Vineri, 17 iunie, în Sala „Gábor Áron” a Bibliotecii Județene „Bod Péter”, a avut loc ședința festivă organizată cu prilejul aniversării a 30 de ani de la înființarea Consiliului Județean Covasna, la data de 17 iunie 1992, la care au participat aproximativ 100 de consilieri județeni, aleși în ultimii 30 de ani.

 

Alături de foști și actuali consilieri, la reuniune au participat și Demeter János, președinte al CJ Covasna între anii 2000 – 2008, și Derzsi Ákos, subsecretar de stat la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, care au susținut discursuri în fața celor prezenți. Întâlnirea a fost prezidată de actualul președinte al Consiliului Județean, Tamás Sándor.

 

După un moment de reculegere în amintirea celor 30 de consilieri care au părăsit această lume, primul care li s-a adresat participanților a fost Demeter János. În calitatea sa de fost președinte al Consiliului Județean Covasna, a făcut o trecere în revistă a felului în care și-a început cariera în anii ’90. În discursul său, Demeter János a vorbit despre dificultățile și provocările acelei perioade și a subliniat importanța muncii în echipă, precizând că, dacă există încredere, se pot obține rezultate chiar și în circumstanțe dificile. „Cu toate realizările și inevitabilele nereușite, există ceva de care sunt cel mai mândru. Este vorba despre stema județului. Ce reprezintă stema? Reprezintă cea mai înaltă expresie a sentimentului de iubire și respect față de ținutul natal sau față de ținutul unde locuiesc, unde sunt primit cu drag și respectat, față de ținutul unde s-au născut copiii mei. Acest sentiment ne leagă de acest pământ, acest sentiment stă la baza viitorului, a dezvoltării, a bunăstării acestui județ”, a spus între altele fostul președinte al Consiliului Județean Covasna.

 

Următorul invitat să își împărtășească gândurile la ceas aniversar a fost Derzsi Ákos, subsecretar de stat la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației. În discursul său, acesta vorbit despre contextul în care se desfășoară în prezent activitatea Consiliului Județean Covasna și a punctat faptul că, în ciuda tuturor obstacolelor, instituția a demonstrat mereu că are un management remarcabil, ceea ce a dus la o dezvoltare semnificativă în regiune. „Îmi pare foarte bine că pot să mă aflu în mijlocul dumneavoastră. Dacă urmărim evoluția mondială și a țării, constatăm că nu este ușor să obții rezultate. Și  nu mă refer doar la război și la creșterea prețurilor, ci și la situația demografică. În multe regiuni, asistăm la o scădere a populației. Este nevoie de un management modern și orientat către oameni într-un consiliu județean și putem vedea că în acest județ asta se întâmplă, există progrese în toate domeniile„, a punctat Derzsi Ákos care i-a felicitat pe toți cei prezenți pentru realizări și le-a urat succes în continuare celor care sunt acum în funcție.

 

La rândul său, președintele Consiliului Județean Covasna, Tamás Sándor, a subliniat în discursul său că munca în cadrul instituției pe care o conduce este o muncă de echipă și că interesul oamenilor primează și va continua să primeze în stabilirea obiectivelor, dar și că este nevoie o viziune comună și de solidaritate pentru a atinge obiectivele propuse.

Starea unui județ nu poate fi descrisă doar prin date economice. Faptul că o zonă este un loc bun pentru a trăi nu se măsoară doar prin numărul de kilometri de drumuri bune sau prin existența rețelei de apă potabilă, ci și prin existența unei viziuni comune, acceptate de toți locuitorii, dar și prin coeziunea din cadrul comunității locale. Viitorul comunității noastre se clădește pe obiective bine definite și pe solidaritate”, a spus președintele. În continuare, Tamás Sándor a punctat faptul că, indiferent de etnie sau culoare politică, valorile cu adevărat importante pentru oameni le reprezintă siguranța familiei, copiii, identitatea și simbolurile naționale, ceea ce necesită conștientizarea faptului că, în cadrul județului, comunitatea are nevoie să rămână unită.

Vorbind despre viitor și despre obiectivele instituției, Tamás Sándor s-a referit la deceniul început în 2020 cu o pandemie ca la un unul al pericolelor și incertitudinilor, care va aduce dificultăți poate chiar mai mari. De la o inflație, la o nouă pandemie, totul va fi posibil în anii care vin, însă nimic nu trebuie să ne oprească din mers.

Nu va fi mai ușor, ci va fi dificil într-un mod diferit. Noi trebuie să fim pregătiți pentru aceste perioade tulburi, trebuie să stabilim o direcție și, în astfel de condiții, trebuie să lucrăm eficient. Organizare rezonabilă, un sistem de sănătate stabil, proiecte de dezvoltare, responsabilitate socială. Aceasta este sarcina noastră pentru perioada dificilă care urmează. Îi rog pe cei care nu doresc să vină alături de noi, măcar să nu ne pună piedici. Noi vom merge mai departe împreună cu cei care vor să lucreze pentru binele comunității, indiferent de naționalitate sau de apartenență politică. Pentru că aceasta este ideea de bază: trebuie să mergem înainte!”, a spus în încheiere președintele.

La finalul festivității, Demeter János și Tamás Sándor le-au înmânat participanților câte un medalion, în acest fel, mulțumindu-le celor care au contribuit la dezvoltarea Județului Covasna în calitate de consilieri județeni, vicepreședinți, președinți, secretari sau  manageri ai județului.

Pe lângă discursurile de mulțumire, invitații s-au putut bucura de acordurile muzicale ale Cvartetului Lilium  și au putut admira o miniexpoziție în care exponatele au fost obiecte utilizate în trecut în cadrul Consiliului Județean Covasna, precum biroul și geanta primului președinte al Consiliului Județean, Orbán Árpád, fotoliul secretarului Ioan Ciucă, ștampila seacă a instituției, folosită la acea vreme și diferite documente.

*** Revoluția din 1989 a adus schimbări administrative radicale în întreaga țară, inclusiv o reorganizare instituțională în județul Covasna. La început au funcționat consilii județene provizorii, sub conducerea Frontului Salvării Naționale (FSN), ca organe ale puterii locale. Legea nr. 69 privind administrația publică locală a apărut în 26 noiembrie 1991, iar în anul următor a fost constituită instituția consiliului județean, așa cum funcționează și acum. Consiliul Județean Covasna s-a constituit pe data de 17 iunie 1992, consilierii fiind aleși în conformitate cu prima lege privind alegerile locale democratice, prin vot de listă. 


Biroul de presă al Consiliului Județean Covasna

17 iunie 2022

Foto: Vargyasi Levente

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail