La 26 martie 2023, Camera Deputaţilor a votat Constituţia României Mari (Constituţia din 1923), promulgată prin decret, de către Regele Ferdinand I al României, în 28 martie şi publicată în Monitorul Oficial la 29 martie.

Curtea Constituţională a României a decis, la 18 ianuarie 2023, declararea anului 2023 Anul „Centenarului Constituţiei României Întregite”. În acest an, se marchează 100 de ani de la adoptarea Constituţiei promulgate, prin Decretul regal nr.1360, ca aşezământ constituţional necesar „pentru consolidarea şi temeinica propăşire a scumpei Noastre Românii.”, se arată pe site-ul Curţii Constituţionale, https://www.ccr.ro/.

În declararea anului 2023 drept „Anul Centenarului Constituţiei României Întregite”, Curtea a avut în vedere că adoptarea Constituţiei din 1923 reprezintă un moment unic în istoria constituţională a României, prin care s-a desăvârşit şi s-a consolidat, la nivel de Lege fundamentală, proiectul naţional al românilor de înfăptuire a statului naţional unitar român, fiind actul politico-juridic care a permis unificarea legislativă şi administrativă a statului român după Marea Unire de la 1918, mai indică sursa citată.

Marian Enache şi Marieta Safta arată, în articolul „Arcul constituţional al României 1866-2016. Repere pentru revizuirea Constituţiei”, publicat pe site-ul https://www.ccr.ro/, că realizarea Unirii din 1918 a impus adoptarea unei constituţii care să reflecte noile realităţi politice, economice, sociale, etnice şi instituţionale.

 

Autorii mai precizează că documentul de referinţă pentru noua constituţie este Declaraţia de la Alba-Iulia, care a stabilit noi prevederi ale organizării statului naţional, respectiv votul universal, libertatea presei, reforma agrară, libertatea naţională a tuturor minorităţilor şi înfăptuirea democraţiei în toate sferele vieţii politice.

În epocă a existat o întreagă dezbatere dacă noul act fundamental urma să ia forma unei revizuiri, având în vedere vitalitatea Constituţiei de la 1866 în mai mult de o jumătate de secol, sau dacă se impunea o constituţie complet nouă, în contextul schimbărilor impuse de întregirea teritoriului românesc, multe dintre ele rezultate din actul de unire a Transilvaniei, Basarabiei şi Bucovinei cu Ţara, conform volumului „Istoria constituţională a României 1859-2003″ (Ediţia a III-a, Eleodor Focşeneanu, Bucureşti, 2008, accesată online pe Google Books, https://books.google.ro/).

 

În ideea de a găsi un răspuns la întrebare, Institutul Social Român, aflat sub conducerea sociologului Dimitrie Gusti, a organizat, între 18 decembrie 1921 şi 4 iunie 1922, o serie de 23 de prelegeri pe marginea dezbaterii temelor constituţionale. Au participat jurişti, istorici şi filosofi români.

Pe fondul unei ridicate instabilităţi guvernamentale, după Primul Război Mondial, şi odată cu venirea la guvernare a omului politic Ion I. C. Brătianu, s-a constituit o Comisie Constituţională (aprilie 1922), care şi-a încheiat lucrările în noiembrie 1922. La 28 noiembrie 1922, aveau să se deschidă lucrările Adunărilor Naţionale Constituante, care au continuat până la adoptarea noii constituţii, mai scrie volumul citat.

 

La 26 ianuarie 1923, Marea Comisiune Constituţională a depus în Adunări proiectul de constituţie, iar la 5 martie 1923, raportorii N. D. Chirculescu, din partea deputaţilor, şi D. Dissescu, din partea senatorilor, au depus proiectul de constituţie în faţa adunărilor respective în forma lui finală, împreună cu rapoartele.

În ciuda opoziţiei Partidului Ţărănesc, condus de Ion Mihalache, şi a Partidului Naţional, condus de Iuliu Maniu, votarea proiectul a avut loc într-un ritm alert, având în vedere majoritatea de care se bucura Partidul Naţional Liberal în legislativ la acea vreme. Astfel, textul a fost votat la 26 martie în Cameră şi la 27 martie la Senat. La 28 martie, Constituţia va fi promulgată şi la 29 martie 1923, va fi publicată în Monitorul Oficial, conform volumului „Istoria constituţională a României 1859-2003″. (pp. 87-88).

În cea mai mare parte, Constituţia din 1923 a preluat prevederile Constituţiei din 1866 şi a respectat structura acesteia. Din vechea Constituţie au fost modificate 20 de articole, doar şapte având un nou conţinut, mai menţionează Marian Enache şi Marieta Safta în articolul citat, publicat pe site-ul www.ccr.ro.

Pe site-ul Curţii se mai arată că actul fundamental din 1923 a consacrat pentru prima oară în istoria constituţională a României, prin art.103, „dreptul de a judeca constituţionalitatea legilor şi a le declara inaplicabile pe acelea cari sunt contrarii Constituţiunii”.

