„Ia cozonacii secuieşti, neamule! Numai cinci lei bucata!” Este anunţul pe care l-am auzit din cinci în cinci minute pe Litoral, alături de altele precum „Avem nămol, şiraguri din scoici şi piatră de baie” ori „Poftiţi porumbelul fierbinte de la mare – de fapt era vorba de… porumbul fiert – care te bronzează pe picioare!?”
De dimineaţa până seara, vânzătorii bruneţei, mici şi mari, familii întrergi, iau cu asalt plajele şi străzile din apropiere, umblând printre cearşafuri şi şezlonguri, profitând de o oportunitate incredibilă. Atenţionările sau rarele amenzi ale jandarmilor nu-i alungă, tipii anunţându-se prin celulare unii pe alţii de eventualele razii. Operatorii de turism se scuză că nu pot face faţă numărului mare de comercianţi volanţi, iar autorităţile locale aruncă vina de la unii la alţii. Comandamentele pompoase ale diriguitorilor din turism cu care ne-am obişnuit la deschiderea sezonului au fost date demult uitării, iar acum viaţa merge înainte pe făgaşul ştiut.
Controalele de formă
Cu mulţi ani în urmă se efectuau, totuşi, controale mai dese din acest punct de vedere, dar în vara aceasta, cui să-i mai ardă de asemenea acţiuni şi de sancţiuni când criza e pe noi, iar sărăcia s-a întins ca o pecingine? Ca atare, şi bieţii rromi mai câştigă un ban. Din nefericire, ofertele lor sunt însă îndoielnice privind calitatea şi, mai cu seamă, igiena. Mai ales copiii mici, care sunt sensibili la alimentelele alterate, murdare, au de suferit. Pufuleţi, porumb fiert (cine ştie în ce găleţi murdare?), mere glazurate, fructe de pădure, caise, piersici şi nelipsiţii kürtős kalács, toate se vând pe plajă din ambalaje ce lasă de dorit în privinţa curăţeniei sau direct din mână. Aşa se face că nu există sezon estival fară cazuri de enterocolită.
Să vă gândiţi de două ori…
De aceea este bine să vă gândiţi de două ori înainte de a cumpăra dulciuri sau fructe de la comercianţii ambulanţi, stimaţi prieteni care veţi pleca la mare în perioada următoare. Respectivii negustori ad-hoc profită de lentoarea autorităţilor, care se codesc să aplice legea, ce prevede amenzi de la 10.000 la 20.000 de lei pentru comerţul ambulant. Aceşti mici întreprinzători speculează totodată şi comoditatea turiştilor, care nu se deplasează de pe nisip decât până în apă, fiind serviţi pe loc cu de-ale gurii ori mici suveniruri. Ca să un mai vorbim că părinţii nu prea rezistă insistenţelor celor mici să cumpere orice „prostii”.
O metamorfoză ciudată
În ceea ce mă priveşte, gazetar covăsnean sadea, m-a surprins o ciudată metamorfoză lexicală. Mă refer la numele tradiţionalului brand din zona noastră – kürtős kalács – ce a devenit (din pricina pronunţei mai dificile pentru comercianţii din Sud) … „cozonaci secuieşti”! Chiar l-am întrebat pe un ţigănuş de ce le spunea astfel vestitelor rulouri glazurate (ce în cazul lui se topiseră din pricina căldurii, arătând ca vai de ele) s-a mirat: „Păi cum să le zic, bre, nene? E… cozonaci secuieşti! Nu vrei unul, e ieftini, numa cinci lei”. Când l-am întrebat de unde îi are, cine i-a preparat, m-a lăsat baltă şi a tăiat-o brusc, intuind că vreau să-l trag de limbă. Amintitele delicatese au mare căutare printre turiştii veniţi din zonele unde nu se găsesc asemenea produse, ca atare plajele de la Mamaia, Neptun, Cap Aurora, Venus şi până la Mangalia sunt pline de zeci, poate sute de vânzători de kürtős.
Idee de afacere rentabilă
Văzând cele ce se întâmplă acum la mare, m-am gândit că ar fi bine dacă mai mulţi producători de profil din judeţul Covasna – zonă vestită în toată România pentru preparea celor mai gustoşi colaci secuieşti – s-ar reuni într-o asociaţie şi s-ar ocupa de practicarea în mod legal, organizat, igienic, profesionist a comerţului cu aceste delicatese tradiţionale. S-ar putea obţine profituri importante pe timp de recesiune economică, asta-i bisztos. Am întâlnit zilele trecute pe Litoral un cetăţean care îşi înjghebase un punct de vânzare volant la Saturn, alcătuit dintr-o rulotă şi un fel de grătar aşezat sub o copertină, unde prepara la vedere şarje după şarje de kürtős kalács, ce se vindeau imediat. Am încercat să intru în vorbă cu patronul. A ezitat să-mi răspundă la nişte întrebări banale, ferindu-se să-mi dea detalii. Şi a dispărut rapid în rulotă, lăsând un puşti la vânzare. Aceeaşi reacţie de refuz şi teamă am întâlnit-o de fiecare dată când am pus câte o întrebare mai aparte unor vânzători ambulanţi, domnind un un soi de “silenzio stampa” în branşă. Ştiu ei de ce…
Logistică minimă
Era clar că respectivul producător nu avea condiţiile prevăzute de normele Protecţiei consumatorului, ce prevăd o logistică standard. Astfel, pentru o afacere de acest fel e nevoie de o patiserie mobilă într-un container. Practic, o rulotă utilată cu un malaxor, rastele pentru amplasarea şi dospirea aluatului, masă de lucru şi cuptor. Este de preferat ca masa şi vasele de bucătărie să fie din inox. La fel şi malaxorul. La acestea se adaugă cilindrii din lemn de fag pe care se pune aluatul şi apoi se rotesc continuu la temperatură mare. Mai e nevoie de o chiuvetă cu cuve, de preferat tot din inox. Nu trebuie să lipsească recipiente cu apă şi curentul electric, provenit de la un generator. Cuptoarele pot fi de mai multe feluri: electrice, cu cărbuni şi, mai rar, cu gaz. Cele mai apreciate sunt cele pe cărbuni, acestea având utilizare traditională.
Întrebări fireşti
Dar vă întreb, câţi oare dintre comercianţii ce prepară la marginea şoselei, prin parcări, fie pe Litoral, ori în staţiuni balneare au la îndemână o asemenea dotare? În marea majoritate a cazurilor, se merge pe minima rezistenţă, în condiţii precare de curăţenie, profitându-se de credulitatea, pofta şi nepăsarea clienţilor. Până în momentul când unii dintre ei se îmbolnăvesc şi pe urmă devin prudenţi. Nu a fost însă cazul autorului articolului, care s-a întors bronzat şi teafăr de la mare.
Horia C. Deliu
