Şi săptămâna trecută un urs a fost accidentat grav de o maşină pe DN 12, animalul fiind eutanasiat, nemaiputând fi salvat de către medicii veterinari.
Autorităţile covăsnene au tras în ultimii ani nenumărate semnale de alarmă cu privire la înmulţirea excesivă a urşilor, arătând că aceştia şi-au părăsit habitatul şi s-au apropiat de zonele locuite de oameni pentru a-şi găsi hrană, lucru care pune în pericol atât bunurile şi vieţile oamenilor, cât şi vieţile acestor animale.
La finele lunii trecute în toate cele oraşe din judeţul Covasna, cât şi în Bucureşti şi alte localităţi din ţară, au avut loc mitinguri în cadrul cărora participanţii au cerut Guvernului să ia măsuri urgente pentru gestionarea situaţiei urşilor.
„Scopul nostru ar trebui să fie unul clar: să evităm conflictul dintre urs şi oameni. Ursul să trăiască liniştit în pădure, iar oamenii să trăiască liniştiţi în localităţi. Este evident că densitatea urşilor a crescut în ultima perioadă, iar acest lucru generează atât de multe probleme, de la urşi loviţi de tren sau de maşină, până la urşi atacând animale sau oameni”, a declarat recent, primarul municipiului Sfântu Gheorghe, Antal Arpad.
Edilul a mai spus că, la fel ca în 2016 când Guvernul a interzis vânarea carnivorelor mari, şi acum trebuie luată o decizie politică, iar aceasta nu trebuie luată de ministrul Mediului, ci de Guvern şi trebuie asumată de către partidele din coaliţie şi premier.