Astăzi, 9 martie, la dată fixă din an, după cum este rânduit îi pomenim pe cei 40 de Sfinţi Mucenici, oşteni credincioşi care şi-au sacrificat viaţa întru Hristos.

    În zilele noastre destul de multă lume  deşi a auzit de  mucenici, nu prea poate să dea amănunte  despre sorgintea termenului şi semnificaţia  religioasă,  asociind  numele cu nişte… delicatese culinare tradiţionale.

    
. .

După Babe vin…Moşii!

    Vom reveni asupra semnificaţiei biblice a evenimentului, dar mai întâi dorim să precizăm în spiritul rubricii noastre, că după  „Zilele  Babei Dochia” de la începutul lunii martie, urmează acum intervalulul în care sunt evocaţi Moşii. Numai că  „Zilele Moşilor” nu se bucură de faima primei perioade din luna lui Mărţişor, care a vestit sosirea primăverii calendaristice.

Ne bucurăm că meteorologii  au anunţat   că starea vremii va cunoaşte şi pe mai departe un proces  de încălzire,  chit că mai vin ploi, excat cum spun şi datinile străbune.

 

Alungarea iernii

 

Pe vremuri, când iarna nu se mai dădea dusă,  în prima decadă  din a treia lună a anului era momentul  să fie alungată printr-un obicei arhaic, aşa cum făceau odinioară şi sătenii din Ţara Buzaielor. Ei băteau cu maiul în pământ ca să alunge frigul, rostind anumite descântece. În alte zone erau cunoscute alte practici magice  pentru a grăbi venirea sezonului cald.

Oamenii satului  au invocat mereu  un anotimp agricol  favorabil, cu belşug,  sănătate pentru ei în primul rând, dar şi pentru animalele din bătătură.

Odinioară era obiceiul  aprinderii de focuri ritualice, ca şi afumarea curţilor,   anexelor gospodăreşti pentru alungarea spiritelor rele. Celebrele „Focuri de Măcinici” se încheiau pe 9 martie seara  cu o… beţia ritualică, bărbaţii dând peste cap 40 de pahare cu vin, cinstind astfel jertfa  celor 40 de  Sfinţi.

 

Bradoşi, măcinici sau sfinţişori

Femeiele  coceau sau fierbeau 40 de figurine din aluat, numite  bradoşi,  măcinici sau sfinţişori, copiii fiind cei mai încântaţi de această sărbătoare de 9 martie.

Aceste  bunătăţi  se  fac şi astăzi în multe case. Sunt împletituri  coapte din aluat de cozonac, unse cu miere şi nucă. Unele au dimensiuni mici, în formă  de opturi, fiind fierte în apă cu zahăr, scorţişoară şi nucă, simbolizând  Lacul în care au fost aruncaţi Sfinţii Mucenici. Înainte de a fi consumaţi în familie  s-au împărţiţi de pomană, preparatele trebuie duse la biserică pentru a fi binecuvântate.

Ele diferă  în funcţie de zona geografică: fie se prepară sub formă de colăcei unşi cu nucă şi miere (prin părţile Moldovei) sau sunt nişte bucăţele din aluat în formă de opturi ce se fierb într-o zeamă dulce în care se pune miere, nucă măcinată, scorţişoară şi diferite esenţe (în zona Munteniei).

Dincolo de aspectele acestea lumeşti,  data de 9 martie are o semnificaţie mult mai importantă, cu profunde conotaţii religioase şi asupra temei principale vom zăbovi în rândurile următoare.

 

Sacrificiul celor 40 de soldaţi creştini

Este ziua în care ar trebui să ne  amintim de sacrificiul celor 40 de  soldaţi creştini ai  unui împărat roman păgân. Se numea Licinius (308-324) şi i-a condamnat la moarte pe ostaşii credincioşi fiindcă nu vrut sub nici o formă să renunţe  la profundele lor convingeri religioase, care-l proslăveau pe  Mântuitor. Oştenii devotaţi lui Iisus nu au acceptat să se închine idolilor, aşa cum făcea mare majoritate a populaţiei asuprite, fiind întemniţaţi ca atare timp de o săptămână şi o zi (de aici semnificaţie cifrei opt a figurinelor din aluat dulce). Au fost schingiuiţi, bătuţi cu pietre, însă totul s-a dovedit în zadar.

