Zece restaurante din municipiul Sfântu Gheorghe vor participa pe 27 februarie la „Joia gurmanzilor”, un eveniment gastronomic ce are loc în fiecare an înaintea intrării în Postul Paştelui.
Preşedintele Asociaţiei Unităţilor Hoteliere şi Restaurantelor din judeţul Covasna (SVESZ), Kovacs Istvan a declarat marţi, în cadrul unei conferinţe de presă, că restaurantele vor oferi fie reduceri cuprinse între 20 şi 50% la meniurile á-la-carte, fie bufete suedeze, în acest ultim caz clienţii putând mânca atât „cât îi ţine burta” în schimbul unei sume fixe, respectiv de 32 de lei.
Reducerea nu se va aplica băuturilor, comenzilor livrate la domiciliu şi nici „Meniului zilei”, care are oricum un preţ redus.
Acesta a mai spus că evenimentul, iniţiat în urmă cu 11 ani după un model preluat din Ungaria, se bucură de un succes foarte mare în rândul localnicilor, dovadă faptul că în „Joia gurmanzilor” greu mai poţi găsi o masă liberă la restaurant.
„Anul acesta sunt zece restaurante care s-au înscris la Joia gurmanzilor (…) Ideea este că se mişcă oraşul, e o chestie foarte interesantă, undeva în jurul prânzului nu mai sunt locuri de parcare, pentru că foarte mulţi merg la restaurante. Eu consider că dintre musafirii care au venit la Joia gurmanzilor cam 10-20% se întorc dacă au fost mulţumiţi (…) Ăsta este interesul, ca să apară şi acei clienţi care au un buget mai mic şi nu a putut să intre într-un restaurant elegant şi atunci la Joia gurmanzilor au posibilitatea cu un buget mai mic să servească cina cu prietenii, cu familia. Chiar sunt cunoştinţe care îmi spuneau că au servit prânzul la un restaurant, după-amiază la alt restaurant şi seara au mâncat la alt restaurant, au umblat pe aici, pe colo”, a declarat Kovacs Istvan.
Acesta a menţionat că „Joia gurmanzilor” reprezintă şi pentru patronii restaurantelor un bun prilej de a vedea cum lucrează concurenţa, menţionând că în Sfântu Gheorghe au apărut în ultima perioadă mai multe localuri noi, unde se găteşte foarte bine.
„Trebuie să spunem că fiecare generaţie are meniurile sale. Suntem în permanentă schimbare, în fiecare an apare un restaurant cu altceva, că e mai bun, că mai puţin bun o să vedem pe parcurs, dar ideea este că se mişcă. Nu se poate spune că nu sunt restaurante bune în Sfântu Gheorghe, pot să enumăr 4-5 restaurante foarte bune (…) Ideea este că permanent este schimbare, avem colegi la care am văzut lucruri noi. Adică sunt tineri, vin şi cu alte idei, mai ales cei care au fost afară şi au învăţat în alte localităţi vin cu alte idei ca să menţină lucrurile autentice, dar puţin altfel servite”, a mai spus Kovacs Istvan.
Potrivit organizatorilor, „Joia gurmanzilor” reia o tradiţie legată de postul Paştelui, când oamenii mâncau pe săturate înainte de a intra în post.
Oana Mălina Negrea/ AGERPRES