În acest final de săptămână vor avea loc nu mai puţin de trei Sărbători creştine! S-au potrivit anul acesta una după alta, ba chiar şi simultan două dintre ele, fiindcă aşa a venit rânduiala Sfintelor Paşti, care nu survin mereu în aceeaşi dată. Ca atare, astăzi este Izvorul Tămăduirii, apoi urmează Duminica Tomii şi Sf. Gheorghe, care anul acesta cad concomitent.
Sunt noi prilejuri de a rememora semnificaţia praznicelor creştine, dar şi de a evoca tradiţii populare româneşti, ce au înfruntat veacurile. Unele dintre ele încă mai pot fi întâlnite sau doar amintite prin anumite sate din judeţul Covasna. Să mai precizăm că municipiul de reşedinţă va găzdui „Zilele Sf. Gheorghe”.
Izvorul Tămăduirii
În prima vineri de după Paşti închinătorii cinstesc Izvorul Tămăduirii, evocând-o cu devoţiune şi pietate pe Maica Domnului, aceea care are harul şi darul de a vindeca suferinţele oamenilor.
Ziua este aşezată nu întâmplător în calendarul ortodox astăzi, fiindcă tot într-o Vineri – dar în cea Mare – Maica Domnului a stat lângă Crucea lui Hristos, din care a izvorât mântuire. Fecioara Maria este cinstită într-un mod deosebit, fiindcă rugăciunile ei au făcut mereu minuni.
Evanghelia care se citeşte astăzi aminteşte de izgonirea negustorilor din Templu, subliind faptul că Biserica este locul unde găsim vindecare pentru sufletele şi trupurile noastre.
Numele de Izvor al Tămăduirii provine de la o serie de minuni săvârşite la obârşia unui pârâu situat, cândva, în apropierea Constantinopolului. Legenda spune că înainte de a ajunge împărat, Leon cel Mare a întâlnit în afara cetăţii un bătrân orb care i-a cerut puţină apă de băut, rugându-l ca apoi să-l conducă spre oraş.
Leon n-a găsit nici un izvor prin apropiere şi era gata să renunţe, când a auzit ca prin farmec vocea Maicii Domnului, care-l îndemna să pătrundă mai adânc în pădure, unde va găsi apa căutată. Leon procedează întocmai, dă de un izvor din care îi dă orbului să bea. După aceea îi spălă faţa, ochii, redându-i în mod miraculos vederea unchieşului…
Imediat ce a ajuns împărat, Leon a pus să se construiască în acel loc o biserică, iar mai târziu a fost înălţată una şi mai mare, după ce şi împăratul Justinian (ce suferea de o boală grea) s-a vindecat, bând din apa acelui izvor. Din păcate, în anul 1453 turci au distrus mândreţea de lăcaş de închinăciune. De-a lungul timpului însă, legenda a dăinuit, deoarece apa acestui izvor a vindecat multe boli şi suferinţe, rămând ca un simbol viu în credinţa populară.
De Sărbătoarea Izvorului Tămăduirii se sfințesc din nou apele. Creştinii ortodocşi merg în număr mare şi în această zi la biserică spre a lua parte la Slujba de sfinţire a apei, cunoscută şi sub numele de Aghiasma Mică, datina păstrându-se şi azi nealterată, după cum ne-a povestit septuagenarul Ion Aiteanu, din Hăghig.
„Am auzit de la moşul meu că odinioară, în această zi specială de vineri, tinerii făceau un «Legământ juvenil», cam aşa parcă se numea. Era un ritual ce avea loc în jurul unui copac înflorit, după anumite reguli. Băieţi şi fete efectuau mai multe momente speciale: cântau, dansau, se îmbrăţişau, făceau schimb de colaci, de lumânări, după ce fuseseră în prealabil la Slujba Aghiasmei Mici”.
De fapt, în unele sate preotul merge şi acum însoţit de unii sătenii îmbrăcaţi în straie populare la o apă curgătoare. Acolo gospodarii aruncă în pârâu cojile de ouă roşii de la Paşti, iar cel mai bătrân dintre ei oficiază un mic ritual de evocare a celor morţi.
