Un bărbat care transporta ilegal păsări a fost depistat, joi, pe raza judeţului Covasna, fiind sancţionat cu peste 10.000 de lei de către Direcţia Sanitar Veterinară (DSV).
Bărbatul a fost oprit în trafic pe raza localităţii Ozun de către un echipaj de Poliţie, care a anunţat autorităţile sanitar-veterinare, având în vedere contextul epidemiologic, respectiv prezenţa pseudopestei aviare şi a virusul H5N8 în mai multe judeţe din ţară.
„La apelul Poliţiei, inspectorii DSV Covasna s-au deplasat imediat la faţa locului şi au constatat că transportul s-a realizat cu o maşină special amenajată în scopul transporturilor de păsări, ceea ce denotă faptul că nu este la primul transport, însă ea nu corespundea nici din punct de vedere igienic, nici ca măsuri de bunăstare în timpul transportului, vehiculul nefiind dezinfectat şi înregistrat sanitar veterinar. Din declaraţia transportatorului s-a aflat că aceasta a cumpărat peste 500 de păsări, găini ouătoare reformate, dintr-o unitate de creştere din judeţul Olt. Până când a fost oprit de agenţii de circulaţie, a vândut o parte, rămânând la data controlului cu un număr de 70 găini”, se arată într-un comunicat de presă, remis joi AGERPRES.
Transportatorul nu a putut prezenta documentul de înregistrare sanitar-veterinară a maşinii, documentul de competenţă ca transportator, actul de dezinfecţie a maşinii şi nici avizul sanitar veterinar interjudeţean, drept urmare a fost sancţionat contravenţional cu suma de 10.800 lei.
„Găinile au fost confiscate şi transportate sub escorta Poliţiei la o unitate de neutralizare autorizată. Totodată, s-a emis o notificare către DSVSA Olt cu solicitarea verificării modului de valorificare a păsărilor din unitatea de provenienţă a celor confiscate şi luarea de măsuri de sancţionare, după caz”, se mai arată în comunicat.
Autorităţile sanitar-veterinare au făcut un apel către cetăţeni să cumpere animale şi păsări, precum şi alimente de origine animală doar din locuri autorizare.
„În contextul evoluţiei pestei porcine africane la efectivele de porcine din aproape toate judeţele ţării, evoluţia pseudopestei aviare şi a influenţei aviare cu virusul H5N8 în câteva judeţe din ţară, apropierea sărbătorilor Pascale, solicităm înţelegere şi colaborare din partea populaţiei, în sensul de a nu cumpăra animale şi păsări (inclusiv pui de o zi), furaje ori alimente de orice fel, din locuri neautorizate. Acestea pot contribui la diseminarea unor boli sau toxiinfecţii alimentare. În cazul în care aveţi informaţii despre astfel de activităţi ilicite şi care pot periclita sănătatea consumatorilor sau situaţia epidemiologică a efectivelor de animale, vă rugăm să contactaţi imediat DSVSA Covasna sau cel mai apropiat post de Poliţie”, menţionează directorul executiv al DSVSA Covasna, dr. Siko Barabasi Sandor.
AGERPRES/(A-autor:Oana Mălina Negrea,