Iată câteva elemente geografice despre țara la care ne referim, ilustrând informațiile de bază cu Harta, Stema și Drapelul național. Tunisia este cel mai nordic stat al Africii, situat între Marea Mediterană și Deșertul Sahara. Se află la jumătatea distanței dintre Oceanul Atlantic și Valea Nilului. Lățimea maximă a teritoriului de la Nord la Sud, între Cap Blanc și punctul de frontieră Bordj el Khadra, măsoară 780 km. De la Est la Vest. între Insula Djerba și Nefta, sunt 380 km.
„Patria iasomiei” are o deschidere generoasă la Marea Mediterană, lungimea Coastei ajungând la 1.148 km. Tunisia se învecinează cu Algeria la Vest și cu Libia la Sud-Est. Paralel cu litoralul până la Golful Bizerte se află lanțul Munților Kroumirie.
Nord-Vestul teritoriului este mărginit de Munții Atlas. Piscurile se aliniază de la Cap Bon, din Nord spre Sud-Vest, unde se aflǎ vârful cel mai înalt – Djebel Chambi – de 1.544 metri. Acest lanț stâncos măsoară 220 km de-a lungul Coastei Mediteranei, între Hammamet și Skhira, Sousse și Sfax. În partea de Sud a munților se află o zonă de depresiune asemănătoare stepei, numită Chott el Djerid, fiind cunoscută pentru lacurile sale sărate, având o suprafață de 7.000 km².
„Lacul Palmierilor”
Am vizitat zona aceea stearpă, neroditoare, aflată în apropierea șoselei ce leagă Tozeur de Douz. În prima clipă nu mi-a plăcut ce am văzut. Era o imagine selenară, neospitalieră. Doar culorile straturilor de sare, ce oscilau de la portocaliu, la verde deschis și alb aminteau vag de curcubeu. Predomina movul, nuanță pe care o apreciez în mod deosebit, astfel că treptat am devenit mai tolerant cu peisajul dezolant. Din loc în loc se găseau grămezi mari de sare obținută în urma evaporării saramurii. În perioadele umede și mai reci, apa de ploaie se adună în cantități mari.
În sezonul torid lacul seacă din nou, rămânând unele ochiuri frumos colorate, datorită elementelor chimice conținute. În felul acesta se asigură ciclul de producție, fiind modul cel mai simplu de a obține sarea, care în Antichitate valora mai mult ca…aurul!
De fapt, de unde provine denumirea populară a amestecului mineral alcătuit în majoritate din clorură de sodiu? Din cuvântul latin „sal”, având aceeași origine cu „salariu”, deoarece soldații romani erau plătiți cu… sare în unele perioade.
Zona Chott el Djerid mai poartă surprinzător numele de… „Lacul Palmierilor”(?), deși atunci când poposești pe mal numai la o asemenea comparație nu te gândești. Însă nu departe se găsesc în mod miraculos, datorită surselor subterane de apă dulce, mai multe oaze, unde palmierii se simt foarte bine și se înmulțesc spectaculos, asigurând umbră și un peisaj de vis. În plus, unii dintre ei produc delicioasele curmale, aliment de bază pentru maghrebieni, sursă incredibilă de sănătate.
Așa se explică de ce vin aici mulți turiști, care se declară fascinați de natura atât de ciudată pe care o întâlnesc. De fapt, orice tur prin Tunisia trebuie neapărat să treacă prin aceste locuri.
- am nimerit în același timp și loc cu un cuplu în etate din Canada, care s-a declarat fascinat de ceea ce vedea. Ne-am salutat și am intrat în vorbă, ca niște oameni civilizați.
– Călătorim mult, la vârsta noastră cam asta ne-a mai rămas, a precizat domnul. Ne-a impresionat plăcut această țară, este prima dată când o vizităm. Dumneavoastră?
– „Moi aussi”.
– Sunteți francofon?
-„Poli-fon”. Câte puțin din toate.
– Ha, ha, ha, bine zis. Noi suntem din Montreal, iar aici fiind o fostă colonie franceză, ne înțelegem ușor. Din păcate, în lumea largă nu ne mai putem descurca doar cu franceza, ca pe vremuri, noroc că știm și engleza.
– Am vizitat Canada. Mi-a plăcut mult Provincia Québec, de unde veniți. Parcă eram în Europa – am plusat și eu să nu par un „paysan”.
– Ooo, ne bucurăm să evocăm la mii de km. de casă asemenea amintiri frumoase…
După popasul pe lac ne-am oprit puțin să inspectăm tarabele cu suveniruri. Comercianții locali așteptau răbdători turiștii, care după o plimbare cu picioarele goale prin ochiurile cu apă colorată și o lungă sesiune de fotografii, adăstau în fața micilor prăvălii improvizate. Mi-a plăcut că negustorii nu insistau agasant cu ofertele, întrebându-ne la tot pasul de unde venim, așa cum făceau colegii lor de prin bazaruri.
Am cumpărat și eu (mai mult de rușinea canadienilor) un cristal de culoare violet. Altminteri sunt sătul de kitsch-uri „artizanale”, achiziționate de prin voiaje sub impulsul euforiei momentului.Periodic arunc o mulțime de asemenea „amintiri”, spre bucuria „căutătorilor de comori” de la…tomberoane, ce se băgă în ele până la brâu. Ați văzut, desigur, secvența.
La despărițire ne-am strâns cordial mâinile (nu apăruse încă…Pandemia) și familia Durand mi-a spus:
– Ne bucurăm că v-am cunoscut. „Ensuite, au revoir et une autre fois!”
– La revedere. Nu se știe dacă ne vom mai regăsi, cândva, pe undeva, cum spuneți. Deși „Se întâlnește munte cu munte, darmite om cu om”…
– N-am știut expresia.
– În original sună așa:„Mali me mal nuk piqen, njeriu me njeriun piqen”(!?). Este un proverb albanez pe care l-am memorat cu prilejul unei vizite la Tirana, zicere ce se regăsește și în limba mea natală.
Cu asta cred i-am dat gata pe canadieni, uimiți de vasta cultură a românilor!
Zona Chott El Djerid este prezentată în ghidurile turistice drept „Un loc ciudat”. Pe bună dreptate. Am întâlnit Cel mai mare lac sărat din Sahara, iar micile localități de pe margine au putut supraviețui grație câtorva oaze prospere. Unele au devenit așezări faimoase, precum Kebili și Nefta, atrăgând numeroși vizitatori, fapt ce contribuie la creșterea nivelului de trai al băștinașilor.
Aflîndu-mă acolo mi-am îmbogățit cunoștințele cu date despre palmierii-curmali ce se cultivă în zonă.
Curmalele – „fructele-minune”
Localnicii îi socotesc arbori legendari, magici, simbol al iubirii, speranţei și supravieţuirii. Poate atinge impresionanta înălţime de 25 de metri. Sunt golaşi până în vârf, unde au un mănunchi de frunze de doi-trei metri lungime fiecare. Curmalele sunt produse de palmierii-femele, fructele având un uriaș potențial hrănitor. Legenda spune că un naufragiat a trăit pe o insulă doi ani doar cu apă și curmale!!! Nu era…Robinson Crusoe!
Curmalele se consumă ca atare sau în combinaţie cu lapte, ceai, cu alte băuturi, în care se înmoaie. Am auzit că se prepară chiar și un vin dulce, tare „de te ia de cap”. Dacă se lasă la uscat şi apoi sunt măcinate, rezultă o făină din care se face… pâine.
