Autorităţile covăsnene mizează pe festivalurile gastronomice pentru a atrage un număr mai mare de turişti în judeţ, printre cele care vor fi organizate în acest an numărându-se şi Transylvanian BBQ Festival, eveniment inclus în calendarul oficial al concursurilor Kansas City Barbeque Society (KCBS).
„Vom continua şirul evenimentelor gastronomice (…) şi cred că unul dintre cele mai importante va fi Festivalul barbeque, care se va desfăşura anul acesta în perioada 17-19 mai la castelul Miko din localitatea Olteni. Acesta a fost inclus din acest an în circuitul Kansas City Barbeque Society şi deja avem semnale pozitive de la echipe din străinătate care vor participa”, a declarat pentru AGERPRES, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Covasna, Gruman Robert.
Potrivit acestuia, organizarea festivalului sub egida acestei organizaţii internaţionale va conferi atât notorietate, cât şi un nivel înalt acestui eveniment.
Primul festival barbeque din România a avut loc în vara anului trecut, la Sfântu Gheorghe, iar la acesta au participat şase echipe din România şi Ungaria, care s-au întrecut în a prepara cel mai bun barbeque din carne de pui, coaste şi spată de porc, piept de vită, precum şi din carne de mistreţ şi urs.
Autorităţile covăsnene organizează anual numeroase evenimente gastronomice având ca scop promovarea zonei şi atragerea turiştilor, printre cele mai populare numărându-se Parada cârnaţilor, Festivalul Pomana porcului, al florilor comestibile, al tocăniţelor la ceaun, al cartofilor, precum şi Festivalul kurtoskolacs-ului şi al deliciilor dulci.
Potrivit organizatorilor, acesta din urmă a atras anul trecut peste 20.000 de vizitatori la Sfântu Gheorghe, iar cu acest prilej s-au vândut peste 16.000 de colaci secuieşti glazuraţi cu zahăr ars.
Oana Mălina Negrea/AGERPRES