Un număr de 1.644 de planuri de afaceri au fost depuse până luni seara în programul Start-Up Nation, demarat pe 15 iunie, iar beneficiarii eligibili vor primi primii bani în lunile septembrie-octombrie, a declarat, marți, Sterică Fudulea, secretar de stat în Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat, în cadrul unei conferințe pe tema dezvoltării antreprenoriatului în România.

„Ieri (luni — n.r.) la ora 20:45 erau 5.723 de aplicanți activi înregistrați și au fost depuse 1.644 de planuri de afaceri”, a spus Fudulea.

Potrivit acestuia, tot luni a fost demarat și proiectul EMPETREC, care susține, de asemenea, dezvoltarea întreprinderilor mici și mijlocii, urmând ca la mijlocul lunii iulie să fie funcțional și programul de microindustrializare, prin care IMM-urile din sectorul de producție beneficiază de 450.000 de lei fonduri nerambursabile.

Revenind la programul Start-Up Nation, oficialul ministerial a precizat că, după perioada de evaluare a proiectelor depuse, beneficiarii vor putea primi primii bani în septembrie-octombrie.

Programul Start-Up Nation a devenit activ pe data de 15 iunie, la ora 10:00, iar potențialii beneficiari vor înscrie online planurile de afaceri începând timp de 30 de zile. Programul are o alocare de 1,7 miliarde de lei, din surse bugetare naționale și fonduri europene, iar suma pe care un beneficiar o poate obține este de maximum 200.000 de lei.

Obiectivul principal al programului îl constituie stimularea înființării de noi întreprinderi mici și mijlocii, îmbunătățirea performanțelor economice ale start-up-urilor și facilitarea accesului acestora la finanțare. Anul acesta, prin programul Start-Up Nation se estimează finanțarea a 10.000 de firme nou înființate, care vor crea cel puțin 10.000 de noi locuri de muncă.

La începutul lunii iunie, secretarul de stat în același minister, Ilan Laufer, preciza că, pentru a beneficia de acest program prima condiție este înființarea unei societăți comerciale după data de 1 ianuarie 2017. A doua condiție este crearea a cel puțin un loc de muncă pe care antreprenorul să îl mențină pentru o perioadă de doi ani.

„Programul este dedicat inclusiv antreprenorilor care nu au capital propriu. Nu este un lucru pe care îl încurajez, dar cred că în România există mulți tineri, și bărbați, și femei, care într-adevăr văd o speranță în programul Start-Up Nation și unii dintre ei nu dispun de capital propriu, iar acest program oferă finanțare 100% nerambursabilă. Aceasta nu înseamnă că, dacă aveți un plan de afaceri de peste 200.000 de lei nu puteți veni cu, a precizat Laufer.

AGERPRES

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail