Un număr de șapte pictori din țară, dar şi din Republica Moldova, implicați într-un proiect de rezidență artistică în județ, își vor prezenta lucrările joi, 23 august, la Centrul de Cultură Arcuș de la „Casa Bastion”, din Sfântu Gheorghe.
Cei şapte pictori sunt Ilie Leu şi Vasile Ostahi din Republica Moldova, Teodor Vişan din Galaţi, Grigore Carata din Tulcea, Silvia Tiperciuc din Bacău, Ioana Palamar şi Irina Voicu din Iaşi.
Câteva zeci de lucrări vor fi expuse
Artiștii vor expune aproape 40 de lucrări de pictură (acuarelă şi ulei), majoritatea pictate pe teren, în localităţile Prejmer, Vama Buzăului, Întorsura Buzăului, Teliu, Brădet şi Bicfalău din judeţele Covasna şi Braşov. O parte dintre lucrări vor putea fi achiziţionate de către iubitorii de artă.
Vernisajul va avea loc joi, de la ora 18.00, şi va fi organizat de Centrul de Cultură Arcuş și va marca încheierea celei de-a treia ediţii a proiectului de rezidență artistică de la Predeluţ- Brădet- Întorsura Buzăului, realizat printr-o iniţiativă privată cu sprijinul S.C. DHS Baby SRL.
La primele două rezidenţe artistice de la Brădet, organizate anul trecut şi în vara acestui an, au participat pictorii Dorin şi Teodora Coltofeanu, Mihai Sârbulescu, Horia Paştină, Ileana Victoria Dragomirescu, May Oana Isar, Virgiliu Parghel, Vasile Tolan, Alexandrina Siminic, Corneliu Ionescu, Paula Gina Baranovschi şi Veronica şi Traian Oancea.
Ana Ciorici Costache