 

Potrivit art. 1 din noua Constituţie, „Regatul României este un stat naţional, unitar şi indivizibil”. Dacă în 1866 accentul cădea pe caracterul indivizibil al statului, susţinând şi întărind Unirea Principatelor din 1859, acum se accentua caracterul naţional şi unitar, precizându-se, astfel, limitele garantării drepturilor minorităţilor naţionale, element de noutate, apărut ca urmare a unirii cu Transilvania.

Se introduce, de asemenea, şi un nou articol, 126, potrivit căruia „limba românească este limba oficială a statului român.”

 

O noutate esenţială era adusă de introducerea sufragiului universal. Astfel, la articolul 64 se prevedea: „Adunarea deputaţilor se compune din deputaţi aleşi de cetăţenii români majori, prin vot universal, egal, direct, obligator şi secret pe baza reprezentării minorităţii”, conform site-ului cdep.ro.

Tot cu caracter de noutate este şi consacrarea expresă a controlului constituţionalităţii legilor, stabilit în competenţa Curţii de Casaţie, în secţiuni unite. S-a preluat modelul european de justiţie constituţională, Constituţia din 1923 prevăzând că numai Curtea de Casaţie şi Justiţie, în secţiuni unite, avea dreptul de a judeca neconstituţionalitatea legilor şi de a le declara inaplicabile în speţă. În acest sens, se prevedea la art. 103 alin.1 din Constituţia din 1923, preluat în art.75 din Constituţia din 1938, că „judecata asupra neconstituţionalităţii legilor se mărgineşte numai la cazul judecat”. Atât Constituţia din 1923, cât şi cea din 1938 au consacrat astfel un control de constituţionalitate concentrat exercitat de instanţa supremă. Constituţiile din perioada comunistă au creat doar o aparenţă de control, acesta fiind exercitat de către puterea legiuitoare. Abia după 1989, controlul de constituţionalitate avea să fie încredinţat unui organism politico-juridic, numit Curtea Constituţională, scrie site-ul https://www.ccr.ro/.

Dreptul de proprietate nu mai era absolut, ca în 1866, interesele colectivităţii sociale primând asupra intereselor individuale. Era admisă exproprierea pentru cauză de utilitate publică (art. 17), conform site-ului https://istorie-edu.ro/.

Alte modificări se refereau la: suprimarea obligativităţii căsătoriei religioase, generalizarea obligativităţii învăţământului primar, cenzurarea legalităţii actelor administrative de către instanţele judecătoreşti, recunoaşterea Bisericii Ortodoxe drept biserica dominantă în stat, cu acordarea de drepturi şi celorlalte culte.

Constituţia din 1923 a fost „abrogată” prin Constituţia din 1938 şi a fost repusă în vigoare, parţial, în 1944. Alături de Constituţia din 1866, cea din 1923 a consacrat forme moderne ale parlamentarismului european, bazat pe principiul separaţiei puterilor în stat, pe garantarea democratică a exercitării autorităţii statale, pe controlul de constituţionalitate şi pe proclamarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţeanului. Perioada care a urmat, debutând cu o constituţie autoritară şi continuând cu etapa constituţiilor comuniste, a marcat declinul democraţiei şi renunţarea la principiile care caracterizează statul de drept, mai arată Marian Enache şi Marieta Safta, pe site-ul www.ccr.ro.

După căderea regimului comunist în 1989, se impunea adoptarea unei noi constituţii, care să reconsacre principiile democraţiei. Elaborarea, dezbaterea şi adoptarea noii Constituţii a României au durat un an şi jumătate. Constituţia României de după 1989 a fost adoptată de Adunarea Constituantă la 21 noiembrie 1991 şi aprobată prin Referendum naţional la 8 decembrie, în acelaşi an. La data intrării în vigoare a noii legi fundamentale a ţării, Constituţia din 21 august 1965 a fost în întregime abrogată.

Constituţia adoptată în 1991 a fost modificată şi completată prin Legea de revizuire a Constituţiei României nr. 429/2003. Aceasta a fost aprobată prin referendumul naţional din 18-19 octombrie 2003 şi a intrat în vigoare la data de 29 octombrie 2003, data publicării în Monitorul Oficial al României a Hotărârii Curţii Constituţionale nr. 3 din 22 octombrie 2003, pentru confirmarea rezultatului referendumului privind Legea de revizuire a Constituţiei României, conform site-ului www.cdep.ro.
AGERPRES

FOTO: FOTO: Expoziţie organizată în cadrul lansării proiectului ‘Tradiţia constituţională si perspectivele constituţionalismului în România’, dedicat împlinirii a 100 de ani de la adoptarea Constituţiei României, in martie 1923, eveniment organizat la Amfiteatrul ‘Ion Heliade Radulescu’ al Bibliotecii Academiei Române. 

Sursa foto din deschidere: acad.ro

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail