Preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a semnat joi cererea de aderare la Uniunea Europeană, documentul urmând să fie expediat în scurt timp liderilor instituţiilor europene, informează Deschide.md.
„Cetăţenii Republicii Moldova demonstrează lumii că sunt un popor matur. Am demonstrat-o atunci când nu am permis tiraniei să se instaleze în ţara noastră. Dragi cetăţeni, dacă unele decizii au nevoie de timp, altele trebuie luate prompt şi hotărât, folosind oportunităţile oferite de peisajul schimbător al lumii. Trebuie să acţionăm imediat atunci când ne-o cer circumstanţele şi vedem clar oportunitatea de a putea asigura generaţiilor viitoare un trai mai sigur, mai bun. Realizarea acestui obiectiv este datoria noastră faţă de cetăţeni”, a declarat şefa statului.
Maia Sandu a precizat că cererea de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană, semnată joi, este adresată lui Emmanuel Macron, preşedintele Franţei, ţară care deţine rotativă a Consiliului Uniunii Europene, şi că ea va fi depusă la Bruxelles în zilele următoare.
„Republica Moldova trebuie să aibă un parcurs european clar. Suntem pregătiţi să facem totul pentru realizarea acestui obiectiv naţional fundamental. Cetăţenii au ales această opţiune. Ei văd viitorul ţării noastre în Uniunea Europeană. Ştim care sunt paşii pe care trebuie să-i urmăm şi suntem pregătiţi de lucru. Pas cu pas, hotărât, vom parcurge toate etapele pentru a construi viitorul prosper şi paşnic al cetăţenilor din Moldova”, a declarat Maia Sandu.
Documentul a fost semnat şi de către şefa Guvernului, Natalia Gavriliţa, şi preşedintele Parlamentului, Igor Grosu.
Tot joi, şi Georgia a depus cererea de aderare la UE, după o decizie similară luată în urmă cu câteva zile de Ucraina, în contextul invaziei ruse de pe teritoriul său.
AGERPRES