Amintitele fructe conţin săruri minerale (mai ales fier şi magneziu), vitaminele A, D şi cele din Complexul B, zaharuri (în cantități mari) şi protide. O cunoștință, medic de profesie, mi-a furnizat și alte informații legate de „fructele-minune” la care mă refer. Curmalele au proprietăţi relaxante, reglează funcţionarea sistemului respirator şi au acţiune antiinfecţioasă, nutritivă, antianemică, revitalizantă. De asemenea, sunt cunoscute ca favorizante ale expectoraţiei, având efecte benefice în bolile de piept. Consumul lor se recomandă în convalescenţă, astenie, în graviditate, în nevrite, polinevrite, în perioada de creştere şi dezvoltare, persoanelor cu deficienţă de calciu sau în vârstă, în anemii.
…Plimbându-mă printr-o plantație de palmieri am văzut un nene care îmi făcea semne prietenești. Neștiind ce vrea, m-am apropiat. Bucuros, a venit și arătând spre aparatul meu de fotografiat a gesticulat precum Tarzan: „Eu băștinaș; Tu faci poze la mine”- și m-a îndemnat să-l urmăresc. Fără vreun echipament, așa cum aveau electricienii de la noi când se urcau odinioară pe stâlpii de lemn („gheare de pisică”, chingă din piele, cască) individul s-a cățărat desculț până în vârf, de unde mi-a adus niște…curmale. La jumătatea distanței s-a oprit pentru un „shooting foto”. Ajuns la sol i-am strâns mâna, în care am strecurat puțintică valută și i-am zis „Merci beaucoup” ( nu …Bécaud!)
Cică în natură ar exista vreo 1.500 de soiuri! Culoarea curmalelor variază de la galben-auriu până la roşu sau maro închis. Fiecare specie diferă şi prin gust, unele seamănă cu nuca, mierea de albine sau caramelele. Şi aspectul e diferit, pot fi netede şi lucioase, ori încreţite ca prunele afumate.
Ghidul mi-a șoptit că adesea localnicii își amăgesc stomacul cu câteva curmale, beau o cană cu apă și senzația de foame dispare ore bune. O veche zicală arabă spune: „Palmierul se simte bine atunci când…picioarele lui se află în apă, iar capul în focul cerului”. S-a dovedit că respectivele poame consumate zilnic prelungesc viața. Afirmația este confirmată de locuitorii mai multor așezări din China, care au ca aliment de bază curmalele. Și așa au depășit suta de ani.
Decât așa trai, mai bine…„Să trăiască 1 Mai”, cu mici și bere!
Ați mâncat „couscous”?
Apropo de papa, să ne referim și la „couscous”, felul tradițional de mâncare în Tunisia. Dar și în celelalte state maghrebiene. Prima oară am gustat așa ceva într-un sat de berberi din Algeria, unde (jenat la început) am procedat ca și ceilalți comeseni: mi-am înfipt degetele…direct în blidul pus în mijloc, făcând cocoloașe din orezul moale. Biluțele le-am combinat cu feliuțe fierte din carne de oaie, ce tocmai fusese sacrificată în onoarea Delegației de jurnaliști români. Afară erau 40 de grade și înăuntru duhnea a ovină. Puah!
Atenție, se pronunță „cuscus”, nu… «cuș cuș», cum greșit zic unii! Popularul aliment face parte din familia pastelor făinoase și se obține din grâu tare zdrobit, dar nemăcinat. Poate fi gătit împreună cu legume și carne, fie ca fel principal ori ca garnitură. Iată ce ingrediente intră într-o porție: un kg de „bil meslene” (sortimentul tradițional), 200 gr. de bulion, 150 gr. năut, jumătate de kg. de morcovi + 500 gr. de cartofi, două cepe, 50 gr. de „harissa” (pastă de ardei iute), patru căței de usturoi, sare, piper, coriandru pudră.
***
…Revenite în România după o excursie în Tunisia, două blonde vor să prepare și ele o asemenea „bunătate”.
– Auzi fato, ce scrie în rețetă că se pune?
– 12 linguri de grâu nemăcinat, cinci lingurițe de năut, un vârf de cuțit de piper, opt linguri de bulion.
– Dă-l naibi, fato, de «cuș cuș», că n-am atâtea… tacâmuri! (Va urma).
Horia C. Deliu