În cele din urmă a venit sentinţa cumplită. S-a decis exterminarea lor prin  aruncarea în Lacul îngheţat al Sevastiei, din Armenia. Graţie rugilor către Dumnezeu ale nefericiţilor ostateci, s-a produs o minune  divină, în sensul că  apa  s-a încălzit, salvându-i (doar pentru moment) de la pieire!

Numai că  acest fapt ieşit din comun – ce a şocat pe toată lumea – nu putea rămâne fără urmări.  Chit că scăpaseră  din primul supliciu, în cele din urmă au fost omorâţi. Trupurile celor 40   au  ajuns pradă  focului,  iar oasele aruncate înapoi în lac. Mai târziu rămăşiţele au putut fi recuperate şi înmormântate în mare taină de alţi creştini.

 

Pildă de demnitate şi curaj

Dar pilda de demnitate şi curaj  a celor 40 de credincioşi a rămas vie în timp, ajungând până la noi. Prenumele eroilor întru Credinţă sunt următoarele, unele fiind purtate şi azi de semeni: Acachie, Aetie, Aghie, Aglaie, Alexandru,  Atanasie, Candid,  Chirion, Chiril, Claudie, Domeţian, Domnos, Ecdit, Eutihie, Evnichie, Filoctimon, Flavie,  Gaie, Gorgonie, Hudion,  Ieraclie, Ilie, Ilian,  Ioan, Isihie, Leontie, Lisimah, Meliton, Nicolae, Prisc, Sacherdon, Severian,  Sisinie, Smaragd, Teofil,  Teodul, Valent, Valerie, Vivian, Xantie.

 

Pomenirea morţilor

Sărbătorii de astăzi i se mai spune în popor şi „Ziua celor fără nume”. În sensul că pot fi sărbătoriţi  şi cei care nu poartă prenumele  vreunuia dintre sfinţii amintiţi.

    Tot astăzi se făcea din vechime pomenirea morţilor, datina  rămânând vie şi în prezent,  după slujbă  din biserică având loc împărţirea de pachete cu alimente, dulciuri, fructe, băutură etc.

Pe timpuri  existau  multe tradiţii în lumea satului legate de simbolicul debut al  muncilor  câmpului. De pildă, în satele Floroaia şi Sărămaş cei mai harnici locuitori  obişnuiau să scoată  plugul în bătătură, după ce fusese în prealabil reparat, curăţat şi trecut prin foc de către fierar, spre a fi  chipurile purificat.

 

Datini româneşti

 

Tradiţia românească mai spune că această zi este dedicată… bărbaţilor, venind imediat  după  Ziua Femeii. Numai că deja s-a emis un Decret prezidenţial ca Ziua Bărbatului să fie cinstită pe…19 noiembrie, deşi nu are nici o semnificaţie mioritică.

Dacă unii  semeni se încumetă să bea…40 de pahare, cum cere datina, vor fi la final „praf şi pulbere”, aşa că tradiţia trebuie  privită   mai mult simbolic.Pentru ca bărbaţii să fie sănătoşi şi feriţi de boli tot anul,  e suficient să  închine un pahar-două şi în rest să fie doar…stropiţi cu  puţin vin,  ca un omagiu adus  martirilor mucenici.

Am auzit mai demult şi de un alt obicei pitoresc întâlnit în satele aflate pe malul unei ape curgătoare  mai mari, cum ar fi Oltul şi Rîul Negru din judeţul Covasna. Anume, ca  bărbaţii ce iubesc pescuitul  să meargă să-şi încerce norocul  în această zi, iar cel ce va prinde 40 de peşti va trebui să mănânce unul…de viu, pentru a avea noroc tot anul în această îndeletnicire relaxantă…

Strămoşii credeau că dacă plouă în această zi, la fel va fi vremea şi de Paşte, iar dacă tună, vara va fi plină de bucurie şi prielnică tuturor culturilor.

Dacă îngheaţă în noaptea dinaintea acestei zile deosebite, toamna va fi lungă.

 

 

Felicitări sărbătoriţilor

Deşi majoritatea prenumelor celor 40 de  Mucenici au în prezent sonorităţi mai aparte,  care erau specifice doar  acelor vremi, mai  există încă bărbaţi ce le poartă şi astăzi cu cinste.  Să le urăm « La Mulţi Ani » acelor ce au prenumele vreunui Sfânt Mucenic, iar nouă, celorlalţi,  să ne dorim o primăvară frumoasă !

Horia C. Deliu

 

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail