Pe data de 30 noiembrie are loc prăznuirea Sfântului Apostolul Andrei. El este numit în popor şi Sântandrei, considerat un ocrotitor al României, de aceea este venerat de națiunea noastră, această dată fiind decretată Zi liberă. Mulți credincioși obișnuiau să meargă în pelerinaj la Peșterea din Dobrogea unde a adăstat Sf. Apostol Andrei, dar acum în plină Pandemie s-au stabilit reguli precise și severe de protecție. Prin Legea nr. 147 din 23 iulie 2012, adoptată de Senatul României în 23 noiembrie 2011 și de Camera Deputaților în 26 iunie 2012, iar apoi promulgată prin Decretul nr. 517/20 iulie 2012 al președintelui României, ziua de 30 noiembrie, în care se face pomenirea Sfântului Apostol Andrei cel Întâi chemat, Ocrotitorul României, a fost consacrată ca Zi de sărbătoare legală în care nu se lucrează.
Apostolul Andrei s-a născut în Galileea, fiind frate cu Apostolul Petru. În tinereţe fuseseră nişte pescari neştiutori, trăind de azi pe mâine, fără vreo revelaţie de natură spirituală, până când l-au întâlnit pe Iisus. După aceea aveau să devină ucenici, iar în cele din urmă Sfinţi Apostoli.
Interesant că înainte de a fi Apostol al Mântuitorului, Andrei a trudit ca ucenic al Sfântului Ioan Botezatorul. Mai târziu l-a urmat smerit pe Hristos întru toate acțiunile sale, împărtăşindu-i cu ardoare credinţa, văzându-i Patimile, Răstingnirea, Învierea.
Numele său înseamnă „Cel viteaz”
Numele Andrei derivă din grecescul Andreas, care înseamnă „viteaz” şi este purtat în zilele noastre de mulţi români. După statisticile oficale au onomastica în jur de 600.000 de concetăţeni, din care peste 322.000 sunt bărbaţi. Prenumele feminine cel mai des întâlnite sunt Andreea (271.900), Andra (23.000), cu variantele Anduţa sau Andruşa.
Le urăm tuturor sărbătoriţilor „La Mulţi Ani”!
Multe superstiții
Dintotdeauna evenimentul la care ne referim a fost însoțit de o serie de superstiții. Mai cu seamă noaptea de Sântandrei era odinioară încărcată de simboluri păgâne, în mentalul popular figurând personaje fantaste, cu puteri magice, adeseori malefice. În mitologia românească apare frecvent pricoliciul, considerat un duh rău. Se credea că unii oameni se transformau după ce mureau în asemenea creaturi fantaste, arătând ca nişte animale fabuloase, care bântuiau pe la casele oamenilor fără credinţă.
Spre deosbire de strigoi, care seamănă cu personajele ce odată au fost vii, pricolicii apar întotdeauna sub formă de jivine, în special, de lupi sau câini mari, fioroşi.
În noaptea de Sântandrei strigoii bântuie în voie, de aceea suprestiţioşii şi cei mai slabi de înger frecau tocul uşilor cu usturoi şi atârnau funii în tindă. În unele poveşti populare se spune că strigoii ar fi aidoma unor semeni de-ai noştri, cărora în puterea nopţii le iese sufletul din trup. El colindă aidoma unui abur, pedepsind duşmanii şi îmbolnăvindu-le animalele. La al treilea cântat de cocoşi sufletul se întoarce în corpul omului care în tot acest răstimp a dormit buştean, ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat!
Însuşiri fabuloase
În anumite zone, cu ar fi Ţara Buzaielor, am auzit mai demult snoave şi mici povestiri populare de la bătrânii satelor din Ciumernic sau Zăbrătău privitoare la isprăvile pricolicilor. În variantele locale aceste făpturi năzdrăvane nu mai apar ca nişte creaturi înspăimântătoare – ca prin alte părţi – ci asemeni unor prichindei cu o vitalitate debordantă, puşi pe şotii şi trăsnăi.
În mod curios, ei au proprietatea de a „vorbi” acum cu sălbăticiunile, îndemnându-le să-i sperie pe gospodarii fără frica lui Dumnezeu. De asemenea, stăpânii hapsâni sunt pedepsiţi, vacile lor devenid sterpe, găinile din bătătură nu mai fac ouă, oile nu se mai înmulţesc şi aşa mai departe.
Se credea că spiritele ce nu şi-au găsit odihna pe pământ vin în miezul nopţii să se răzbune, producându-le coşmaruri în somn oamenilor haini, îmbolnăvindu-le dobitoacele din ogradă, compromiţând recoltele viitoare. De teamă, unii oameni evitau să iasă în noaptea amintită din casă.
Pentru a alunga strigoii, moroii şi pricolicii, făpturi supranaturale ce se ivesc în Noaptea de Sf. Andrei, venind să-i ameninţe pe păcătoşi şi necredincioşi, se făceau în lumea satului tot felul de vrăji şi farmece.
Necuvântătoarele capătau în mod miraculos…„grai” !
Pe vremuri, mulţi săteni credeau în naivitatea lor că de Sântandrei animalele din bătătură prind în mod curios glas, şi-şi spun necazurile între ele, fără ca proprietarii să le audă. Cumva, se produce o „minune” pentru scurtă vreme, necuvântătoarele căpătând grai omenesc şi văicărindu-se dacă nu sunt bine îngrijite…
În cazul în care stăpânul lor este bun gospodar, atent cu ele, orice dorinţă i se poate îndeplini a doua zi!
Gospodinele merg dis-de-dimineaţă în grădină şi culeg câteva mlădiţe de la pomii roditori, punându-le într-o cană cu apă ce trebuia împrospătată zilnic. Dacă în Ajunul Anului Nou crenguţele înfloresc, familia respectivă va fi sănătoasă şi va avea parte de multe bucurii în anul următor.
Miracol pentru credincioşi
Se ştie că Apostolul Andrei a poposit în Dobrogea, predicând Evanghelia şi contribuind la creştinarea dacilor. Totuşi, anumite tradiţii păgâne ale acestor locuri s-au păstrat încă multă vreme, generând superstiţii şi obiceiuri perpetuate în lumea satului românesc, ce şi astăzi mai au un anumit farmec.
Un bătrân din Floroaia, îmi relata cu ani în urmă o poveste pe care o ştia de la moşul domniei sale: cum că doar de Sântandrei Cerul se deschide pentru o clipă, iar cei credincioşi, curaţi la suflet, pot vedea nişte semne minunate de încurajare.
În România se află Peştera Sfântului Andrei, aceasta fiind cea mai veche biserică creştină de pe teritoriul țării noastre, și considerată Bethleemul creştinismului românesc. Peștera Sf. Andrei se află într-o poiană din pădurea Migilet, din marginea localităţii Ion Corvin, judeţul Constanța, la numai câţiva kilometri de Cetatea antică Adamclisi şi de Monumentul Tropaeum Traiani.
Să cinstim, aşadar, oameni buni, cum se cuvine Sărbătoarea de azi a lui Sântandrei!
Horia C. Deliu
