Azi, în a doua decadă lunii lui Cuptor, respectiv pe 20 iulie, în miezul verii îl sărbătorim pe Sfântul Ilie – Divinitate a Soarelui şi a Focului. În popor i se spune și Sântilie, care a preluat numele şi data celebrării de la un sfânt creştin – Proorocul Ilie.
Percepția populară
În icoane, fresce bisericeşti şi în reproducerile de artă Sf. Ilie apare într-o trăsură cu roţi de foc trasă de doi cai albi. În timpul perioadei sale pământeane se spune că Ilie ar fi săvârşit păcate grave, cel mai mare fiind uciderea părinţilor săi la îndemnul diavolului. Au fost lucruri cumplite pe care le-a ispăşit ulterior în moduri diferite. În cele din urmă Dumnezeu l-a iertat şi l-a urcat la cer într-o caleaşcă cu roţi de foc trasă de bidivii înaripaţi.
Lumea satului credea pe vremuri, potrivit folcloristului prof. Ioan N. Paler din Vâlcele (vechiul nostru colaborator de specialitate), că Sfântul Ilie cutreiera mai ales de ziua lui norii, fulgerând şi trăsnind dracii cu biciul său de foc, spre a-i pedepsi pentru răul extraordinar pe care i l-au pricinuit. Şi, întrucât încornoraţii înspăimântaţi se ascundeau uneori pe pământ prin arbori, pe sub streaşina caselor, în turle şi chiar în trupul unor animale şi fiinţe umane, năprasnicul justiţiar îi trăsnea şi fulgera cu mânie, pentru a face dreptate.
Zeul Gebeleizis, din credinţa geto-dacilor
În mitologia românească el reprezintă o divinitate a Soarelui şi a Focului, provocând în toiul verii ploi torenţiale cu tunete şi trăsnete, declanşând uneori şi incendii, hotărând dacă să bată sau nu şi grindina pe pământ.
Sf. Ilie era identificat în străbuna credinţă a geto-dacilor cu vestitul Gebeleizis – zeul Focului, purtând numele de Helios în mitologia greacă.
Iar în zilele capricioase, cu caniculă şi averse, parcă mai mult ca oricând ne reamintim de faptele sale…meteorolgice atât de violente.
Oare astăzi cum va fi? Îngăduitor sau autoritar?
Personaj respectat în mediul păstoresc
Ca divinitate populară a Soarelui şi Focului, Sântilie este evocat adesea în meizul verii, mai ales în universul păstoresc. La noi în judeţ de mulţi ani a dobândit o frumoasă tradiție locală Nedeia mocănească de la Voineşti, ce are loc în splendidul decor natural de la marginea staţiunii balneare Covasna, manifestare despre care ziarul nostru a relatat pe larg an de an. Numai că pe vremea pandemiei situția se schimbă…
Pe timpuri în ajunul acestei zile, unele fete se duceau noaptea pe cânepişti, dezbrăcându-se şi tăvălindu-se printre plante, apoi se îmbrăcau şi se întorceau acasă. Dacă visau cânepă verde era semn că se vor mărita cu flăcăi tineri şi frumoşi, iar dacă le apărea în vis cânepă uscată măritişul urma a fi cu bărbaţi în vârstă.
Miezul verii
Sântilie marchează miezul verii pastorale, dată când le era permis ciobanilor să coboare în sate, pentru prima dată după urcarea oilor la stână. Cu această ocazie, oierii tineri sau chiar cei maturi aduceau în dar iubitelor sau soţiilor lor furci de lemn pentru tors, lucrate cu multă migală.
Se obişnuia cu decenii în urmă ca în această zi să se organizeze numeroase nedei, petreceri populare ale sătenilor trăitori la poalele Carpaţilor. Aveau loc târguri şi iarmaroace, serbări cîmpeneşti – cum era şi Nedeia mocănească de la Voineşti – manifestare folclorică foarte apreciată de localnici.
Odinioară, în cadrul acestor adunări aşteptate cu nerăbdare tot anul, oamenii se întâlneau, schimbau opinii, făceau negoţ, se cinsteau, petrecând cu cântec şi joc până seara târziu.
Sezonul ierburilor de leac
În dimineaţa acestei zile se culegeau plante medicinale, în special busuioc. Era pus la uscat în podurile caselor, sub streşini sau în cămări. Tot acum se culegeau flori şi buruieni utilizate de către babele satului la vrăji şi farmece. Încă se mai păstrează datina în anumite locuri, la Zagon şi Păpăuţi, de pildă, ca să fie dus busuioc la biserică pentru a fi sfinţit. Odinioară, se obişnuia ca anumite ierburi de leac să fie utilizate şi la descântece, dar cel mai des în scopuri terapeutice după preceptele medicinii populare.
Frumoase obiceiuri
Tradiţia populară nu îngăduia să se consume mere ( „fructele lui Sântilie”) până la 20 iulie şi nici nu era voie ca aceste fructe să fie lovite unul de altul, pentru a nu abate grindina! Merele se duceau la biserică pentru a fi sfinţite, crezându-se că numai în acest mod ele vor deveni… de aur” pe lumea cealaltă.
Recoltarea mierii se făcea numai de către bărbaţi curaţi trupeşte şi sufleteşte, îmbrăcaţi în haine de sărbătoare, ajutaţi de către un copil, femeile neavând voie să intre în stupină. După recoltarea mierii, cei din casă, împreună cu rudele şi vecinii invitaţi la acest moment festiv, gustau din mierea nouă şi se cinsteau cu ţuică îndulcită cu miere. Masa festivă avea menirea de a asigura belşugul apicultorilor şi de a apăra stupii de furtul manei, iar ziua era dedicată petrecerii.
Moşii de Sântilie
De Sf. Ilie, românii îşi amintesc şi de sufletele morţilor, mai cu seamă de copiii plecaţi în lumea drepţilor. La biserică sunt duse bucate pentru pomenirea celor duşi (Moşii de Sântilie), iar la casele gospodarilor ce poartă acest nume se organizează praznice.
Femeile pun busuioc la icoane. În unele comunităţi rurale din judeţul Covasna, în amintirea morţilor se împart colaci, japoneze, pahare cu vin. Se dau de pomană căni pentru apă legate la toartă cu un fir de lână roşie.
Înaintea acestei sărbatori se încheie ritualurile arhaice de invocare a ploii în caz de secetă mare. Este cunoscut, mai ales, dansul paparudelor, acele adolescente care se prind în hora spre a invoca venirea ploii binefăcătoare.
Zi de Sărbătoare
Astăzi, de Sântilie, este Sărbătoare. Deci nu se lucrează la câmp ori în grădină, mai ales de teama pagubelor produse de trăsnete, grindină. Este bine ca pe timp de furtună ferestrele şi uşile caselor să nu fie lăsate deschise. Sfântul Ilie este cinstit mai ales de stupari, care trebuie să ducă câţiva faguri la biserică spre binecuvântare şi apoi să le ofere de pomană credincioşilor.
Dacă tună, merele şi alunele vor fi viermănoase, iar dacă va fi o zi ploioasă, timp de 20 de zile va tot ploua. Din evidenţele oficiale rezultă că în jur de 150.000 de români îşi aniversează onomastica de Sf. Ilie, dintre aceştia 110.000 fiind bărbaţi. Un număr de 105.000 dintre ei se numesc Ilie, iar restul Iliuţă, Eliade, Ilieş, Iliuş. Din rândul femeilor aproape 15.000 poartă numele Ilinca, alte derivate fiind Liana, Lia, Lica
Şi în final să le adresăm „La Mulţi Ani” celor ce poartă acest nume sfânt!
Horia C. Deliu