Duminica Tomii
A doua Sărbătoare pe care o evocăm va avea loc peste două zile. Anume, în prima duminică ce succede Sfintelor Paşti, şi este dedicată Apostolului Toma. În calendarul popular după praznicul acesta, luni este Paştele Blajinilor sau Lunea Morţilor, fiind pomenite cu acest prilej sufletele răposaţilor.
Toma din Galileea a fost unul din cei 12 Apostoli aleşi de Iisus, care iniţial s-a îndoit de Învierea Domnului, dar s-a încredinţat abia după ce i-a pipăit rănile provocate de piroane.
Chiar dacă este cunoscut sub numele de Toma Necredinciosul, a rămas peste timp impresionantă mărturisirea de credinţă a Apostolului. Atunci când L-a văzut pe Hristos cel inviat, i-a recunoscut imediat Dumnezeirea.
În prezent, credincioşii participă în cursul dimineţii de duminică la Slujbă, după care depun ofrande specifice acestei perioade pe mormintele celor dragi (ouă roşii, cozonac, colaci, lumânări aprinse) în sunetul clopotelor, oferindu-le după aceea de pomană sărmanilor.
Sărbătoarea se mai numeşte şi Paştile Blajinilor. În credinţa populară blajinii ar fi nişte fiinţe mitice, care sălăşluiesc la hotarul iluzoriu dintre lumea de aici şi de dincolo, pe malurile…Apei Sâmbetei. De unde şi expresia populară, „S-a dus pe Apa Sâmbetei”, când vine vorba de ceva pierdut pentru totdeauna.
Legenda spune că blajinii ar fi nişte creaturi ciudate, de statură mică, având tot corpul acoperit de păr. Sunt buni la suflet, blânzi, incapabili de a face rău. Fiind nişte personaje simple, se spune că nu prea ştiu să calculeze sărbătorile, deci nici Paştile, pe care le cinstesc cu întârziere, doar când văd că sosesc pe Apa Sâmbetei cojile de ouă roşii aruncate special de gospodine într-o procesiune aparte.
În dimineaţa zilei amintite tradiţia zice că trebuia să te stropeşti pe faţă în mod simbolic cu rouă, ca să rămâi sănătos tot anul. La casele cu fete de măritat se puneau puieţi de mesteceni în faţa porţii. În prima zi după Duminica Tomii, în aşa-numita Luni a Răposaţilor are loc Pomenirea morţilor.
Sf. Mare Mucenic Gheorghe
După cum se ştie, pe 23 aprilie îl cinstim pe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe.
Cititorii trebuie să ştie că dintre toti sfinţii puţini au dobândit în conştiinţa populară faima de care s-a bucurat Sf. Gheorghe, cel care s-a luptat cu un balaur ca să salveze, în chip metaforic, lumea de rele.
În semn de respect şi apreciere au fost ridicate multe lăcaşuri de închinăciune în cinstea sa şi s-au ctitorit aşezări ce poartă acest nume, cum este şi municipiul reşedinţă de judeţ Covasna.
Iar manifestările speciale dedicate patronului urbei, anume „Zilele Sf. Gheorghe”, constituie un prilej de bucurie pentru comunitate.
Una dintre imaginile pe care le regăsim frecvent în icoane se referă la Sfântul Mare Mucenic, Purtătorul de biruinţă, aflat călare pe un cal alb, care omoară un balaur fioros.
În credinţa populară, data de 23 aprilie constituia încă din vechime un prilej de a saluta venirea celui mai frumos anotimp al anului, de aceea unii oameni mergeau în zorii zilei la o apă curgătoare şi se spălau până la brâu, având credinţa că astfel vor fi sănătoşi tot anul. Fetele seamănau busuioc şi ţineau seminţe în gură, pentru a creşte şi a mirosi frumos. Gunoiul din această zi trebuia aşezat la rădăcina pomilor, pentru ca ei să rodească.
Marele Mucenic Gheorghe s-a născut în Cappadochia (o provincie a Turciei de azi) şi a trăit pe vremea Împăratului Diocleţian. Era fiul unor părinţi creştini şi de mic a fost educat întru dreapta credinţă. Rămas fără de tată de timpuriu, fiul a fost nevoit să-şi urmeze mama şi să se mute în Palestina, având acolo neamuri şi moşteniri. Fiind studios, dar şi viteaz în luptă, tânărul Gheorghe s-a făcut repede remarcat de autorităţi şi în scurtă vreme a ajuns conducător în garda împăratului.
Deşi Diocleţian era un domnitor păgân, până în anul 303 nu a luat nici o măsură represivă împotriva creştinilor. Însă, la îndemnul lui Galeriu, ginerelui său, din acel an a început o prigoană aprigă impotriva celor ce i se închinau lui Iisus. Creştinii au fost siliţi să aleagă cu pretul vieţii, între zeii păgâni şi Hristos. Mulţi au renunţat, nu şi Muceniul Gheorghe, care şi-a declarat răspicat credinţa.
Ca atare, a fost aruncat în temniţă şi torturat groaznic. Văzând prin ce chinuri de moarte trecea şi, totuşi, rămânea nevătămat, mulţi oameni care-l cunoşteau s-au lepădat de idoli şi au devenit creştini, inclusiv doamna Alexandra, soţia împăratului.
Constatând că toate încercările de a-l face să renunţe pe Mucenic la convingerile sale religiose sunt zadarnice, Diocleţian a poruncit să i se taie capul. În data de 23 aprilie s-a săvârşit execuţia, care a rămas în istoria creştinătăţii drept jertfa Marelui Mucenic Gheorghe – Purtătorul de biruinţă.
În popor, Sărbătorii de Sf. Gheorghe i se mai spune şi „Sângiorz”, fiind considerată în vechime începutul Anului Pastoral. Odinioară, în centrul unor aşezării româneşti precum cele din Ţara Buzaielor, se aducea aşa-numita „Roată a Vieţii”, un simbol al perenităţii şi belşugului, iar membrii comunităţii se bucurau că a venit din nou primăvara, că pot pregăti o nouă recoltă.
Potrivit relatărilor profesorului Ioan Paler, din Vâlcele, legendele populare vorbeau de apariţia în noaptea ce preceda ziua de Sărbătoare a unor… spirite malefice în casele celor necredincioşi. Ele îi speriau şi se abăteau apoi asupra lanurile de grâu şi vitelor din respectivele gospodării. De aceea, sătenii vizaţi făceau anumite practice magice destinate protecţiei lor şi a bunurilor.
Se zice că pentru a fura laptele vitelor şi rodul lanurilor celor hapsâni, nişte vrăjitoare îşi legau de picior un sac gol sau o strecurătoare, pe care le târau prin holde şi păşuni spre a le vesteji, fie îngroapau droburi de sare vrăjite în drumul vacilor spre a le lăsa sterpe.
În seara de dinaintea zilei de 23 aprilie bărbaţii nu trebuia să iasă afară cu capul descoperit. Dacă nu erau acoperiţi, strigoaicele le puneau un frâu invizibil pe cap, dirijandu-i apoi ca pe cai, după bunul lor plac. La intrarea în grajd se punea o grapă cu dinţii în sus, pentru a alunga, chipurile, duhurile rele din bătătură.
O altă superstiţie se referea la faptul că în această noapte apar flăcări deasupra locurilor unde ar fi îngropate comori.
Felicitări sărbătoriţilor !
Pentru mulţi semeni data de 23 aprilie reprezintă şi o Ziua onomastică. Ca atare, îi vom cinsti pe toţi cei ce poartă nobilele prenume de Gheorghe, George, Geo, Georgel, Gelu, Gyuri, Iordache, Iorga, Iorgu, Jorj, dar şi apelativele feminine Georgeta, Gina, Georgiana, Geta, Gheorghiţa, Gherghina, Gica.
Le urăm „La Mulţi Ani”, dorindu-le tot binele din lume !
Horia C. Deliu
