de pe treapta pe care se află la un moment dat. Unii pur și simplu nu acceptă ce nu înțeleg, adică ei nu înțeleg pacea și iubirea, pentru că nu sunt încă pregătiți să le înțeleagă. Un copil dintr-o zonă de război, care a crescut „cu arma în mână” și a fost educat să ucidă dușmanul și, devenind adult, în mod firesc va face ce îi va spune cel sau cei care „i-au spălat creierul” și care-l manipulează, pentru că numai aceasta înțelege și simte el, nimeni nu i-a deschis ochii și inima pentru alte sentimente, decât pentru ură și răzbunare. Acești copii nu vor mai avea niciun viitor.
Vom putea oare să trăim vreodată într-o lume fără ziduri?! Probabil că într-un viitor apropiat nu. Și nu vorbim aici numai despre zidurile materiale, ci și despre zidurile invizibile dintre neamuri și dintre indivizii aceleiași specii. Toate acestea sunt zidurile rușinii și ale neputinței oamenilor de a face un Rai din planeta pe care Dumnezeu le-a dat-o în dar și de care ei își bat joc în fiecare zi agresând-o în toate chipurile și agresându-se între ei.
Se pare că încă n-a sosit vremea Păcii și pământenii vor mai avea mult de suferit. Și totuși speranța nu poate fi abandonată. Liderii planetari ar trebui să decidă ca în toate școlile lumii să existe un obiect de studiu special: Educația pentru pace!
Până când nu vom fi cu toții conștienți de necesitatea păcii, zidurile rușinii nu vor dispărea dintre noi și ne vom război mereu, neînțelegându-ne precum cei din Turnul Babilonului, și vom face din acest Pământ minunat un loc de nelocuit.
Mihai Trifoi
