În Ajunul Crăciunului vor veni colindătorii pentru a ne adresa urări de sănătate şi Sărbători Fericite. Colindele au intrat demult în tradiţia românească, făcând parte din Magia inegalabilă a acestei perioade.
Cinstirea zilei Naşterii lui Isus s-a răspândit mai întâi pe Bătrânul continent din anul 429 d. Hr., când Împăratul Iustinian a declarat-o Sărbătoare a Imperiului Roman.
De-a lungul timpului Sărbătorile de Iarnă s-au suprapus peste vechile Saturnalii şi alte date deosebite. În final a rămas ordinea pe care o respectăm şi în prezent: Crăciunul se cinsteşte pe 25 decembrie, Anul Nou la cumpăna anilor, Sf. Vasile pe 1 ianuarie, Boboteaza pe 6 ianuarie, iar Sf. Ion încheie ciclul, pe 7 ianuarie.
În tradiţia populară, în această perioadă a anului existau legate o mulţime de datini și superstiţii, nu se știe câte s-au mai păstrat. În Ajunul Crăciunului gospodarii strângeau de la vecini tot ce au dat cu împrumut, ca să-i găsească Sărbătorile cu toată averea în casă. Pentru ca în anul care urmează să fie frumoase şi bogate, femeile puneau un ban de argint şi o nucă în apa în care se spalau. Ajunul Sărbătorii Naşterii Domnului aparea în unele legende sub forma unui bătrân cumsecade, frate mai mic al lui Mos Crăciun, despre care se spune că ar fi fost păstor.
Rapsodul popular şi cunoscutul meşter în cioplirea lemnului, Petre Găitan, din Zăbrătău ştie o mulţime de datini şi superstiţii legate de această perioadă a anului, unele fiind obiceiuri mai curioase. Astfel, ciobanii aşează sub prispă un drob de sare învelit, pe care îl lasă în acel loc până în aprilie, la „Alesul oilor”. Atunci îl scot, îl macină şi, amestecat cu tărâţe, îl dau mioarelor, pentru ca turma să sporească şi să fie sănătoasă.
Cu mulţi ani în urmă exista și obiceiul ca femeile în etate de la țară să se adune în Ajun în casa uneia dintre ele şi să evoce Minunile apărute la Naşterea lui Iisus. Pe un ştargar alb puneau un colăcel, iar masa rămânea întinsă toată noaptea, iar în cămin lăsau focul aprins. O superstiţie vechea spune că în Ajun, pentru a fi protejaţi de deochi şi de farmece, unii săteni puneau în cele patru colţuri ale mesei usturoi şi seminţe de mac. Tot în această zi se faceau vrăji împotriva gândacilor şi rozătoarelor.
Ca să le vină peţitorii, din Ajunul Crăciunului şi până la Iordan (Bobotează), fetele de măritat măturau casa de la prag înspre Răsărit. De Sărbători este bine ca fetele mari să nu ducă gunoiul, ci altcineva din casă să facă această muncă, altminteri se alungă norocul şi nu mai vin peţitorii. Odinioară, fetele la ţară făceau vrăji ca să-şi afle ursitul. Fata trebuia să postească toată ziua. Seara, prima îmbucătură luată în gură trebuie să o pună în brâu, iar când se ducea la culcare, întindea brâul pe jos şi facea trei mătănii peste el. Era posibil ca noaptea să viseze la alesul inimii.
Datina mai spune că dacă în seara de Ajun cerul va fi înstelat, urmează un an cu o recoltă bună. De va fi mai căld peste zi, atunci primavara va fi capricioasă.
Acum este momentul cel mai plăcut atât pentru urători, cât şi pentru gazde, deoarece sed merge cu colindatul. Este un obicei străvechi, precreştin, care a evoluat frumos în timp, fiind iubit astăzi de toată lumea, închinători sau iberi cugetători. Respectivele cântece interpretate mai ales de copii şi adolescenţi se spune că atrag norocul asupra celor care primesc cetele de urători, beşug în gospodărie, sănătate şi voie bună la întreaga familie.
Cele mai răspindite colinde se referă la momente importante din istoria Creştinsmului, cum ar fi Închinarea magilor (”Viflaimul”, cum i se spuneoraşului biblic Bethleem prin Maramureș), “Steaua” ori “Irozii”. Sunt, de asemenea, foarte răspândite atât în mediul rural, cât şi cel urban şi alte forme de colinde, gen “Capra”, “Ţurca”,“Brezaia” sau “Plimbarea ursului”, cu care ne-am obişnuit încă din copilărie.
…Acum, la Marea Sărbătoare a Nașterii Domnului, vă urăm stimaţi cititori multă sănătate şi un Crăciun Fericit! La Mulți Ani!
Horia C. Deliu
