Şase persoane şi o societate comercială au fost trimise în judecată, fiind acuzate de obţinerea ilegală de fonduri publice prin angajări fictive, fals în înscrisuri şi comercializarea de produse alimentare alterate, informează Parchetul de pe lângă Tribunalul Covasna.
Cercetările au arătat că inculpaţii ar fi falsificat foi de prezenţă, pontaje, state de salarii şi tabele nominale, pentru a crea aparenţa unei activităţi reale.
Procurorii i-au trimis în judecată pe cei doi reprezentanţi legali ai firmei şi pe cei doi administratori de fapt, precum şi pe cei doi angajaţi complici la obţinerea ilegală de fonduri.
Totodată, rechizitoriul vizează şi fapte din aprilie 2023, când administratorii firmei ar fi comercializat produse alimentare alterate în cadrul unei nunţi organizate la sediul firmei, fapt ce ar fi dus la vătămarea sănătăţii participanţilor la eveniment.
Dosarul a fost instrumentat cu sprijinul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul IPJ Covasna. Parchetul precizează că, pe parcursul procesului, inculpaţii beneficiază de prezumţia de nevinovăţie.

