Spectacol grandios de alungare a spiritelor prin măști, muzică, dansuri, și urături în ajunul Anului Nou la Dărmănești – locul unde s-a născut cel mai popular obicei – Jocul Ursului. Peste 400 de dansatori îmbrăcați în piei de urși, zeci de ursari, fluierari și toboșari, câteva sute de măști, mascați și irozi au urcat în ultima zi din an pe scena amplasată în Târgul săptămânal din apropierea primăriei Dărmănești, jud. Bacău, pentru a-și prezenta constumațiile, urăturile și dansurile, în fața unui public numeros și fascinat de frumusețea tradiției străbune. O manifestare emblematică nu doar pentru Valea Trotușului, ci pentru întreaga țară, prin unicitatea ei.
Șapte cete s-au întrecut în măiestrie pentru a obține titlul pentru cea mai bună ceată a anului, spre deliciul publicului care a asistat la cea mai frumoasă manifestare din câte s-au desfășurat până acum la Dărmănești. Poate și pentru că anul trecut din cauza restricțiilor evenimentul nu a avut loc. Poate și pentru că se găsesc tot mai mulți „binevoitori”care să inducă în eroare promovând ideea că tradiția nu mai valorează nimic impunând alte trenduri moderniste, fapt de neconceput pentru acești vrednici păstrători ai tradițiilor din tată în fiu, de când se știu. Cert este că vineri 31 decembrie 2021, în cadrul Festivalului „Ursul de la Dărmănești”, am văzut ridicându-se cu demnitate în două picioare spiritul poporului român care având astfel de reprezentanți, niciodată nu va fi îngrădit! Dansul lor, diferit de la ceată la ceată, fiind simbolul libertății dezlănțuite, nicidecum al celui ținut în lanțuri, al puterii și al luptei pentru supremație – un obicei preluat de cetele zilelor noastre de pe vremea uzilor, despre care domnul primar Toma Constantin ne-a povestit că „era o comunitate care provenea dintr-un trib turcic şi care avea rolul de a apăra graniţa între Ardeal şi Moldova. Legenda spune că pentru a deveni luptător uz, una dintre condiţii era ca pretendentul la poziţia de luptător uz trebuia să meargă în pădure cu mâinile goale şi să omoare cel mai puternic animal care şi atunci era ursul. În ultima zi din an trebuia să îmbrace acea piele de urs şi să vină în faţa comandantului armatei uzilor şi în acest fel era consacrat ca luptător uz. ”
Domnul primar – un fiu al satului care a îmbrăcat cândva o piele de urs, preluând astfel forța de a putea „păstori” cetele din Dărmănești, provocându-le cu o vorbă blândă într-o competiție care este un plus pentru păstrarea și continuitatea datinilor și obiceiurilor strămoșești pe care le susține împreună cu Consiliul Local printr-un festival dedicat special acestui joc străvechi. Este impresionantă desfășurarea de forțe care are loc în acest orășel de pe Valea Trotușului în ultima zi din an. Dăruirea cu care localnicii, copii de 6-7 ani, adolescenți sau vârstnici, fie femei sau bărbați, duc această strămoșească tradiție cu un firesc care dezarmează și copleșește, de ajungi să te întrebi dacă sunt oameni sau urși. Mulți dintre participanți plecați prin străinătate pentru a strânge un bănuț în plus pentru un trai mai bun, se întorc în localitate an de an de sărbători, doar pentru a îmbrăca câteva ore pielea de urs, ca și cum aceast ar fi bula de aer cu care-și încarcă plămânii pentru a mai rezista un an fără cei dragi care-i așteaptă acasă.
Nu am cuvinte de apreciere pentru spectacolul la care am asistat. Este prima dată când spun că mă înclin, și o fac cu toată convingerea stârnită de măreția spiritului viu și românesc pe care l-am simțit că sălăsluiește în oamenii-urs de la Dărmănești, care au evoluat exemplar! Chiar dacă, așa cum se întâmplă în orice competiție, unii s-au evidențiat prin complexitatea măștilor, a dansurilor executate, toți au fost buni! Pentru că într-o lume în care tradiția nu mai înseamnă aproape nimic, ei însăși sunt tradiția! Rădăcina străveche a acestui neam care prin strădania și jertfelnicia lor pe altarul tradițiilor, rămâne bine înfiptă în viscerele pământului, și cel mai important, ne reamintește cine suntem și de unde ne tragem.
Am convingerea că atâta timp cât există sute de piei de urși păstrate cu sfințenie, (multe primite moștenire), copii și tineri dornici să le joace până la epuizare, simulând prin moartea aparentă prezentată în program, o renaștere a omului, a spiritului, o reînnoire a naturii, a lumii, acest obicei nu va dispărea! Căci în sângele acestora se întorc, an de an, spiritele urșilor care au trăit în acele piei cândva, dându-le forța de a alunga răul pentru a face loc binelui. Măcar o dată în viață și tot trebuie văzuți evoluând în toată splendoarea lor, la ei acasă, căci acasă sunt fantastici, de neîntrecut, de neînvins! Câștigul este că vă încărcați și cu o energie pozitivă incomensurabilă, în afară faptului că veți vedea o paradă a costumelor, culorilor, muzicii, dansului, în spiritul adevăratelor sărbători de iarnă la români care doar în acest spațiu geografic și mirific își păstrează autenticitatea.
An Nou cu sănătate și prosperitate. Cele rele să se spele, cele bune să se adune!
Un spectator: Mihaela Aionesei, Târgu Secuiesc,Covasna membru UZPR
