La data de 27 decembrie 2018în jurul orei 04:00polițiștii au fost sesizați despre faptul  mai mulți indivizi ar fi pătruns fără drept în locuința unei persoane.

Foto: Silviu Ipătioaei- Mesagerul de Covasna

Ajunși la fața locului, polițiștii au constatat că un grup de mai multe persoane își adresau reciproc cuvinte jignitoare, urmate de acte de violență. Pentru aplanarea conflictului a intervenit și un echipaj de polițiști din cadrul

, iar în urma verificărilor efectuate s-a stabilit că trei bărbați cu vârste cuprinse între 33 și 45 de ani au participat efectiv la scandal.

Față de cei trei, polițiștii au luat măsura preventivă a reținerii pentru 24 de ore, iar cercetările sunt continuate față de aceștia, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tulburare a ordinii și liniştii publice și ultraj contra bunelor moravuri.

Cei trei nu se află la primele fapte ilegale pe care le comit. Începând cu anul 2000 ei au comis mai multe infracțiuni de furt și fapte cu violență, fiecare dintre cei trei având condamnări la pedeapsa închisorii, pedepse pe care le-au executat. Unul dintre aceștia este cercetat în prezent pentru cinci fapte de loviri sau alte violențe și încăierare.

 

COMPARTIMENTUL RELAȚII PUBLICE

Agent principal de poliție

TOLVAJ-MARIN NICOLETA

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail