1 Decembrie 2017. O dimineață ploioasă, mohorâtă își deschidea cu greu pleoapa. Picăturile reci șopteau parcă povești vechi, despre eroi căzuți în lupte grele pentru ca noi să avem astăzi ce sărbători. Steagurile tricolore de pe străzi, din curtea Bisericii „Pogorârea Duhului Sfânt” pregătite din timp, fluturau așteptându-și musafirii care se anunțaseră că vor veni să petreacă Ziua Națională a României alături de comunitatea românească din Târgu Secuiesc. Emoțiile erau uriașe la fel ca responsabilitatea care simțeam că-mi apasă umerii. Nu aveam îndoieli în privința celor care aveau să vină.Cunoșteam o parte din ei de pe rețeaua de socializare facebook, știam cu ce se ocupă. Mi-era teamă de o diversiune care avea să ni se pună în cârcă. Am intrat în biserică cu o pâine mare de casă, caldă și bună, cu un pumn de sare și-am zis: Astea sunt în Numele Tău, Doamne. Ajută-ne!
Români sosiți de prin împrejurimi și din alte județe erau deja la rugăciune. Puțin după ora 11.00 au început să apară grupuri mai mici mai mari. Biserica a fost luată la un moment dat cu asalt de către un grup sosit din Ploiești în fruntea căruia era părintele Arion Leon din Ploiești, însoțit îndeaproape de preotul Alexandru din Buzău și Părintele Arhimandrit Amfilohie de la Mănăstirea Diaconești din Bacău.
Aproape toți cei sosiți erau îmbrăcați în costume populare, semn că la ei tradiția era încă acasă. Mai tineri, mai vârstnici, dar toți cu o lumină interioară care răzbătea și în afară. I-am invitat să servească din pâinea și sarea noastră, așa cum cere tradiția, și cum nouă celor care ne-am ocupat de acest moment, ne-a plăcut să-i primim. Un obicei venit din negura timpului. „Potrivit istoricilor, primele mărturii ale acestei forme ritualice de ospitalitate sunt precreştine, iar oferirea pâinii (la început se ofereau boabe de grâu) şi sării era un semn de bunăvoinţă şi de acceptare faţă de cel care venea în casa sau în ţinutul cuiva.”
Un zvon de cântec patriotic ne-a făcut să tresărim. Tineri cu brațe pline de steaguri tricolore veneau înaintea lor ca niște vestitori de bine, de dragoste și de frumos. Pridvorul bisericii s-a umplut repede cu sutele de steaguri care s-au alăturat celor trei sute depuse cu o seară înainte. În fruntea grupului, inițiatorul acțiunii, dr.Mihai Tîrnoveanu, cel care a depus toate eforturile ca această sărbătoare să fie una cum n-a mai fost vreodată în oraș. Mai târziu aveam să-i cunosc și pe ceilalți lideri veniți în fruntea Frăției Ortodoxe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe Purtătorul de Biruință condusă de Dan Ciprian Grajdeanu, grupul de la Iași condus de Dan Bors și Corneliu Ciucanu, grupul de la Botoșani în frunte cu Bogdan Cărăuşu, grupurile de români din București, Deva, Dorohoi, Slatina, Craiova, Piatra Neamț, Bacău, Brașov, Buzău, Galați și Asociația Calea Neamului.
Nu cred să fi văzut vreodată orașul acesta o ceată de români mai mândri, mai falnici și frumoși. Costumele specifice fiecărei zone îți luau ochii. Nici nu știai pe care să-l admiri mai întâi. Pentru o clipă m-am pierdut într-un moment de admirație. Mi-am revenit repede. Eram gazda acestui eveniment și rolul meu era doar să spun: prezent, prezent, prezent! Am rugat grupul de la Mărtănuș pe care l-am desemnat cu primirea invitaților, să se apropie de poarta bisericii pentru că erau prea mulți să încapă în spațiul îngust din fața treptelor. A fost un moment crucial. Frați între frație, uniți prin limbă, port, istorie și o îndatorire – dragostea de Neam.
Căci niciun alt interes nu i-a făcut să bată sute de kilometri, chiar dacă din neștiință, din teamă ori alte pricini nebinecuvântate, mulți s-au îndoit de buna lor credință și i-au blamat înainte să-i cunoască. Marșul Unirii prin centrul orașului Târgu Secuiesc a fost poate cea mai bună lecție de UNITATE prin FAPTĂ.
După terminarea evenimentului, după tihna unei mese sărăcăcioase, dar caldă și în conformitate cu rânduiala binecuvântată a postului, un grup mai restrâns din Frăția Ortodoxă Sfântul Mare Mucenic Gheorghe s-a îndreptat către azilul de bătrâni din Hăghig unde au lăsat pachete cu daruri și alimente pentru toți cei aflați acolo, împlinind astfel una dintre poruncile lăsate nouă de Mântuitorul nostru: „ Să vă iubiți unul pe altul, precum v-am iubit Eu” (Ioan 13, 34; 15, 12).
În continuare voi adăuga mesajele scrise de unii lideri ai grupurilor, și nu numai, culese de pe rețeaua de socializare, facebook, impresii despre Ziua Națională a României sărbătorită la Târgu Secuiesc. Toate la un loc zugrăvesc tabloul unei zile binecuvântate de Dumnezeu, căci El a fost cu noi, dar care a lăsat în urmă mari semne de întrebare.
* „Doamne, ajută, frați români! Nimic nu este mai înălțător decît să simți că ești iubit. Și noi, botoșănenii plecați (vorba cîntecului: „… cu roua-n picioare”) la Tîrgu Secuiesc în ziua Sărbătorii Naționale, tocmai asta am simțit: că am ajuns printre frați care ne iubesc doar pentru faptul că sîntem români. Pentru mulți poate părea o abordare simplistă, din cauza suficienței cu care este văzută condiția de român. Dar pentru românii care trăiesc acolo, românismul nu este un dat, ci este o datorie sfîntă care trebuie dusă la îndeplinire în fiecare clipă, în fiecare ceas al vieții lor.
Poate că noi, românii din afara arcului carpatin cu preponderență, privim românismul ca pe un atribut care ni se cuvine odată cu nașterea, un fel de apanaj al existenței noastre efemere pe aceste meleaguri. Elementele care definesc românismul nu ne sînt smulse cu forța, ca în cazul fraților din județele Harghita și Covasna. La noi se duce un război hibrid, mult mai subtil și mult mai perfid. Faptul că românii din Harghita și Covasna trebuie să lupte la propriu pentru identitatea lor, i-a făcut să simtă românismul mai profund, să prețuiască orice aspect al vieții de român.
Ce-aș putea spune? Am fost primiți ca niște frați de către românii care duc mai departe lupta pentru supraviețuirea României, în însăși inima ei. Am simțit că intrăm într-o oază de românism în care nu noi, ci sîngele din vinele noastre cînta, striga și se bucura într-un singur glas: glasul străbunilor care au visat, au luptat și au murit pentru acest sfînt ideal, al Unității Neamului Românesc.
Am plecat de la Tîrgu Secuiesc mult mai bogat sufletește și mult mai îngîndurat în privința misiunii noastre ca români. Ne vom putea ridica la înălțimea așteptărilor fraților noștri din Harghita și Covasna? Ne vom putea ridica la înălțimea jertfei celor care au înfăptuit România Mare? Nu am răspunsul la aceste întrebări, dar cît timp vor exista Mihai Tîrnoveanu, Mihaela Aionesei, Dan Grăjdeanu, Florin Palas, Corneliu Ciucanu, Dan Borș și mulți alți români care își aduc ființa ca ardere de tot pe altarul românismului, știu că mai avem o șansă de a cinsti memoria și sacrificiul înaintașilor noștri.
Le mulțumesc prietenilor mei, doctorul Mihai Tîrnoveanu și poeta Mihaela Aionesei pentru invitația lansată. Fără munca și sacrificiile lor, nimic din toate acestea nu ar fi fost posibil. Mulțumesc profesorilor Brîndușa Belciug și Andrei și Diana Alupoaie pentru implicare (le mulțumesc din suflet copiilor care au ales să meargă cu noi la Târgu Secuiesc) și nu în ultimul rînd, îi mulțumesc Domnului Primar al Municipiului Botoșani, Cătălin Flutur, pentru sprijinul logistic acordat în organizarea acestei excursii. Să-I dăm slavă lui Dumnezeu pentru toate! Doamne, ajută Neamul Românesc!”- Bogdan Cărăușu, Botoșani.
* „Cu emoție și bucurie, veniți din cele patru unghiuri ale țării purtând drapelul în mână și în suflet, frați cu „inima română” și-au dat „mână cu mână” pentru a îmbrăca inima României în culorile unei jertfe perpetu / roșu, ale unei rugăciuni luminate / galben și ale unei nestinse dorințe de senin sufletesc / albastru. Poate puțin cam poetic dar întru-totul adevărat, ziua de 1 Decembrie 2017 a umplut de dragoste și emoție sufletele sutelor de români adunați la Târgu-Secuiesc. Prin cântecul demnității românești și a dorului de neam și prin frumusețea costumelor populare purtate cu bucurie, la 99 de ani de la Marea Unire, Târgu-Secuiesc românesc a fost îmbrăcat de sărbătoare. Străzile mohorâte ale unei zile anunțată ploioasă au fost înmiresmate de parfumul unor vremuri cu adevărat triumfătoare – Marea Unire de la 1 Decembrie 1918. O MARE UNIRE prin care românii, sub o economie dumnezeiască, au dovedit că marile idealuri pot fi posibile. Aceasta este lecția pe care ne-o dă istoria și așa cum fără UNITATE nu ar fi fost posibilă o UNIRE, unirea nu ar fi fost cu putință să fie MARE fără oblăduirea celui care este cu adevărat MARE.
La chemarea vajnicului luptător pentru drepturile românilor din Ardeal, Mihai Tîrnoveanu, Frăția Ortodoxă Sf. Mare Mucenic Gheorghe purtătorul de biruință s-a făcut părtașă acestui mare eveniment pentru a-și aminti de o UNIRE a celor „dintr-o singură mumă” și a sărbători înfăptuirea acesteia, dar și de a-și pomeni eroii și martirii fără de care această UNIRE nu ar fi fost posibilă. Depunerile de coroane de flori și defilarea Armatei Române au fost momentele solemne ale acestei zile, iar preoții „cu crucea-n frunte” au fost cei care au sfințit și îndumnezeit Marșul Unirii. Cântece ca ”Hora Unirii”, ”Luptători de frunte”, ”Treceți batalioane” sau ”Șoimi Români” au amintit de o Moldovă, un Ardeal și o Țară Românescă trecute prin foc și sabie, și care s-au ridicat și au biruit prin jerfă. Iar spiritul de jertfă și sacrificiu este dimensiunea lăuntrică a sufletului românesc, spirit de jertfă pe care înaintașii noștrii l-au avut și nădăjduim și noi să spunem că l-am moștenit.
După un scurt popas spre potolirea foamei și pentru că motorul care însuflețeste Frăția este FAPTA, drumul celor mai inimoși dintre frați s-a oprit la azilul de batrâni din Haghig, Covasna, pentru a dărui câteva pachete celor care, inevitabil, au îmbrăcat haina grea a bătrâneții … sau mai vesel zis, celor care recopilăresc pentru a doua oară.
Au existat și voci conspirative care au trâmbițat că vrem să instigăm la ură, când defapt a fost o bucurie împărtășită românilor uitați din inima României … că vrem să deranjăm pe alții, când de fapt a fost un marș al demnității românești, pe pământ românesc, alături de alți români, printr-un loc cu oameni de cetățenie 100% română (indiferent de etnie sau confesiune), într-o zi de sărbătoare națională a României. Au fost voci care ne-au numit naționaliști extremiști, neștiind că în esență naționalismul românesc nu a avut, nu are și nici nu va avea extreme atâta timp cât românul va ști să îngenuncheze întotdeauna în fața lui Dumnezeu, și niciodată în fața lumii.
Tocmai de aceea vom încheia cu următoarele cuvinte care au devenit și ale nostre: „Dacă ar fi un lucru care să-l reproșăm poporului român este acela că este prea îngăduitor … și dacă ar fi să-i facem o urare este să rămână așa”
… un frate. Suteu Cătălin
Doamne miluiește neamul nostru românesc!”
* „O clarificare necesară; răspund tuturor celor care m-au întrebat de ce la Târgu-Secuiesc au fost două marșuri, unul pe la periferie si unul prin centru. Eu spun că a fost un singur marș de fapt, prin tot orașul Târgu-Secuiesc.
Noi, cei 400 de români care am venit din toate provinciile istorice ale României pentru a sărbători Ziua Națională la Tg.Secuiesc am participat la manifestările organizate sub egida prefecturii jud. Covasna care s-au desfășurat în fața bisericii cu hramul Pogorârea Duhului Sfânt. Biserica Ortodoxă și Armata Română au oficiat ceremonialul militar-religios. Cu mare drag ne-am aliniat acestui cadru. Am pornit cu toții mai apoi într-un marș organizat de Asociația Suflet Românesc pe un traseu ce a ocolit centrul orașului (din motive pe care nu le-am înțeles) până la Sala Polivalentă. Am participat totuși la acesta tocmai pentru a nu se produce o ruptură, tocmai pentru a menține unitatea. Am respectat tot traseul acestei asociații. Imediat după, grupurile de români care au venit din toate colțurile țării, împreună cu o mare parte din românii din Târgu Secuiesc, Brețcu, Zăbala, Mărtănuș, Zagon dar și din alte localități ale jud. Covasna au pornit și spre centrul orașului într-un mars solem organizat de Asociația Calea Neamului. Noi sperăm și credem că și membri din asociația ,,Suflet Românesc” au participat la acest marș al unității naționale. Personal cred că ar fi fost corect ca marsul care a pornit de la biserică spre polivalentă să treacă direct prin centrul orașului, chiar dacă dura cu aproximativ 10 minute mai mult față de traseul mărginaș. Dar tot răul spre bine însă, s-a creat astfel posibilitatea ca sutele de oameni cu steaguri tricolore să mărșăluiască de Ziua Națională prin tot orașul Tg. Secuiesc. Este un lucru bun acest fapt.
Am considerat că nu se cuvine ca românii din oraș si din împrejurimi să nu aibă posibilitatea să sărbătorească ziua de 1 Decembrie și în centrul orașului Tg. Secuiesc. Ar fi fost singurul oraș din România în care Ziua Națională nu se desfășoară și în centrul localității respective. Este un lucru simbolic, cu multe semnificații, un lucru ce ține în primul rând de demnitatea națională. Unde s-a mai pomenit ca Marșul Unirii să treacă numai prin cartierele mărginașe? Cum ar fi fost ca mândrii români din Zăbala cu „căciulile pe frunte” să meargă numai pe la periferie, nu și în centru? Cum ar fi fost ca vrednicii români din Mărtănuș, Brețcu sau Zagon să meargă în Marșul Unirii numai pe un traseu mărginaș? Cum ar fi fost ca românii din Tg.Secuiesc să nu poată sărbători Ziua Națională în centrul propriului oraș? Ar fi fost cel puțin nefiresc.
Am fost așadar și în centrul orașului Tg.Secuiesc de ziua noastră, a tuturor. Cele câteva sute de oameni care au participat la acest marș au îngenuncheat în centru pe caldarâm, spre a spune o rugăciune pentru Țară. Am cântat cu toții bucuria, lupta și durerea acestui Neam. Spre finalul zilei am răspuns invitației enoriașilor bisericii ortodoxe cu hramul Pogorârea Duhului Sfânt de a lua masa împreună. Despre acest moment emoționant, cât si despre altele, voi reveni cu relatări în scurt timp.
Doamne ajută, suntem români și ortodocși, suntem pe drumul cel bun, al Neamului!” – Mihai Tîrnoveanu.
Închei cu un citat al Părintelui Arhimandrit AMFILOHIE de la Mănăstirea Diaconești din Bacău, prezent la Marșul Unirii de la Târgu Secuiesc, 1 Decembrie 2017.
„Nu putem învinge puterile răului prin forţele proprii, de aceea în viaţa noastră este absolut necesar să putem ieşi şi în astfel de acţiuni publice, dar trebuie să ne dăm seama că avem nevoie de o forţă lăuntrică pentru a o face. De aceea trebuie să avem în vedere strânsa legătură între o viaţă lăuntrică şi manifestările din afară. Însănătoşirea societăţii pleacă din lăuntrul omului.”
Dumnezeu să ne aibă în pază!
Mihaela Aionesei-Târgu Secuiesc
(5 decembrie 2017)
