Conducerea organizaţiei USR Covasna solicită autorităţilor locale să dea dovadă de „transparenţă” şi să transmită în direct şedinţele Consiliului Judeţean şi ale Consiliului Local Sfântu Gheorghe.
„În baza principiului transparenţei, principiul satisfacerii interesului public, principii expres menţionate de Codul administrativ, apreciem că în contextul politicilor publice de digitalizare şi transparenţă a administraţiilor publice, a venit momentul ca Primăria Sfântu Gheorghe şi Consiliul Judeţean Covasna să transmită şedinţele de consiliu local, respectiv de consiliu judeţean, în direct, tocmai în ideea respectării drepturilor cetăţenilor care doresc să ia cunoştinţă despre cele dezbătute, hotărâte, şi astfel să dea dovadă de aplicare a principiului adaptabilităţii”, se arată într-un comunicat de presă, remis joi AGERPRES.
Liderul USR Covasna, Dulanyi-Balogh Szilard, consideră că această măsură va avea ca efect „creşterea gradului de responsabilizare a administraţiilor publice” şi, în acelaşi timp, va „încuraja cetăţenia activă”.
„Credem că, în cazul unităţii administrativ teritoriale judeţ Covasna şi municipiului Sfântu Gheorghe, nu este vorba de lipsa unui buget sustenabil, în vederea achiziţionării unor tehnologii destinate transmisiunii live a şedinţelor şi nici de lipsă de personal calificat în vederea manipulării tehnicii de transmisie. Ar fi adecvat ca toţi cetăţenii interesaţi din judeţ şi din Sfântu Gheorghe să poată să urmărească şedinţele de consiliu judeţean şi local în direct; scopul direct urmărit ar fi ca cetăţenii să ia cunoştinţă cu adevărat de cele discutate în cadrul şedinţelor de consiliu, dându-se eficienţă maximă principiului transparenţei, sprijinirea unui fenomen de educare administrativă, astfel încurajând cetăţenia activă şi creşterea gradului de responsabilizare a administraţiilor publice”, a declarat preşedintele USR Covasna, Dulanyi-Balogh Szilard, citat în comunicatul menţionat.
Oana Mălina Negrea/ AGERPRES