La Centrul Sportiv Apollo din București a avut loc duminică, 1 mai a.c., Campionatul Național de Brazilian Jiu Jitsu pentru Copii, Juniori și Juvenili, competiție desfășurată sub umbrela Federației Române de Arte Marțiale care  a adus echipei ACS Show Time, prin sportivi de la Show Time Sport Club și AS Academia Marinus Focșani (club partener), un meritat loc 2 pe echipe și titlul de Vicecampioni Naționali.

„În cadrul întrecerii, cea mai bună performanță a avut-o sportiva Zamfir Bianca Mihaela de la Show Time Sport Club Sf.Gheorghe, ce și-a întrecut toate adversarele, devenind astfel Campioană Națională.

Titlurile de Vicecampioni Naționali au fost cucerite de sportivii Pantelim Alin Andrei, Popa Cristian Mihai, Popa Victor Gabriel și Mămăligoi Hanna Alesya.

Echipa ACS Show Time nu este la prima performanță de acest gen, aceleași rezultat pe echipe, însă la adulți, l-au avut și în anul 2019, la prima ediție a Campionatului National de Brazilian Jiu Jitsu, astfel putem spune că avem deja o tradiție și că acest sport se dezvoltă din ce în ce mai mult în municipiul Sf. Gheorghe, fiind predat de antrenorul clubului, Sensei Cristian Schiopu.

Acest titlu nu este o întâmplare, am găsit metoda cea mai eficientă ca o echipă să aducă rezultate și să functioneze, avem obiective comune, ne sustinem reciproc, comunicăm și colaborăm, ne unește un scop comun, sportul Brazilian Jiu Jitsu.”- se menționează în comunicatul trasnmis către Mesagerul de Covasna.

M.D.C.

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail